All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

ERADICAREA FENOMENULUI INFRACȚIONAL – SPERANȚA DIN CUTIA PANDOREI

 

 1. Scurtă poveste introductivă 

Potrivit mitologiei greceşti, Pandora[1]a fost pri­ma femeie de pe Pământ, creată de zeii care‑l invi­diau pe Zeus. Având ca scop făurirea unei opere perfecte, creatorii săi au contribuit fiecare în manieră proprie la desăvârşirea acesteia.

Hefaistos[2]i‑a dat corp şi chip, Afrodita[3]fru­mu­seţea, Atena înţelepciunea[4], Apollo[5]talentul muzical, iar Hermes[6]persuasiunea.

Legenda ne face cunoscut faptul că, după ce Prometeu a furat focul din Olimp pentru a‑l dărui oamenilor, Zeus a fost ofensat, iar pentru a se răzbuna i‑a cerut lui Hefaistos să construiască o cutie (urcior[7]) în care zeii să introducă toate relele (cruzimea, aroganţa, suferinţa, durerea, lăcomia, gelozia, ura, bolile, lenea, tristeţea, teama, sufe­rinţa şi moartea). Pe fundul recipientului, alături de toate relele, Atena a pus speranţa.

Apoi, Zeus i‑a oferit‑o pe Pandora, în calitate de soţie, lui Prometeu, căreia îi dăruise cutia în care erau închise toate relele şi, dedesubtul aces­tora, speranţa, cu instrucţiunea să o lase închisă. Aflându‑se în faţa unei astfel de propuneri, Pro­meteu a refuzat‑o, dar Epimeteu, fratele lui Pro­meteu, a acceptat să o ia el de soţie pe Pandora, fiind fermecat de frumuseţea răpitoare a acesteia.

Deşi, potrivit instrucţiunii primite, cutia tre­buia să rămână închisă, din curiozitate, Pandora a deschis‑o, moment în care toate relele s‑au împrăştiat în lume. Dându‑şi seama ce prostie a făcut, Pandora a închis cutia imediat, dar din aceasta ieşiseră deja toate nenorocirile.Fiindcă se afla la fundul recipientului, speranţa nu a apucat să iasă mai înainte ca acesta să fie închis în grabă de către Pandora.

Legătura între Legenda cutiei Pandorei și fenomenul infracțional este aparent inexistentă, dar prin redarea acesteia am vrut să evidențiem faptul că viciul infracțiuniieste asociat oricărei comunități, iar fenomenul social al criminalității este la fel de vechi precum este societatea și este nelipsit din cadrul acesteia. Oamenii au luptat continuu cu acesta și, foarte probabil, se vor confrunta mulți ani de acum încolo cu el, dar totuși societatea privește eradicarea fenomenului infracțional ca pe o speranță.

 

2. Succinte considerații privind formele fenomenului infracțional

În accepţiune criminologică, infracţionalitatea este identificată cu noţiunea de devianţă socială, adică de comportament interzis de legea penală. În cel mai larg sens, devianţa socialăcuprinde orice conduită umană contrară normelor sociale, însă, din punct de vedere criminologic, criminalitatea reprezintă exclusiv suma faptelor prevăzute de legea penală săvârşite într-o perioadă pe un teritoriu determinat.

Criminalitatea este un fenomen social care nu poate fi determinat cu precizie, ci numai aproximat, deoarece nu sunt cunoscute toate faptele care constituie infracţiuni. În literatura de specialitate se face clasificarea în mai multe forme ale criminalităţii, respectiv: criminalitate legală (judecată, judiciară)[8], criminalitate aparentă (relevată), criminalitate reală, cifra neagră a criminalităţii[9]. Doctrina abordează şi alte categorii, cum ar fi criminalitatea (delincvenţa) juvenilă, criminalitatea informatică, criminalitatea „gulerelor albe” (white-collar criminality), criminalitatea organizată etc.

Criminalitatea judecată(denumită în doctrină şi legală sau judiciară) cuprinde ansamblul infracţiunilor săvârşite pentru care s-au pronunţat hotărâri definitive de condamnare.

Criminalitatea aparentă(cunoscută, descoperită, relevată) include totalitatea faptelor prevăzute de legea penală cunoscute de organele competente (parchet, instanţe, poliţie etc.).

Criminalitatea reală cuprinde ansamblul infracţiunilor săvârşite pe un teritoriu într-o perioadă determinată, indiferent dacă sunt cunoscute ori înregistrate în evidenţele organelor competente. Cifra criminalităţii reale nu este ştiută cu certitudine, ci ea este numai estimată pe baza unor criterii relative. Prin cercetări criminologice, această formă a criminalității poate fi estimată mult mai aproape de adevăr.

Cifra neagră a criminalităţiiinclude diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea cunoscută (relevată). Această formă de criminalitate poartă denumirea de cifră neagrădin cauza faptului că ea nu este cunoscută cert, ci este ocultă, nedescoperită, iar dimensiunile sale rămân practic discutabile. Numărul crescut al condamnărilor şi creşterea gradului de ocupare în penitenciare nu constituie decât indicii că infracţionalitatea se află pe un trend crescător, iar nicidecum nu poate fi vorba despre certitudine.

În general, se poate spune că există o oarecare corespondenţă între numărul infracţiunilor săvârşite într-o perioadă determinată, pe un anumit areal, şi numărul persoanelor care le săvârşesc sau le suportă efectele. Astfel, dacă cifra criminalităţii este ridicată, atunci şi cifra infractorilor este mare, după cum tot ridicată este şi cea a victimelor infracţiunilor.

 

3. Este posibilă eradicarea fenomenului infracțional?

Autorii de specialitate se feresc, de regulă să vorbească despre eradicarea fenomenului infracțional, folosind termeni precum: contracarare, limitare, control, diminuare, combatere, prevenire etc. Însă, majoritatea dintre ei par a fi conștienți de faptul căeliminarea sau eradicarea fenomenului infracțional din societate este o utopie.  

Cel puțin la nivel formal, dintre autorii de specialitate, foarte optimiști erau socialiștii. Doctrina socialistă(marxist-leninistă) a apărut în fosta URSS şi s-a răspândit apoi în mai multe state, printre care şi România. În prezent se constată diminuarea accentuată a acesteia, ca urmare a schimbărilor politice de la finele secolului trecut. Conform ideologiei marxist-leniniste, criminalitatea este un produs al societăţii burgheze (capitaliste), care va fi eliminată treptat, pe măsură ce comunismul urma să fie instalat deplin. Potrivit acestei doctrine, infracționalitatea există din cauza faptului că societatea capitalistă are două clase antagonice, cei care muncesc şi cei care nu muncesc (exploatatorii și exploatații).

Iată un pasaj din Explicațiile teoretice ale Codului penal român, care relevă această idee: „Cod de tip nou, socialist, noul Cod penal își mărturisește deschis, chiar în primul său text, caracterul social-politic de lege pusă în serviciul orânduirii socialiste, orânduire în care puterea de stat se găsește în mâinile întregului popor, orânduire ale cărei interese coincid totdeauna cu interesele imensei majorități sociale. O astfel de mărturisire nu și-o pot îngădui legile penale din statele capitaliste; aceste legi servind și apărând predominant interesele unei majorități exploatatoare, au caracter social-politic inavuabil (s.n.)”[10].

Ideea de eradicare a fenomenului infracțional este una periodic recurentă și o găsim inclusiv în documente juridice oficiale naționale sau supranaționale (strategii, recomandări, planuri de acțiune, politici etc.)[11].

Acest deziderat – eradicarea fenomenului infracțional – este o frumoasă speranță sau superbă iluzie, care alimentează moralul social, ajutându-i pe mulți dintre oameni să nu se resemneze și să-și găsească motivația pentru a progresa.

În legătură cu existența crimei[12]în societate, într-un articol recent, plecând de la ideile lui Durkheim și de la un articol publicat de un grup de autori, Constantin Crângaru a scris următoarele: „Nu există societate sănătoasă din care să lipsească crima (cu începere de la Cain). Mai mult chiar, crima este considerată un rău necesar ce contribuie la menținerea echilibrului social. Durkheim sugerează că în lipsa crimelor, cu cât o societate devine mai confortabilă și mai etică, cu atât micile reacții/gesturi indiscrete devin mai amplificate de mințile noastre (vezi sindromul punctelor albastre[13]) …Criminalitatea este normală, deoarece o societate fără crimă ar fi imposibilă, argumentează Durkheim. Comportamentele considerate inacceptabilele cresc pe măsură ce societatea progresează, nu regresează[14].

Într-adevăr, realitatea demonstrează că, în pofida preocupărilor meritorii din materia mijloacelor de combatere a fenomenului infracţional, constatăm că acest fenomen este din ce în ce mai greu de contracarat sau de controlat. Istoria a dovedit un lucru cert: infracțiunile nu pot fi eliminate total din societate.

Cauzele imposibilității eradicării, cel puțin într-un viitor predictibil, sunt multiple și mereu în transformare, în funcție de schimbările produse în sânul societății.

Ne resemnăm sau putem face ceva? – aceasta-i întrebarea! Răspunsul nostru este că putem face multe lucruri, pentru că sunt multe de făcut, dar indiferent de măsurile întreprinse, este necesar să începem cu educația.Aceasta este una dintre cele mai importante astfel de măsuri, care au dat rezultate (a se vedea, de pildă, Japonia sau Finlanda).

Apoi trebuie asigurată eficiența legii penale.Pentru asigurarea eficienţei legii penale, care se evaluează pe baza criteriului cantitativ (nivelul criminalității), sunt necesare două condiţii sine qua non: existenţa unei legi penale care să acopere toate problemele ridicate de infracţionalitate şi existenţa unei activităţi profesioniste din partea factorilor implicaţi în realizarea actului de justiţie (judecători, procurori, organe de poliţie judiciară, avocaţi, experți etc.).

Chiar și în aceste condiții, speranța eradicării fenomenului infracțional va rămâne încă închisă în recipientul social multă vreme, cel puțin în viitorul previzibil, deoarece infracțiunea ține de imperfecțiunea umană.De altfel, se spune că și în paradis sunt problemeJ.

Însă, speranța aducerii fenomenului infracțional în limite rezonabile (controlabile) pentru societate este un deziderat care poate fi atins într-un orizont de timp relativ apropiat, dacă oamenii sunt educați, legile acoperă armonios toate interesele sociale, iar cei care contribuie la aplicarea lor acționează cu profesionalism.

 

 

 

[1]În limba greacă, Pandora înseamnă cea înzestrată cu toate darurile. Precizăm că există mai multe variante ale legendei cutiei Pandorei.

[2]Zeul meşteşugăritului.

[3]Zeiţa frumuseţii.

[4]Zeiţa înţelepciunii.

[5]Zeul zilei, al luminii şi al artelor, protector al poeziei şi al muzicii, conducătorul corului muzelor.

[6]Zeul mesager al celorlalţi zei, patronul comerţului.

[7]Potrivit unei versiuni, nu este vorba despre o cutie, ci despre un urcior.

[8]Denumirea de criminalitate legală apare ca improprie dacă avem în vedere sensul obişnuit al cuvântului legal. În ceea ce ne priveşte, pentru denumirea acestei forme de criminalitate, în continuare vom utiliza expresia criminalitate judecată.

[9]T. Amza, Criminologie teoretică,Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pp. 44-48. Precizăm faptul că noţiunea de „crimă”, folosită în domeniul criminologiei, are o accepţiune mai extinsă decât în sfera dreptului penal [unde se identifică cu o specie de infracţiune (omuciderea)]. A se vedea şi V. Cioclei, Criminologia etiologică,Ed. Actami, Bucureşti, 1996, pp. 11-15.

[10]V. Dongoroz, în Explicațiile teoretice ale Codului penal român. Partea generală. Vol. I., p. 5.

[11]Spre exemplu, Strategia U.E. pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane.

[12]Aici folosim termenul cu semnificația de infracțiune.

[13]Acest sindrom acreditează ideea că, de regulă, dacă vom căuta amenințări le vom găsi, indiferent cât de mult progresează societatea. Pentru detalii, a vedea: A. Voiculescu, De ce omul este mereu îngrijorat de câte ceva? (https://www.descopera.ro/mari-intrebari/17325506-de-ce-omul-este-mereu-ingrijorat-de-cate-ceva);C. Crângaru, Paradoxul progresului II. Sindromul punctelor albastre și normalitatea crimei (http://www.contributors.ro/editorial/paradoxul-progresului-ii-sindromul-punctelor-albastre-și-normalitatea-crimei-sensu-durkheim/); David E Levari, Daniel T. Gilbert, Timothy D. Wilson, Beau Sievers, David M. Amodio, Thalia Wheatley, Prevalence-induced concept change in human judgment, Science. (https://science.sciencemag.org/content/360/6396/1465)

[14]C. Crângaru, op. cit.Autorul mai spune: „În realitate, din cauza sindromului punctelor albastre, creierele noastre pur si simplu vor începe să amplifice (sau să minimizeze) acele probleme pentru a se obține nivelul de stres cu care suntem deja obișnuiți. Relaxarea și încrederea în viitor nu sunt garantate obligatoriu de progres material și securitate personală. Unii oamenii vor îmbrățișa în continuare o perspectivă pesimistă asupra mersului lumii”.

Adauga un comentariu