All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

ARUNCĂTORUL DE VINĂ

 

Auzim, frecvent: Ei (ceilalți) sunt de vină! Care ei? Romanii, pentru că au cucerit Dacia, popoarele migratoare pentru că ne-au invadat, occidentalii pentru că ne-au folosit și trădat sau bolșevicii pentru că ne-au adus comunismul și ne-au pervertit. Aceștia sunt unii dintre dușmanii noștri la nivel supranational, dar – la nivel intern – avem alți inamici, precum oamenii politici și partidele, sistemul ticăloșit, justiția, răufăcătorii, companiile (mai ales multinaționalele) poliția sau reprezentanții cultelor. Dacă privim lucrurile din perspectiva întrecerilor sportive, apar alți dușmani, printre care, în fruntea listei, sunt poziționați steliștii, dinamoviștii sau rapidiștii. Dacă ne referim la zonele geografice, cauza unor probleme o reprezintă oltenii, moldovenii, ardelenii sau regățenii. După ce am epuizat zonele geografice, printre inamici apar unele dintre minoritățile naționale, iar pe măsură ce ne apropiem de famile lista adversarilor devine tot mai concretă și aproape de noi, deoarece apare vecinul din stânga, mătușa Sulfina, verișorul Gigi și, chiar, părinții dictatori sau copiii fără respect.

Nimeni nu scapă de vină, cu o singură excepție – aruncătorul de vină însuși. Acesta găsește, întodeauna, câte un un vinovat pentru orice problemă, iar la nevoie, dacă nu există chestiune sau problemă care să poată fi pusă în sarcina unui tip de care nu-i place, inventează imediat una, pe care i-o impută imediat indezirabilului în cauză. Chestiunea aruncată în spinarea inamicului este preluată, de ce le mai multe ori, dintre subiectele zilei. Auzim, deseori, pe aruncătorul de vină, care are antipatie față de un personaj politic, spunând: X (dacă ținta este un ins din Opoziție) este cel mai vinovat, deoarece este membru al Opoziției și nu-i lasă pe cei de la putere să adopte legile bune pentru noi sau Y este de vină, pentru că-i la putere (în cazul în care ținta este cineva de la putere).

Practic, azvârlitorul de vină aruncă – uneori meritat, dar de multe nemeritat și superficial – reproșuri, critici sau invective, ori de câte ori are interesul, asupra unor entități sau oameni.

Aruncătorul de vină are, uneori, tupeul să inventeze sau să exagereze ori dentatureze lucrurile, punând în spinarea altora fapte pe care aceștia nu le-au săvârșit sau a căror natură ori gravitate este departe de nivelul ridicat prezentat. Sunt cazuri în care aruncătorul de vină aruncă pur și simplu cu spre alții noroi, fără nicio acoperire. Împroșcarea cu mizerie sau noroi este o caracteristică a celor care fac o adevărată disciplină sportivă din acest lucru, fiind un obicei al acestora, iar în raport de scara la care este întâlnită putem să-l considerăm pe acest obicei ca pe un adevărat sport național.

În situațiile în care aruncătorul de vină are dreptate, pentru că există o răspundere corect individualizată, atitudinea de revoltă sau indignare este perfect îndreptățită și trebuie luată în considerare de instituții, autorități și, nu în ultimul rând, de către noi toți.

Însă, din cauza marasmului, produs la scară largă de aruncătorii cu noroi ticăloși, situațiile reale (întemeiate, îndreptățite, cu acoperire în realitate) sunt amestecate în ciorba tulbure a mizeriei generale și, astfel, cazurile autentice sunt greu de decelat. Și așa se naște un cerc vicios complex alcătuit din trei elemente: aruncarea vinei asupra altora – întemeiat sau nu; producerea marasmului general (amestecarea situațiilor reale cu cele inventate); dificultatea indentificării situațiilor corecte (reale, îndreptățite) – care se replică în continuu în societate.

Complexitatea acestui cerc este dată și de faptul că el este suprapus peste altul – fără ca cele două să fie concentrice – respectiv peste cercul compus din pesimism, scepticism și autovictimizare. Într-adevăr, scepticismul, pesimismul și autovictimizarea realizează un cerc vicios care determină neîncrederea celor aflați într-o atare situație în semenii lor. Legătura între cele două cercuri vicioase este vizibilă mai ales în ceea ce privește autovictimizarea. Persoanele care se autovictimizează și-au dezvoltat un antidot social: autocompătimirea. Aceștia caută și găsesc vinovați pentru situația în care se află, iar apoi își plâng de milă, cunoscând faptul că, în această manieră, crește șansa de a atrage atenția celor din jur pentru a fi băgați în seamă și ajutați. În această modalitate ei se hrănesc prin autocompătimire.

Aceste cercuri vicioase, legate strâns între ele, au format un adevărat nod Gordian al societății contemporane, pentru cărui dezlegare sunt puține soluții. Consider că cea mai la îndemână este aceea a tăierii cercului vicios, cu sabia implicării.

Cu alte cuvinte, așa cum am mai spus, dacă vrem să răzbatem, trebuie să mâncăm covrigul oferit de viață, iar dacă aceasta ne oferă lămâi să facem din ele limonadă!

 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu