All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DEŢINEREA DE DROGURI DE RISC ŞI DEŢINEREA DE DROGURI DE MARE RISC PENTRU CONSUM PROPRIU 

 

1. Conţinutul textului incriminator

Potrivit art. 4 din Legea nr. 143/2000: (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani”.

 

 2. Condiţiile preexistente

Ca un element specific, subliniem că subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 este calificat. Pentru incidența art. 4 din Legea nr. 143/2000, indiferent de alineat, persoana care efectuează elementul material trebuie să fie consumator de droguri, dependent sau simplu[1].

Consumatorul este persoana care îşi administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism.

Consumatorul dependent este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor medicale şi sociale. Consumatorii care nu sunt dependenţi sunt consideraţi consumatori simpli (sau nedependenţi).

Din cele de mai sus, mai exact din circumstanţierea subiectului activ, reiese că persoana juridică nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, deoarece calitatea de consumator o poate avea numai o persoană fizică[2].

Precizăm că, probarea calităţii de consumator a făptuitorului, în lipsa unor mijloace de probă din care să reiasă efectuarea a cel puţin uneia dintre modalităţile elementului material, nu este suficientă pentru a fi reţinută una dintre cele două infracţiuni prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000. Într-adevăr, este posibil ca o persoană să consume droguri fără ca în prealabil să le deţină, cumpere, cultive etc., respectiv să se poată reţine vreuna dintre modalităţile enumerate de textul incriminator. De pildă, dacă drogul oferit de o altă persoană este introdus în organism prin prizare.

Faţă de conţinutul textului incriminator, care nu sancţionează consumul de droguri, nu suntem de acord cu punctul de vedere, izolat, exprimat de instanţa supremă, care a afirmat că „A susţine că nu poate fi pedepsit consumul de droguri ca atare, ci numai deţinerea în vederea consumului, ar însemna ca acţiunea scop (consumul propriu-zis) deşi realizată să rămână nepedepsită, iar acţiunea mijloc (deţinerea), deşi mai puţin periculoasă să fie ea pedepsită”[3].

Această hotărâre a fost, pe bună dreptate, criticată în literatura de specialitate, arătându-se că „extinde aplicarea legii penale dincolo de cerinţele textului incriminator”[4]. Într-adevăr, punctul de vedere reprodus mai sus nu poate fi acceptat, deoarece este contrar principiului legalităţii incriminării, conform căruia constituie infracţiuni numai faptele prevăzute de lege. Or, consumul de droguri nu este menţionat printre „faptele prevăzute de lege”.

Concepţia legiuitorului român cu privire la sancţionarea deţinerii de droguri pentru consum propriu o întâlnim şi în legislaţia altor state europene[5]. De pildă: legislaţia austriacă în domeniul drogurilor pune în prim plan principiul terapiei, în locul pedepsei, în cazul dependenţilor de droguri; în concepţia legii italiene, consumul ilicit de droguri nu constituie infracţiune, iar deţinerea de droguri pentru propriul consum este sancţionată contravenţional; în sistemul de drept olandez, cu unele excepţii, consumul de droguri nu constituie infracţiune. De asemenea, nu constituie infracţiune nici deţinerea unor cantităţi mici de anumite droguri pentru consumul propriu.

În Olanda, o persoană care deţine ilegal o cantitate mai mică de 0,5 g de droguri, ce figurează în lista a II-a (tranchilizante, barbiturice şi canabis), nu va face obiectul unei acţiuni penale, măsura luată de autorităţi rezumându-se doar la confiscarea acestora, iar dacă este vorba de canabis, deţinerea în scopul consumului propriu a unei cantităţi mai mici de 5 g nu atrage investigaţii şi nici condamnări. Începând cu anul 1976, în Olanda, magazinele de cafea şi cafenelele au început să devină treptat puncte de vânzare a canabisului în condiţii stricte. Ideea liberalizării consumului de canabis în cantităţi mici se bazează pe politica olandeză potrivit căreia este mai bine ca tinerii să experimenteze consumul de canabis (drog uşor) decât să treacă la consumul unor droguri tari, susţinându-se că, în acest mod, tinerii sunt feriţi de tentaţia de a consuma droguri periculoase[6].

În Cehia, deţinerea a 1,5 grame de heroină, a unui gram de cocaină sau a 15 grame de marijuana este permisă de lege. De asemenea, a fost autorizată şi posesia a 5 grame de haşiş şi a 5 doze de LSD sub formă de comprimate, capsule sau cristale[7].

Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infrac­ţiune distinctă[8], în schimb sancţionează deţinerea de droguri indiferent de cantitate şi de scopul pentru care se face, inclusiv pentru consumul propriu. Prin incriminarea distinctă, în art. 4 din Legea nr. 143/2000, a deţinerii de droguri pentru consum propriu, legiuitorul român a înţeles să sancţioneze mai blând pe deţinătorul dependent de droguri care le foloseşte pentru sine, decât pe deţinătorul de droguri care le trafică.

În ceea ce priveşte cantitatea sau natura drogului deţinut ori scopul pentru care se face deţinerea ilicită de către făptuitor, acestea sunt aspecte care trebuie luate în considerare de către judecător la încadrarea juridică a faptei şi individualizarea sancţiunilor. În ţările din Uniunea Europeană există un cadru juridic corespunzător care permite autorităţilor şi societăţii civile prevenirea şi educarea populaţiei, în special a segmentului tânăr, pentru a renunţa la consumul de droguri. De asemenea, sunt instituite tratamente medicale corespunzătore şi eficiente în unităţile sanitare specifice. În practica judiciară a acestor ţări este vizibilă o tendinţă de relaxare a pedepselor aplicate dependenţilor care deţin anumite categorii de droguri pentru consum propriu, apreciindu-se, pe bună dreptate, că faţă de aceştia trebuie să primeze măsurile de natură medicală sau socială. Instanţele fac diferenţa dintre un simplu dependent de droguri (consumator din nevoi patologice) şi un consumator care face, în acelaşi timp, şi trafic ilicit.

De asemenea, este o practică frecvent întâlnită, a instanţelor din ţările membre ale Uniunii Europene, sancţionarea mai blândă a deţinerii de canabis, haşiş, marijuana şi a derivatelor acestora în scopul consumului propriu, comparativ cu deţinerea de heroină sau cocaină în acelaşi scop. Cu privire la acest aspect, într-un raport mondial asupra drogurilor[9] se arată că, în multe ţări, infracţiunile referitoare la canabis sunt tratate mai tolerant decât cele referitoare la alte narcotice. Raportul atrage atenţia că cedarea în faţa canabisului este importantă, pentru că acesta este cel mai popular drog ce se consumă ilicit pe plan mondial, existând date că, în unele ţări, mai mult de jumătate din populaţia tânără a folosit acest drog. Canabisul a devenit la fel de periculos pentru sănătatea consumatorilor ca şi celelalte plante (arborele de coca, din care se extrage cocaina, şi macul, din care se extrage morfina), deoarece traficanţii au investit foarte mult în creşterea potenţei efectelor euforice ale canabisului, făcându-l mai atractiv pe piaţa ilicită a drogurilor.

În ceea ce priveşte cantitatea de droguri deţinută pentru consum propriu, practica judiciară în rândul statelor europene nu este unitară. Din cauza sistemelor legislative diferite, ale ţărilor membre ale Uniunii Europene[10], nu se poate menţiona cantitatea acceptată de autorităţi ca fiind destinată consumului propriu şi cea care ar excede acestei destinaţii.

Pe lângă criteriile menţionate mai sus, în aplicarea sancţiunii deţi­nătorului de droguri pentru propriul consum, instanţele statelor europene ţin seama şi de alte date, precum: recidiva, starea psihică a consumatorului deţinător, locul deţinerii drogului etc.

Problema fundamentală a legii penale este să facă distincţie între un consumator de ocazie şi un dependent de droguri care consumă în mod obişnuit astfel de substanţe, deoarece un consumator dependent este considerat mai degrabă bolnav decât delincvent[11].

 

3. Latura obiectivă

A. Elementul material

Elementul material al infracţiunii descrise de art. 4 din Legea nr. 143/2000 constă în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri (de risc sau de mare risc) pentru consum propriu, fără drept[12].

Facem precizarea că, aşa cum s-a reţinut în practica judiciară, infracţiunea prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000 presupune, între altele, realizarea uneia dintre acţiunile prevăzute de lege, pentru consum propriu, fără drept. Prin urmare, împrejurarea că inculpatul este consumator de droguri nu este suficientă pentru existenţa acestei infracţiuni, atâta timp cât acţiunea de deţinere a drogurilor, fără drept, nu este dovedită pe bază de probe. În acest caz, soluţia de achitare este cea legală, întrucât nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii[13].

În motivare, instanţa supremă a arătat că recursul declarat de procuror, cu privire la greşita achitare a inculpatului, întrucât consumul de droguri presupune, în mod obligatoriu, acţiunea de deţinere a acestora, este nefondat. Realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000 presupune realizarea uneia sau mai multor acţiuni dintre cele prevăzute în textul de lege, şi anume cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri, existenţa infracţiunii fiind condiţionată, în oricare dintre modalităţile alternative, de scopul consumului de droguri, fără drept. Împrejurarea că inculpata este consumatoare de droguri nu este suficientă pentru realizarea infracţiunii, aşa cum este prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât acuzarea nu a făcut dovada unor elemente esenţiale ale laturii obiective a infracţiunii, şi anume deţinerea fără drept a drogurilor.

Susţinerea potrivit căreia consumul de droguri implică deţinerea acestora nu poate conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare, întrucât condamnarea unei persoane nu se poate face în lipsa probelor.

Infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu poate intra în concurs cu alte infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000. Spre exemplu, cu infracţiunea prevăzută în art. 2 (traficul de droguri) sau cu cea prevăzută în art. 6 (prescrierea de reţete medicale fără a fi necesară sau eliberarea ori obţinerea de droguri pe baza unei reţete falsificate).

În practica judiciară, s-a reţinut că inculpaţii trimişi în judecată răspund penal atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi pentru infracţiunea descrisă în art. 6 alin. (2). În speţă, aceştia, după ce falsificau reţete medicale, pe care menţionau nume de persoane fictive, procurau medicamentul Fortral din farmacii, pe care şi-l injectau intravenos[14].

Într-o speță, în considerentele deciziei pronunțate în cauză, instanţa supremă a apreciat că, pentru a fi infracţiune, deţinerea de droguri în vederea consumului nu trebuie să se prelungească în timp. În ceea ce ne privește, apreciem că, pentru a putea fi reţinută modalitatea deţinerii de droguri pentru consum propriu, este necesar ca făptuitorul să posede (stăpânească) drogul un oarecare timp. În niciun caz, deținerea nu poate fi instantanee[15].

B. Urmarea imediată

Urmarea imediată a infracțiunii examinate constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor, generată de săvârşirea activităţilor incriminate.

C. Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă ex re, adică din executarea integrală a elementului material al laturii obiective.

 

4. Latura subiectivă

Din punct de vedere subiectiv, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, fapta de trafic de droguri trebuie comisă cu intenţie. Având în vedere cerinţa ca activitatea incriminată să fie desfăşurată pentru consum propriu, elementul subiectiv poate îmbrăca exclusiv haina intenţiei directe.

 

5. Forme infracţionale

Actele de pregătire şi tentativa la infracțiunea prevăzută în art. 4 alin. (2) sunt incriminate. În conformitate cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 143/2000, se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de masuri în vederea comiterii infracţiunii.

 

[1] Dintre monografiile care abordează domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, menţionăm: Al. Boroi, N. Neagu, V.R. Sultănescu, Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001; T. Dima, Traficul şi consumul ilicit de stupefiante – combaterea prin mijloace de drept penal, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001; T. Dima, Infracţiuni contra sănătăţii publice prevăzute în legi extrapenale (cu referire la droguri), Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002; J. Drăgan, Aproape totul despre droguri, Ed. Militară, Bucureşti, 1994; T. Dima, A.-G. Păun, Droguri ilicite, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010; G.V. Sabău, Traficul şi consumul ilicit de droguri şi precursori, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2010; I. Gârbuleţ, Traficul şi consumul ilicit de droguri, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011; N.-E. Buzatu, Traficul şi consumul ilicit de droguri, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012; F. Caballero, J. Bisiou, Droit de la drogue, Ed. Dalloz, Paris, 2000. Dintre studiile publicate în literatura de specialitate, a se vedea: P. Cioia, Droguri. Competenţă, R.D.P. nr. 3/2001; Al. Boroi, N. Neagu, R.V. Sultănescu, Combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, R.D.P. nr. 4/2001; V. Paşca, Cânepa pentru fibră – drog sau doar plantă tehnică, R.D.P. nr. 2/2002; D. Croitoru, Tratamentul dependenţei de droguri în ţările membre ale Uniunii Europene, R.D.P. nr. 2/2004; S. Ivaşcu, C. Ivaşcu, Trafic de droguri, R.D.P. nr. 2/2004; T. Dima, Consideraţii asupra Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Dreptul nr. 7/2002; T. Dima, Consumul ilicit de droguri infracţiune sau contravenţie, R.D.P. nr. 3/2002; T. Dima, Implicaţiile apariţiei Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri asupra măsurilor de siguranţă de natură medicală prevăzute în Codul penal, Dreptul nr. 1/2003; T. Dima, Precursorii şi traficul ilicit de droguri, R.D.P. nr. 1/2003; T. Dima, Din nou despre canabisul românesc: Este drog sau plantă industrială, Dreptul nr. 5/2003; T. Dima, Din nou despre consumul de droguri, R.D.P. nr. 4/2004; T. Dima, Droguri. Noi reglementări, R.D.P. nr. 2/2005; Z. Berozashvili, Trafic ilegal de droguri. Studiu comparativ, R.D.P. nr. 4/2005; T. Dima, I. Vrâncean, Droguri. Deţinere. Consum, R.D.P. nr. 4/2005; T. Dima, M. Hotca, I. Vrâncean, Flagelul drogurilor. Preocupări actuale, R.D.P. nr. 3/2006; T. Dima, M. Hotca, Noul regim juridic al drogurilor şi precursorilor, R.D.P. nr. 1/2007; T. Dima, M. Hotca, T.B. Mc Cann, Consumul şi traficul ilicit de droguri în închisorile din România, Dreptul nr. 2/2007; T. Dima, M. Hotca, T.B. McCann, Aspecte de practică judiciară şi de drept penal comparat referitoare la deţinerea de droguri pentru consum propriu, Dreptul nr. 10/2007. Pentru culegeri de practică judiciară, a se vedea: R. Mocanu, Infracţiuni legate de droguri – Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007; Legislaţia drogurilor, Culegere de teorie şi practică judiciară, Ed. Moroşan, Bucureşti, 2005.

[2] Pentru această opinie, a se vedea şi I. Gârbuleţ, op. cit., p. 145.

[3] Î.C.C.J., secţ. pen., decizia nr. 3241/2006, www.scj.ro.

[4] T. Dima, A.-G. Păun, op. cit., p. 280.

[5] Pentru tratarea pe larg a acestei probleme, a se vedea T. Dima, M.A. Hotca, T.B. McCann, Aspecte de practică judiciară şi de drept penal comparat referitoare la deţinerea de droguri pentru consum propriu, Dreptul nr. 10/2007, p. 193-200.

[6] T. Dima, M.A. Hotca, T.B. McCann, op. cit., p. 194.

[7] www.juridice.ro.

[8] În alte ţări, de pildă Franţa şi Suedia, consumul ilicit de droguri constituie infracţiune.

[9] Raport mondial asupra drogurilor pe 2006, www.unodc.com.

[10] De exemplu, Italia, Germania şi Olanda nu interzic folosirea drogurilor pentru propriul consum. Spania consideră ca ilegal consumul de droguri numai dacă fapta se săvârşeşte în public.

[11] M.S. Devresse, L’usage penal des drogues, Ed. De Boeck şi Lorcier, Bruxelles, 2003, p. 141-158.

[12] Pentru explicații referitoare la modalitățile elementului material, a se vedea explicațiile date în ceea ce privește infracțiunea prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000.

[13] În fapt, prin sentinţa nr. 336 din 16 martie 2005, Tribunalul Bucureşti a dispus achitarea inculpatei P.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Instanţa a reţinut că, la 16 iunie 2003, inculpata a fost descoperită la domiciliul lui C.A., având asupra sa suma de 500.000 de lei, în timpul efectuării unei percheziţii. În actul de acuzare s-a reţinut că inculpata se afla la domiciliul lui C.A., întrucât era consumatoare de droguri de peste un an şi, în ultima perioadă, achiziţionase drogurile de la acesta, iar la 16 iunie 2003 se afla la domiciliul lui C.A. pentru a cumpăra heroină.

Prin decizia nr. 687 din 15 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins apelul procurorului privitor la greşita achitare a inculpatei, cu motivarea că lipseşte elementul material al infracţiunii, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă (Î.C.C.J., secţ. pen., dec. nr. 7051/2005, www.scj.ro).

[14] Î.C.C.J, secţ. pen., dec. nr. 3919/2006, www.scj.ro.

[15] Î.C.C.J., secţ. pen., decizia nr. 2332/2011, www.scj.ro.

 

Adauga un comentariu