Proverbul unde dai și unde carpă este susceptibil de multe accepțiuni, dar toată lumea este de acord că acesta este valabil în acele situații în care obiectivele urmărite sau rezultatele așteptate nu se produc, survenind însă alte consecințe neurmărite sau neașteptate.
2018
Oamenii se nasc inegali, astfel că revine statului sarcina de a-i pune pe toţi membrii societăţii pe picior de egalitate juridică. Apoi, statul trebuie să asigurare echitatea socială.
Marcus Aurelius este cel care s-a potrivit cel mai bine cu ceea ce gândea Platon, conducătorul filozof.
Viața este un joc care se supune următoarei reguli: indiferent de varianta în care hazardul a așezat zarurile în trecutul nostru, la următoarea aruncare acesta le poate potrivi la fel sau le poate aranja în oricare altă variantă dintre cele posibile.
Expresia efect de domino a fost inspirată de jocul cu același nume (domino) și are accepțiunea unei reacții în lanț, care se presupune că se va declanșa imediat ce prima piesă (eveniment sau fenomen) a jocului se prăbușește (produs).
Existența corupției este dăunătoare pentru societate, mai ales dacă avem în vedere mediul public, deoarece se hrăneşte cu resurse deturnate din fondurile adunate de la contribuabili și care nu sunt folosite conform destinației lor legale.
Problema ce stă la baza acestui paradox este următoarea. Într-o localitate există un singur bărbier, care prestează serviciile conform regulii: îi bărbieresc numai pe oamenii care nu se rad singuri şi doar pe aceştia.
Perioada modernă a filozofiei cuprinde anii 1900-1950.
În chip clasic, dilema prizonierului este redată prin raportare la situația a două persoane arestate preventiv, care sunt bănuite că au săvârșit o infracțiune, fără ca organele competente să dețină suficiente dovezi pentru tragerea la răspundere penală a celor doi.

