All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DIADA CONTRARIILOR

 

Pentru a intra în atmosfera subiectului, voi relata succint o poveste din viața de familie, care este mai grăitoare decât o introducere abstractă și seacă.

Cu aproximativ 12 ani în urmă doi tineri s-au căsătorit. El avea 25 de ani, iar ea 22 de ani. A fost o iubire de basm și fiecare dintre cei doi se considera jumătate din același întreg. În chip natural au venit și copiii (doi băieți și o fată), succesul profesional și bunăstarea materială. Între cei doi exista afecțiune reciprocă puternică, complementaritate în activitățile familiei, bunătate și o prietenie adevărată.

Cu câteva luni în urmă, fără o localizare temporală precisă, relația dintre cei doi soți a început să se deterioreze și treptat, aproape imperceptibil, s-a degradat până la punctul în care s-au despărțit și izbucnit un conflict total, pe toate planurile (personal, economic, social). Virtuțile menționate mai sus, care au stat la baza relației existente între cei doi, s-au transformat relativ brusc în opusul lor. Astfel bunătatea s-a schimbat în răutate, dragostea în ură, prietenia în dușmănie, afecțiunea în aversiune și solidaritatea în egoism.

Mutarea dintr-o zonă în alta a spectrului culorilor sentimentelor reciproce poate fi încadrată în conceptul denumit diada contrariilor. Această diadă se manifestă prin trecerea sentimentelor dintr-o parte în alta a eșichierului psihologic. Spre exemplu, de la o prietenie puternică se trece la o relație de dușmănie cu nivel al intensității similar. In concreto, are loc o rotație cu 180 de grade a sentimentelor. O particularitate interesantă a acestei situații este aceea că intensitatea sentimentului opus este similară cu cea a trăirii contrare anterioare, cel puțin o anumită durată. Această inversare a sentimentelor umane nu va rămâne constantă, ci prin trecerea timpului forța trăirilor negative va scădea și foarte probabil se va așterne încet-încet indiferența sau nepăsarea. Cazurile patologice nu vor intra, însă, în acest model.

Cum se explică aceste schimbări diametral opuse? Își are diada contrariilor sursa în natura umană, în instinctele speciei noastre?

Sentimentele sau trăirile specifice diadei contrariilor, identificate în relația celor doi foști soți, sunt frecvent întâlnite în toate tipurile de relații umane (politice, econnomice, profesionale etc.) dar, după o perioadă de grație, acestea se atenuează până la dispariție (uneori).

Răsturnarea afectivă specifică diadei contrariilor a caracterizat omul din cele mai vechi timpuri, manifestându-se pe tot parcursul evoluției acestuia pe Terra.

Omul aflat în situații de conflict, de criză sau în alte ipostaze neplăcute, lasă frâu liber sentimentelor negative, acționează disproporționat și este împins de dorințe revanșarde, pierzând din vedere faptul că întreținerea acestor trăiri este consumatoare de energie, care poate fi folosită în scopuri nobile sau benigne. Conflictele sociale purtate între persoane care au un trecut comun nu au niciodată un câștigător definitiv, întrucât cei care pierd pe moment disputa sau alții din anturajul lor, foarte probabil, vor încerca să se răzbune. Și așa se dezvoltă o adevărată spirală a conflictului, care putea să fie oprită sau prevenită înainte de a începe.

Qui prodest? Cui folosește întreținerea și dezvoltarea unei dispute între foști prieteni sau parteneri? Am văzut mai sus că, de fapt, nimănui. Indiferent de postura în care se află cineva la finalul unui conflict purtat între foști aliați sau prieteni – învins sau învingător de moment – nu va exista un câștig moral efectiv în favoarea cuiva, deoarece fiecare are partea lui de vină și, totodată, de îndrituire la reacție.

În momentele grele, când ceea ce a clădit se năruie, când vede că prietenii i-au devenit dușmani, când constată că cei care-l iubeau acum îl urăsc sau când cei care îl ajutau îi întorc spatele, omul inteligent poate ieși cu fruntea sus din orice dispută, dacă va respecta regulile morale și legale.

În cartea Bonobo[1] și ateul, Frans de Waal, reține că „Cele mai cunoscute «legi morale» ale noastre nu sunt decât niște rezumate postfactum a ceea ce noi considerăm moral, fiind însă limitate ca sferă de acțiune și pline de hibe. Originile moralității sunt mult mai umile și sunt ușor de recunoscut în comportamentul altor animale. Descoperirile științifice din ultimele decenii contrazic perspectiva pesimistă potrivit căreia moralitatea e o spoială subțire menită să acopere răutatea înnăscută a omului. Dimpotrivă, e limpede că dacă trecutul nostru evolutiv nu ar fi decurs așa cum a decurs nu am fi ajuns niciodată atât de departe“[2].

F. de Waal aduce argumente în sprijinul ideii că moralitatea nu are natură religioasă, nefiind o invenție umană[3]. Dacă regulile morale sunt specifice naturii umane și l-au ajutat pe om să progreseze, atunci acesta ar trebuie să le aibă în vedere, să profite de inteligența sa și să acționeze prin înfrânarea sentimentelor sau pornirilor de moment.

 

 

 

 

 

[1] Bonobo este o primată mare, din genul cimpazeului, care împreună cu cimpanzeul obișnuit, este cea mai apropiată specie extantă de om.

[2] Frans de Waal, Bonobo și ateul. În căutarea umanismului printre primate, Ed. Humanitas, București, 2017.

[3] F. de Waal, op. cit., p. 12. În cartea sa, de Waal invocă dovezi grele pentru susținerea tezei că emaptia este întâlnită și în lumea animalelor (primatelor, elefanților s.a.).

Adauga un comentariu