All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DESPRE EROSTRATISM SAU VANITATEA RĂUFĂCĂTORILOR

În 1903, P. Valette şi-a publicat teza de doctrorat L’ Erostratisme ou vanité criminelle (Erostratismul sau vanitatea penală)[1]. Erostratismul este un termen introdus în circuitul ştiinţific de A. Lacassagne[2].

Erostratismul este o maladie, care se manifestă în cazul unor bolnavi psihici, ce constă într-un amestec de răutate, amoralitate şi vanitate. Evident, dintre cele trei defecte sau vicii, cel mai proeminent dintre ele este vanitatea (orgoliul). Denumirea acestui defect uman provine de la grecul Erostat din Efes[3], care voia cu tot dinadinsul să se remarce, să fie cunoscut, să facă ceva măreţ. Nereuşind să se evidenţieze prin lucruri pozitive, având un orgoliu ce nu putea fi cuprins de propria piele şi vrând să-şi asigure un loc în istorie (posteritate), Erostrat şi-a propus să rămână în memoria colectivă prin săvârşirea unei fapte grave abominabile. Fapta pe care acesta a gândit-o şi comis-o, a fost aceea de a da foc templului Dianei din Efes, edificiu considerat una din cele şapte minuni ale lumii antice[4].

Din păcate, deşi se pare că celelalte încercări nu i-au reuşit în viaţă, fapta reprobabilă i-a reuşit. Aflând mobilul faptei lui Erostrat, respectiv de a deveni celebru şi de a-şi asigura un loc în posteritate, edilii oraşului Efes au emis un edict care prevedea pedeapsa cu moartea pentru oricine ar fi îndrăznit să pronunţe numele proscrisului.

În anul 333 î.Hr., după 23 de ani de la incendiere, când Alexandru cel Mare a intrat triumfător în Efes şi a văzut ruinele templului Dianei[5], a dispus restaurarea minunii antice distruse de piromanul Erostrat. Hazardul a făcut ca anul distrugerii (356 î.Hr.) să fie chiar cel al naşterii lui Alexandru Macedon, astfel că odată cu amintirea marelui împărat şi a gestului său extraordinar, de reconstruire a edificiului distrus, lumea se gândeşte şi la vanitosul piroman Erostart.

Erostratismul este un cusur uman prezent în societatea contemporană, al cărui ingredient esenţial, aşa cum am observat mai sus, este vanitatea. Acesta se manifestă sub diferite forme, precum: actele de violenţă publică, actele de teribilism social, actele teroriste, acţiunile militare disproporţionate etc.

Vanitatea asociată cu amoralitatea şi răutatea determină o combinaţie socialmente explozivă, din perspective multiple, întrucât au loc schimbări semnificative de comportament. În realitate, toate categoriile socio-profesionale sunt ciupite de drogul vanităţii (artiştii, oamenii politici, profesorii ş.a.).

Artiştii vanitoşi devin ursuzi, oamenii politici vanitoşi ajung mizantropi, oamenii talentaţi cad în egoism, iar toţi ceilalţi oameni vanitoşi eliberează fără întrerupere ifose tupeiste în plan social.

În mod paradoxal, cei mai mulţi nu au reprezentarea faptului că „O formă perfidă a vanității se exprimă în convingerea că ea este, preponderent, viciul altora[6].

 

 

[1] Apărută în Lyon, Ed. A. STORCK & Cie.

[2] A. Lacassagne, medic legist francez, unul dintre fondatorii antropologiei criminale (n.1843-1924). A fost cel care a coordonat teza de doctorat a lui P. Valette din 1903.

[3] Oraş din în Asia Mică, la sud de Izmir, în prezent aflându-se în ruină. Erostrat este cunoscut şi sub numele de Herostrat sau Erostrate.

[4] Fapta a fost comisă în anul 356 î.Hr.

[5] În mitologia greacă este Artemis.

[6] A. Pleşu, O boală letală: vanitatea, articol disponibil la http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/o-boala-letala-vanitatea-1. A. Pleşu mai spune despre vanitate următoarele: “Există femei frumoase pe care vanitatea le schimonosește fizic, există premianți care ratează cariere onorabile pentru că alunecă într-un sterilizant narcisism, există cupluri care sucombă din cauza unor intratabile accese de vanitate, de țîfnă autocomplezentă (de ambele părți). Dizolvantă la nivel individual, vanitatea nu e mai puțin primejdioasă la nivel colectiv”.

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu