Din motiv nerelevant, pleacă șefu vine altul.
Iar fidelul subaltern, pe-un ton cuceritor.
Îi relevă celui nou că defunctul,
Adică fostul, era mult inferior.
2019
A înțeles atunci Gigel.
Chiar dacă lui nu-i convine.
Ce-i cu statul paralel.
Care-i perpendicular pe tine.
Ceea ce ne deranjează.
Este n-fapt un incident.
Care în plus ne enervează.
Când se dezleagă evident.
Are multiple valențe.
Fii atent și ține seama.
Se ocupă de carențe.
Ai ghicit: e epigrama.
Uniți în diversitate este motoo-ul UE (in varietate Concordia).
Aleea iacta est (zarurile au fost aruncate)
Verificarea tuturor datelor și împrejurărilor relevante, pentru a ne forma o convingere sau un punct de vedere, este o cerință sine qua non a cărei respectare ne ferește de surprize neplăcute ori de consecințe nedorite, pe care cu atenție le puteam evita.
Orice om cu nivel intelectual mediu – categorie în care se încadrează majoritatea oamenilor – are în zestrea sa biologică de aptitudini, alături de inteligență, principalele calități sau însușiri care îi conferă posibilitatea, cel puţin teoretică, să ajungă pe cel mai înalt nivel social sau profesional.

