Renunţarea la aplicarea pedepsei este facultatea conferită de lege judecătorului de a nu aplica pedeapsa prevăzută de lege, față de o persoană care a săvârșit una sau mai multe infracțiuni, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Altfel spus, judecătorul are abilitarea legală să aprecieze asupra oportunităţii aplicării unei pedepse și să dispună renunțarea la aceasta dacă are încredere în posibilităţile de îndreptare a persoanei care a săvârşit o infracţiune.
Renunțarea la aplicarea pedepsei nu este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și nici o modalitate de înlocuire a răspunderii penale cu o răspundere administrativă, deoarece fapta constituie infracțiune, ceea ce înseamnă că are caracter penal, iar sancțiunea aplicată (avertismentul) nu este o sancțiune administrativă.
În opera legiferării şi, ulterior, a aplicării legii penale nu se poate face abstracţie de faptul că anumite categorii de infractori trebuie tratate penalmente în mod diferit.
Este vorba, în primul rând, despre infractorii tineri, infractorii primari şi despre cei mai puţin periculoşi. Specificul comun al acestor infractori – periculozitatea scăzută – impune un tratament sau regim sancţionator corespunzător, deoarece ei nu vădesc indicii de incorigibilitate sau antisocialitate acute.
În schimb, infractorii cu antecedente penale majore și, în special, recidiviștii, trebuie supuși unui regim sancționator mai aspru, tocmai având în vedere faptul că, în ciuda unei condamnări aceștia au continuat activitatea infracțională, manifestând o antisocialitate accentuată.
Individualizarea (personalizarea) pedepselor este operaţiunea prin care pedepsele sunt adaptate la nevoile apărării sociale, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Infracţiunile, chiar dacă sunt de aceeași specie, se pot înfăţişa în cele mai diverse moduri, relevând grade diferite de pericol social, iar infractorii pot prezenta, de mai multe ori, o periculozitate socială diferită, deși au comis aceeași infracțiune.
Prima formă (operațiune) a individualizării pedepselor o face legiuitorul cu prilejul înscrierii acestora în normele de incriminare, fiind denumită individualizare legală. O altă adaptare a pedepsei o efectuează judecătorul cu ocazia aplicării pedepsei persoanei care a săvârşit infracţiunea. Această formă de individualizare este numită individualizare judiciară sau judecătorească. În fine, o altă operaţiune de adaptare a pedepsei este făcută în timpul executării pedepsei de către administraţia locului de detenţie, care poartă denumirea de individualizare administrativă.