A trăi viaţa cu sens este o artă.
Considerații
Soluții care pot eradica fenomenul ciocnirii generațiilor nu există, dar sunt anumite remedii care pot menține acest fenomen în limite rezonabile.
Zâmbetul autentic produce, pe lângă efectul indulgenței, încă cel puțin două efecte, respectiv: efectul de contagiune și efectul de relaxare.
Liberul arbitru este o facultate umană sau este o iluzie?
Viața este ca un ghem de ață care trebuie să treacă prin urechile acului, dar nu o poate face în această formă, astfel că acest ghem trebuie desfăcut într-un fir întins și cât mai drept
Mintea omului este un ansamblu unitar și structurat de informații, dar care, potrivit celor mai reputați specialiști în psihologie, funcționează în două moduri (sisteme) operaționale: sistemul rapid și sistemul lent.
În genere, despre oamenii curajoși, în sens clasic, se vorbește la trecut, întrucât, în majoritatea cazurilor, aceștia nu au reușit să treacă peste pericolele pe care au dorit să le înfrunte.

