All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

OAMENII POLITICI SUNT OGLINDA SOCIETĂŢII, LA SCARĂ MICŞORATĂ? VS. TU CE FACI PENTRU ȚARĂ?

 

Se spune că democraţia este un rău necesar, întrucât nu s‑a inventat încă un tip de regim politic care să fie apt să o înlocuiască[1]. Din păcate, aceste cuvinte au acoperire în realitatea poli­tico‑ju­ridică.

Teoretic, democraţia este o formă de orga­ni­zare a statului (regim politic) în care puterea este exercitată de popor. Democraţia, ca instituţie po­litică (a se citi concept), se află în inter­de­pendenţă cu un alt concept, foarte important, statul de drept. Aceste două concepte – democraţie şi stat de drept – se găsesc, la rândul lor, într‑un raport de inter­condi­ţionare, fiind imposibilă existenţa unuia fără fiinţa celuilalt.

În literatura de specialitate, se apreciază că statul de drept actual este unul „în care legile au în vedere două categorii de limitări: (i) drepturile omului şi (ii) controlul reciproc al puterilor în stat. (…) Controlul puterilor reprezintă o problemă dificilă de drept constituţional, întrucât trebuie să răspundă întrebării «cine îi supraveghează pe paz­nici?». Idealul cooperării între puteri este deseori contrazis de practică. De asemenea, este dificil să defineşti statul de drept ca fiind cel care respectă legea, atunci când opui acest principiu tocmai unei autorităţi cu atribuţii legislative[2].

În opoziţie cu democraţia se plasează dicta­tura, regim politic în care puterea statală este exer­­­citată de o persoană sau de un grup de per­soane, într‑o manieră autoritară şi arbitrară.

Cât adevăr cuprinde butada: Avem oamenii politici pe care‑i merităm! În legătură cu această chestiune, G. Orwell spunea că „un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă, ci este complice”. În bună măsură, această afirmaţie este actuală, având acoperire în reali­tăţile societăţii contemporane, evident, cu anu­­mite rezerve sau nuanţări, care nu afectează substanţa tezei de mai sus.

Prin jocul unor factori diverşi (evenimente im­pre­vizibile, tipul de regim politic, implicarea unor forţe externe, factori economici etc.), este posibilă fie situaţia în care oamenii politici sunt superiori calitativ faţă de media societăţii pe care o repre­zintă, fie situaţia în care oamenii politici sunt infe­riori din punct de vedere calitativ comparativ cu media societăţii în care exercită puterea.

Dacă avem în vedere democraţiile autentice, oamenii politici nu sunt altceva decât reflectarea la altă scară a colectivităţii care i‑a ales, bine­în­ţeles, sub condiţia ca alegerile să fie corecte[3] (aici discutăm despre democraţii sub forma unor mo­narhii constituţionale, republici prezidenţiale republici semiparlamentare sau republici parlamentare). Esenţa recunoaşterii unui regim politic ca fiind democratic ţine de condiţii ce privesc protecţia drepturilor şi libertăţilor omului şi echilibrul puterilor în stat. Nesocotirea echili­brului democratic al puterilor din stat, prin vătă­marea sau lezarea pe scară largă a drepturilor şi libertăţilor omului ori prin supremaţia unei puteri faţă de altele, conduce la afectarea statului de drept şi a democraţiei autentice.

Într‑un regim democratic, sistemul politic este construit să nu permită concentrarea puterii în mâna unei singure persoane sau a unei puteri dominante, ci puterea este împărţită în mod echi­li­brat, astfel încât să existe o responsabilitate a tuturor factorilor implicaţi în exercitarea puterii şi un control reciproc între puteri. Dacă discutăm despre regimuri politice nedemocratice (dictato­riale, autoritare etc.), atunci ideea de stat de drept este doar pe hârtie, fără nicio acoperire în reali­tate. Într‑un astfel de regim politic alegerile fie nu există, fie sunt trucate pentru a crea aparenţa de democraţie.

Este democraţia o formă de organizare etatică în care poporul chiar guvernează? Astăzi în lume nu există democraţie pură, deoarece, prin alegeri, poporul transferă puterea către oamenii politici, care sunt mai mult sau mai puţin obedienţi faţă de cei care i‑au ales. Aşadar, poporul nu deţine puterea în mod efectiv (direct).

În sistemele politice democratice contemporane (europene, japonez, nord‑americane ş.a.), puterea este cedată de popor oamenilor po­litici. Mai exact, cei care dobândesc puterea efec­tivă sunt liderii partidelor politice, care în fapt stabilesc candidaţii în alegeri, componenţa execu­tivului, conducerile instituţiilor fundamentale etc. Din acest tablou nu pot fi excluşi nici alţi factori, precum implicarea unor instituţii interne sau ex­terne, organizaţii cu scopuri economice, religioase, teroriste sau anarhiste ş.a.

Aşadar, oamenii politici, aleşi mai mult sau mai puţin democratic, sunt copiii răsfăţaţi ai socie­tăţii în cadrul căreia au fost votaţi, astfel că nu pot avea altă plămadă decât cea a alegătorilor.

Mai mult, realizările oamenilor politici sunt şi ale ale­gătorilor, după cum nerealizările oamenilor politici pot fi atribuite într‑o oarecare măsură şi celor care i‑au votat şi nu au manifestat vigilenţa civică ne­ce­sară.

Rarele excepţii ce pot exista, respectiv când oamenii politici sunt superiori sau inferiori calitativ alegătorilor, sunt determinate de acci­dente istorice sau de imperfecţiunile cadrului legal privind alegerile ori de inapetenţa anumitor membri ai societăţii pentru alegeri (în calitate de posibili aleşi sau de alegători). În astfel de cazuri, de regulă, oamenii politici sunt inferiori societăţii pe care o reprezintă.

Societatea postmodernă trece printr-o perioadă de transformări, în care instituțiile devin inadecvate, sistemele de valori se reconfigrează, iar nevoile oamenilor se schimbă. Altfel spus, în cadrul societății apar realități care modifică relațiile sociale, întrucât acestea se derulează cu mare dificultate și nu mai servesc intereselor oamenilor. În astfel de situații, se instalează blocajul sau survine regresul social și se creează condițiile prilenice pentru conflicte.

Pentru a preveni riscurile, orice societate trebuie să fie proactivă atât prin reacții ferme față de derapajele autorităților, cât și prin implicarea efectivă în activitățile de interes social.

 

 

[1] Eseul a fost publicat, într-o formă asemănătoare, și în lucrarea Viața prin ochii unui avocat (edițiile 1 și a 2-a), Ed. Universul Juridic, 2018 și 2019.

[2] R. Rizoiu, Puţin realism nu strică, disponibil pe www.juridice.ro/essentials.

[3] În prezent, se pune în discuţie posibilitatea influenţării rezultatului alegerilor chiar şi în statele cu democraţie verita­bilă (a se vedea, de pildă, ultimele alegeri din S.U.A., unde se vorbeşte despre influenţarea alegerilor prin intermediul reţe­lelor de socializare sau a rușilor).

Adauga un comentariu