All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

CAPCANA (EROAREA) PREDICȚIILOR DESPRE TRECUT

Titlul acestui material, cel puțin la prima vedere, este intrigant, deoarece asociază cuvintele predicție și trecut care în sensul lor propiu relevă o contradicție în termeni, întrucât predicția este o presupunere despre ceea ce se va întâmpla în viitor, iar nicidecum despre trecut. Trecutul, fiind deja consumat, este evident cunoscut. Trecutul este cunoscut și, prin urmare, este cert. Iar un lucru cert este cel puțin inutil să fie prezis.

Însă, în aceste rânduri, prin expresia predicții despre trecut vreau să surprind ceea ce N.N. Taleb denumește prin expresia erori sofistice narative[1], iar D. Kahneman prin sintagma biasul retrospecției[2]. Cu alte cuvinte, este vorba despre efectul numit de B. Fischhoff  și R. Beyth prin cuvintele: Știam că se va întâmpla (I knew it would happen)[3].

Aici, prin sintagma previziune despre trecut vreau să pun în lumină ideea că analiza retrospectivă a predictibilitatății sau cauzalității unor evenimente este însoțită de riscul comiterii unor greșeli, uneori esențiale. După ce un eveniment s-a produs, fiind cunoscute deja elementele sale, privindu-l retrospectiv, acesta apare mult mai predictibil și mulți dintre cei întrebați postfactum vor spune că au anticipat producerea lui, iar alții vor răspunde că l-au considerat foarte probabil.

Spre exemplu, cei mai mulți analiști politici au considerat foarte improbabilă alegerea lui D. Trump în calitate de președinte al SUA. Este plauzbilă și presupunerea că o bună parte dintre cei care l-au votat pe D. Trump nu credeau cu adevărat că acesta va câștiga alegerile prezidențiale din Statele Unite. La fel se poate spune și despre Brexit-ul britanic (referendumul pentru ieșirea Marii Britanii din UE).

După alegerile din SUA și referendumul pentru Brexit, analiștii politici au început să-și nuanțeze pozițiile și să identifice semne în trecut care, în opinia lor, acum erau apte să anticipeze deznodământul celor două evenimente date mai sus ca exemple – respectiv alegerile pentru calitatea de președinte al SUA și referendumul pentru desprinderea Regatului Unit  de UE.

De multe ori, după ce intră în posesia unor informații necunoscute anterior, în sepcial dacă trece un anumit timp, oamenii au convingerea că le dețineau și înainte. Auzim membrii ai speciei noastre spunând, după ce un eveniment s-a produs, că l-au anticipat și că survenirea acestuia era predictibilă, deși dacă ar fi fost întrebați înainte de apariția evenimentului răpsunsul lor foarte probabil ar fi fost diametral opus. În astfel de cazuri, potrivit specialiștilor din domeniul psihologiei, este vorba despre iluzia cognitivă a înțelegerii.

După ce lucrurile se întâmplă, oamenii au tendința firească să înțeleagă altfel datele realității, premergătoare sau contemporane survenirii acestora, și în acest fel, privind din viitor spre trecut, ei găsesc sprijin în contextul factual al evenimentelor produse. De aceea, postfactum, oamenii spun: „Eu știam”; ”Am fost sigur că se va întâmpla”; ”Nu aveam nicio îndoială că se va produce” etc. Antefactum, scrutând datele și împrejurările relevante pentru evenimentele potențiale, se fac anumite predicții care, postfactum, par a avea altă semnificație, aspect ce determină o reevaluare cognitivă a contextului evenimentelor deja produse.

Experimentele cu privire la predictibilitatea evenimentelor, după ce acestea au survenit, constată faptul că procentul celor care înainte de producerea evenimentelor au anticipat apariția acestora este mai mic decât procentul persoanelor care se pronunță în privința aceluiași aspect după ce evenimentele s-au produs.

Astfel cum spune B. Fischhoff, după ce evenimentele au loc, mulți suțin că știau că așa se va întâmpla[4], deși înainte credeau improbabilă survenirea acestora. Plecând de la buna credință a persoanelor care se pronunță cu privire la caracterul previzibil sau imprevizibil al unui eveniment produs, se poate spune că este intrinsecă naturii umane particularitatea ca oamenii să cadă postfactum (după ce lucrurile se întâmplă) în iuluzia (capcana) înțelegerii (denumită și eroarea sofistică narativă, biasul retrospecției, deformare cognitivă postfactum s.a.).

Cunoașterea chestiunii (efectului) deformării cognitive postfactum este foarte importantă pentru prevenirea erorilor de apreciere a modului de luare a rezoluțiilor. Orice analiză privind luarea unor decizii (de exemplu, când se analizează dacă a existat sau nu malpraxis medical sau juridic) trebuie să se facă plecând de la recunoașterea riscului de afectare a acurateții examinării, ca urmare a efectului biasului retrospectiv.

Când cineva examinează, în calitate de specialist sau expert, datele și împrejurările în care s-a derulat un anumit comportament uman este foarte important să nu neglijeze, ci să-i acorde o atenție chiar sporită, problemei deformării cognitive postfactum.

Orice evaluare postfactum a unui proces decizional poate deforma corectitudinea actului de voință și acțiune, dacă cel care efectuează operațiunea de analiză nu ține seama de toate aspectele relevante, existente la momentul când lucrurile s-au petrecut. Ulterior și la rece, cu detașare psihică, pare mult mai facilă luarea deciziei corecte, dar în focul evenimentului, la cald, procesul decizional este de cele mai multe ori altfel configurat și trebuie examinat cu includerea în operațiunea de evaluare a contextului factual.

De exemplu, în cazul unui Raport de due diligence, care face numite recomandări, după apariția unor împrejurări greu de anticipat la momentul întocmirii raportului, când alt specialist evaluează situația juridică a unei operațiuni derulate pe baza raportului menționat, acest din urmă specialist poate cădea în capacana biasului retrospectiv.  În general, oamenii, dar nici măcar specialiștii, nu sunt scutiți de acest risc, având tendinţa de a simplifica cauza şi efectul, pur și simplu ignorând rolul hazardului, acordând greutate mult sporită unor împrejurări care illo tempore pentru orice observator obișnuit nu aveau aptitudinea de a prezice evenimentul viitor, care a survenit în ciuda impredictibilității acestuia.

Un alt exemplu îl constituie situația în care într-o cauză pendinte se dispune efectuarea unei expertize, când expertul trebuie să aibă în vedere toate datele și împrejurările concludente care au premers sau însoțit evenimentul sau comportamentul evaluat și să se plaseze din punct de vedere spațio-temporal în contextul respectiv.

O modalitate prin care se poate evita sau măcar estompa efectul biasului retrospectiv este autotranspunerea  celui care evaluează în contextul factual al momentului în care cel care a luat decizia se găsea, incluzând printre factorii relevanți orice element concludent. Cu alte cuvinte, pentru a nu afecta valoarea de adevăr a expertizei retrospective, este necesară reconstituirea sau refacerea ipotetică a condițiilor contemporane evenimentului produs și, totodată, analizarea plauzibilității tuturor variantelor de lucru.  

În concluzie, orice examinare a unor evenimente consumate trebuie realizată cu precauție și presupune folosirea exclusiv a informațiilor pe care agentul le avea la data acestora producerii acestora, cu excluderea de plano a celor care au devenit cunoscute ulterior.

 

 

[1] A se vedea lucrarea Lebăda Neagră, Ed. Curtea Veche.

[2] A se vedea lucrarea Gândire rapidă, gândire lentă, Ed. Publica.

[3] B. Fischhoff  a făcut un test devenit celebru. Astfel, a organizat 5 grupe de studenți care au citit un text despre războiul din 1814 dintre britanici și trupele gurka din Nepal. Studenților din 4 grupe li s-a spus ca razboiul s-a încheiat diferit (dar toate variantele erau greșite). A cincea grupă era pentru control. Apoi toți studenții chestionați au trebuit să răspundă la întrebarea: „Dacă nu v-aș fi dat soluția, judecând doar pe baza textului, cum ați fi crezut ca s-a terminat razboiul?” Cei întrebați au răspuns că se așteptau, date fiind evenimentele istorice, la răspunsul oferit ulterior de profesor, deși toate răspunsurile erau greșite.

[4] B. Fischhoff a făcut un experiment cu privire la posibilitatea unei întâlniri dintre Mao și Nixon. Aceleași persoane au fost întrebate atât înainte, despre probabilitatea întâlnirii, cât și după ce aceasta a avut loc. După întâlnire, procentul celor care au considerat-o previzibilă a crescut.

Adauga un comentariu