Existența corupției este dăunătoare pentru societate, mai ales dacă avem în vedere mediul public, deoarece se hrăneşte cu resurse deturnate din fondurile adunate de la contribuabili și care nu sunt folosite conform destinației lor legale.
Considerații
Problema ce stă la baza acestui paradox este următoarea. Într-o localitate există un singur bărbier, care prestează serviciile conform regulii: îi bărbieresc numai pe oamenii care nu se rad singuri şi doar pe aceştia.
Perioada modernă a filozofiei cuprinde anii 1900-1950.
În chip clasic, dilema prizonierului este redată prin raportare la situația a două persoane arestate preventiv, care sunt bănuite că au săvârșit o infracțiune, fără ca organele competente să dețină suficiente dovezi pentru tragerea la răspundere penală a celor doi.
Epifenomenul este un fenomen secundar, care însoțește un fenomen principal (esențial), a cărui prezenţă sau lipsă nu afectează producerea fenomenului esenţial, deoarece el este situat în exteriorul legăturii de cauzalitate.
Perioada Revoluţiei cuprinde secolele XVIII-XIX, respectiv epoca în care intră deceniile care au precedat Revoluţia franceză din 1989 şi cele în care s-au produs efectele acesteia.
Bârfa, ca îndeletnicire umană, poate fi privită din mai multe perspective, precum cea sociologică, psihologică, socială, morală sau religioasă.
Renaşterea şi epoca raţiunii au dat umnaităţii mai mai mulţi filozofi importanţi, dintre care 10 merită amintiţi în orice ierarhie.

