Povestea cărăbușului poate fi povestea unui om încercat de greutățile vieții. Viața unui om este presărată cu multe evenimente previzibile și imprevizibile, unele mai grele, altele mai facile. Omul trece în viață prin multe încercări, obstacole sau greutăți. O parte dintre acestea lasă urme sau produc consecințe ireparabile, iar altă parte din greutăți sunt trecute cu bine și constituie repere de importante pentru alte evenimente viitoare similare.
În expunerea de motive ce a însoțit proiectul noului Cod penal, se arată că renunţarea la pedepse în cazul minorilor şi executarea – în cele mai multe cazuri – a acestor măsuri privative de libertate în instituţii specializate, oferă premisele obţinerii unor rezultate optime în activitatea educativă şi de reintegrare socială a minorilor. Într-adevăr, existenţa unor instituţii specializate permite organizarea unor programe educative şi de formare profesională adecvate vârstei acestor infractori, permite încadrarea centrului cu personal având o formaţie specială pentru a lucra cu minori, evită contactul minorilor cu infractorii majori în timpul executării etc.
Azi, 17 august 2017, Alexandra (30 de ani), mamă a trei fetițe, a decis atât în numele său, cât și al fetițelor sale, că toate 4 trebuie să termine aventura lor în această lume.
Cele 3 fetițe, se numeau Georgiana Mihaela (10 ani), Ana Maria (8 ani) şi Andreea Nicoleta (3 ani).
Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, în principiu, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;
d) asistarea zilnică.
Măsurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenţie.
Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114 C. pen., potrivit criteriilor prevăzute în art. 74 din același cod.
Criminalitatea juvenilă este una dintre problemele importante ale societăţii contemporane, deoarece se constată o tendinţă ascendentă a acestui tip de infracționalitate.
Foarte mulţi minori comit infracţiuni contra persoanei, infracţiuni privind regimul drogurilor, infracţiuni contra patrimoniului etc., situaţie care reclamă o reacţie socială pe măsură. Această realitate crudă i-a determinat pe autorii de specialitate să propună, iar pe legiuitor să adopte, o paletă largă de sancţiuni aplicabile minorilor infractori.
În vederea combaterii acestui fenomen, legiuitorul român, ţinând seama de starea psiho-fizică specifică minorilor infractori, aflați în diferite etape ale minorităţii, a instituit o vârstă minimă, de la care minorii răspund penal.
Conform art. 107 alin. (1) C. pen.: „Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală”.
Iar potrivit art. 2 alin. (1) C. pen., având denumirea marginală legalitatea sancțiunilor de drept penal, glăsuiește: „Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală (s.n.)”.
Măsurile de siguranţă sunt, așadar, sancțiuni de drept penal, reglementate în scopul înlăturării unei stări de pericol, generate de comiterea faptelor prevăzute de legea penală, şi al preîntâmpinării săvârşirii acestora.
Tinerii și, în special, adolescenții, își doresc libertate cât mai mare (cât mai aproape de 100%), un grad de fericire foarte ridicat (cât mai apropiat de maximum) o situație materială bună (medie, spre ridicată) și o realizare profesională acceptabilă (cel puțin medie).
În schimb, părinții adolescenților plasează obiectivele lor într-o ordine inversă față de cea a copiilor. În viziunea părinților, realizarea profesională are un loc foarte înalt pe scara obiectivelor, apoi se situează bunăstarea materială, penultimul loc este ocupat de satisfacția spirituală și abia pe ultimul loc este poziționată libertatea.
Sigur, și aici apar elemente distinctive evidente, fiecare generație pune accentul pe anumite aspecte ale conținutului valorilor sociale urmărite.
Dintr-o anumită perspectivă, putem spune că viața este un autovehicul în mișcare, pe care fiecare dintre noi îl conducem în manieră proprie. Trebuie, însă, să fim atenți atât la ceea ce se întâmplă în fața noastră, fiind indispensabil să privim prin parbriz la drumul ce ni se așterne, dar cu un ochi vigilent este necesar să ne asigurăm că pericolele din spate (trecut) nu ne ajung din urmă. Mersul cu mașina vieții este presărat cu multe evenimente, dintre care pe unele le putem anticipa, iar pe altele nu. Drumul vieții ne oferă priveliști frumoase, relaxante, dar cuprinde și obstacole imprevizibile care pot produce accidente cu urmări grave. Uneori, mersul cu mașia vieții este lin, alteori este cu urcușuri și coborâșuri, uneori este drept, alteori este șerpuit, uneori vântul ne bate în spate, alteori vântul ne suflă în față, dar viața este un traseu pe care, cel puțin parțial, îl putem alege sau desena noi.
Un curcan era hrănit în fiecare zi. Fiecare masă oferită de stăpân i-a întărit convingerea păsării că regula generală a vieții este aceea de a fi hrănită în fiecare zi de către membrii prietenoși ai rasei umane, „care î-i apără interesele”, cum ar spune un politician. Apare, însă, momentul surpriză, în după-amiaza dinaintea Zilei Recunoștinței, când curcanului i se va întâmpla ceva neașteptat. V-a fi ucis de mâna care i-a dat mâncare pentru a fi consumat cu ocazia acestei sărbători.
Amânarea aplicării pedepsei este o modalitate de individualizare a pedepsei ce constă în posibilitatea (facultatea) acordată judecătorului de a stabili o pedeapsă pentru persoana care a comis una sau mai multe infracțiuni, pe care, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, o poate amâna (mai riguros, suspenda) până la împlinirea termenului de supraveghere.
Termenul amânare apare ca relativ impropriu, deoarece în limbajul obișnuit acesta ar avea accepțiunea de prorogare, respectiv de aplicare și, implicit, de punere a pedepsei în executare la un moment ulterior, ceea ce înseamnă că în viitor pedeapsa ar trebui să se execute, atât timp cât este amânată aplicarea.
În realitate, deși nu este aplicată, pedepasa stabilită este de iure suspendată condiționat, în sensul că nu se va mai aplica în viitor dacă vor fi realizate condițiile stabilite de lege.