2017

Care sunt cauzele fenomenului tinerilor fără ocupație? Cauzele unui atare fenomen sunt multiple, dar una mi se pare de departe foarte importantă - EDUCAȚIA PRECARĂ. Vina pentru EDUCAȚIA PRECARĂ este atât a familiei, dacă aceasta (familia) există, cât și a Școlii (mai larg spus, a statului). Dacă familia, ÎN CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ, nu-l învață pe copil ce înseamă să fie OM (ființă cu privilegii, dar și cu responsabilități), iar apoi, la grădiniță, la școala generală sau la liceu, copilul copilul nu primește educația corespunzătoare sunt îndeplinite condițiile favorabile apariției fenomenului tinerilor care nu fac nimic socialmente util.

Adevărații conducători, magistrați sau demnitari simt că au în permanență deasupra capului sabia lui Damocles, adică au presiunea stresului generat de responsabilitatea socială asociată funcției pe care o ocupă. Într-adevăr, povestea sabiei lui Damocles este o parabolă a cărei morală se potrivește situației în care se află oamenii cu responsabilități sociale importante. Mesajul pe care Dionisos a vrut și a reușit să-l transmită în această parabolă este că oamenii de stat autentici trăiesc o stare constantă de teamă, produsă de riscurile și responsabilitatea aferente importanței activității desfășurate.

Antefactum, adică anterior survenirii unui eveniment foarte improbabil, cu impact deosebit, oamenii nu-l detectează printre evenimentele majoare posibile din viitor. Postfactum, respectiv după ce evenimentul se produce, oamenii vor născoci explicații referitoare la cauzele sale. Antifragilitatea este acea trăsătură care crește robustețea oamenilor care fac față evenimentelor improbabile, adică a celor care se comportă ca pasărea Phoenix sau poate ca Hidra, întrucât altfel sabia lui Damocles îi va răpune.

Povestea cărăbușului poate fi povestea unui om încercat de greutățile vieții. Viața unui om este presărată cu multe evenimente previzibile și imprevizibile, unele mai grele, altele mai facile. Omul trece în viață prin multe încercări, obstacole sau greutăți. O parte dintre acestea lasă urme sau produc consecințe ireparabile, iar altă parte din greutăți sunt trecute cu bine și constituie repere de importante pentru alte evenimente viitoare similare.

În expunerea de motive ce a însoțit proiectul noului Cod penal, se arată că renunţarea la pedepse în cazul minorilor şi executarea – în cele mai multe cazuri – a acestor măsuri privative de libertate în instituţii specializate, oferă premisele obţinerii unor rezultate optime în activitatea educativă şi de reintegrare socială a minorilor. Într-adevăr, existenţa unor instituţii specializate permite organizarea unor programe educative şi de formare profesională adecvate vârstei acestor infractori, permite încadrarea centrului cu personal având o formaţie specială pentru a lucra cu minori, evită contactul minorilor cu infractorii majori în timpul executării etc.

Azi, 17 august 2017, Alexandra (30 de ani), mamă a trei fetițe, a decis atât în numele său, cât și al fetițelor sale, că toate 4 trebuie să termine aventura lor în această lume. Cele 3 fetițe, se numeau Georgiana Mihaela (10 ani), Ana Maria (8 ani) şi Andreea Nicoleta (3 ani).

Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, în principiu, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. Măsurile educative neprivative de libertate sunt: a) stagiul de formare civică; b) supravegherea; c) consemnarea la sfârşit de săptămână; d) asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate sunt: a) internarea într-un centru educativ; b) internarea într-un centru de detenţie. Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114 C. pen., potrivit criteriilor prevăzute în art. 74 din același cod.

Criminalitatea juvenilă este una dintre problemele importante ale societăţii contemporane, deoarece se constată o tendinţă ascendentă a acestui tip de infracționalitate. Foarte mulţi minori comit infracţiuni contra persoanei, infracţiuni privind regimul drogurilor, infracţiuni contra patrimoniului etc., situaţie care reclamă o reacţie socială pe măsură. Această realitate crudă i-a determinat pe autorii de specialitate să propună, iar pe legiuitor să adopte, o paletă largă de sancţiuni aplicabile minorilor infractori. În vederea combaterii acestui fenomen, legiuitorul român, ţinând seama de starea psiho-fizică specifică minorilor infractori, aflați în diferite etape ale minorităţii, a instituit o vârstă minimă, de la care minorii răspund penal.

Conform art. 107 alin. (1) C. pen.: „Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală”. Iar potrivit art. 2 alin. (1) C. pen., având denumirea marginală legalitatea sancțiunilor de drept penal, glăsuiește: „Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală (s.n.)”. Măsurile de siguranţă sunt, așadar, sancțiuni de drept penal, reglementate în scopul înlăturării unei stări de pericol, generate de comiterea faptelor prevăzute de legea penală, şi al preîntâmpinării săvârşirii acestora.

Tinerii și, în special, adolescenții, își doresc libertate cât mai mare (cât mai aproape de 100%), un grad de fericire foarte ridicat (cât mai apropiat de maximum) o situație materială bună (medie, spre ridicată) și o realizare profesională acceptabilă (cel puțin medie). În schimb, părinții adolescenților plasează obiectivele lor într-o ordine inversă față de cea a copiilor. În viziunea părinților, realizarea profesională are un loc foarte înalt pe scara obiectivelor, apoi se situează bunăstarea materială, penultimul loc este ocupat de satisfacția spirituală și abia pe ultimul loc este poziționată libertatea. Sigur, și aici apar elemente distinctive evidente, fiecare generație pune accentul pe anumite aspecte ale conținutului valorilor sociale urmărite.