All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

EXISTĂ O CIOCNIRE A GENERAȚIILOR?

 

Există o ciocnire reală a generațiilor sau este vorba despre o înfruntare în bună măsură aparentă?

În 1993, în “Foreign Affairs”, Samuel Huntington a publicat articolul intitulat “Ciocnirea civilizațiilor?”, iar în anul 1996 a reluat și dezvoltat tema în cartea Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale[1].

În teza sa, Huntington argumentează că principalele cauze ale conflictelor în viitor vor fi diferențele de ordin cultural și religios.

Putem vorbi, mutatis mutandis, despre o reală ciocnire a generațiilor în societatea contemporană, cu specială privire asupra raportului copii-părinți? Auzim, deseori, afirmații, precum: nu mă înțeleg cu fiul meu!; fiica mea nu mă respectă!; copilul meu a luat-o razna!; părinții mei sunt încremeniți în timp!; părinții mei nu știu să trăiască!; părinții mei sunt învechiți!

Pentru a încerca un răspuns la întrebarea de mai sus, se impune fixarea unor premise, pe baza cărora să poată fi trase concluzii cu un grad acceptabil de pertinență și concludență.

Copiii și părinții au câteva țeluri (scopuri, obiective) comune, dintre care menționăm: libertatea (fizică, morală, de exprimare s.a.), satisfacția spirituală (confortul psihic, fericirea, plăcerea) bunăstarea materială și realizarea profesională. Diferențele dintre părinți și copii apar nu în ceea ce privește identitatea obiectivelor, ci sub aspectul dozelor (proporțiilor) obiectivelor sau al ordinii în care urmăresc atingerea acestora.

De regulă, tinerii și, în special, adolescenții, își doresc libertate cât mai mare (cât mai aproape de 100%), un grad de fericire foarte ridicat (cât mai apropiat de maximum) o situație materială bună (medie, spre ridicată) și o realizare profesională acceptabilă (cel puțin medie).

În schimb, de regulă, părinții adolescenților plasează obiectivele lor într-o ordine inversă față de cea a copiilor. În viziunea părinților, realizarea profesională are un loc foarte înalt pe scara obiectivelor, apoi se situează bunăstarea materială, penultimul loc este ocupat de satisfacția spirituală și abia pe ultimul loc este poziționată libertatea.

Sigur, și aici apar elemente distinctive evidente, fiecare generație pune accentul pe anumite aspecte ale conținutului valorilor sociale urmărite. Spre exemplu, în cazul satisfacției spirituale adolescenții, în majoritate, pun accentul pe fericirea produsă de facilități generate de manifestări publice (concerte pe stadioane, cluburi mari, jocuri sportive în arene etc.),  în timp ce părinții, în proporție majoritară, sunt orientați spre satisfacții spirituale produse de manifestări private sau restrânse, reușita copiilor sau de plăceera oferită de practicarea unor hobby-uri.

Fără a pretinde că am descoperit secretul relației adolescenți-părinți, consider că, dacă există un astfel de secret, acesta constă în faptul că, aflându-se în poziții diferite în evoluția socială, unghiurile de vedere din care observă interesele proprii sunt deosebite. Importanța acordată obiectivelor (libertate, satisfacție spirituală, bunăstare materială și reușită profesională) nu este unitară nici măcar la același om, dacă luăm în considerare momente (vârste) diferite. Într-un fel gândește omul când are 14-18 ani ani, altfel atunci când are 19-30 de ani și cu totul altfel după ce depășește vârsta de 30 de ani. Într-o altă ordine de idei, oamenii căsătoriți au anumite perspective asupra ierarhiei valorilor sociale, în timp ce persoanele necăsătorite pot avea alte perspective.

De asemenea, apariția copiilor poate determina schimbări în ceea ce privește ierarhia și ponderea intereselor oamneilor în ierarhia și conținutul valorilor scociale. Într-adevăr, într-un anume fel vedea libertatea adolescentul de ieri și în alt mod observă aceeași valoare socială (libertatea) părintele de azi. Sau cum se spune, în mod curent, prioritățile (interesele) adolescenților și ale părinților sunt diferite. Îndrăznesc să adaug că interesele adolescenților și ale părinților acestora sunt atât de diferite, încât scara importanței este în bună măsură inversată.

Pe baza experienței sociale dobândite (fiica mea este adolescentă) și a materialelor studiate, pot spune că există o ciocnire a generațiilor, mai ales dacă avem în vedere relația adolescenți-părinți.  Sensul termenului ciocnire este acela de înfruntare privită strict din perspectivă axiologică, astfel că am evitat folosirea unor termeni mai duri, precum sunt: război  sau luptă.

Finalmente, cred că trebuie să acceptăm că există o problemă a ciocnirii generațiilor, respectiv subzistă un conflict între tineri și cei mai în vârstă (în special, aici îi avem în vedere pe părinți) și, potrivit izvoarelor, se pare că astfel de înfruntări, chiar dacă erau mai rare sau mai puțin intense, au avut loc și în trecut.

Există soluții? Soluții care pot eradica fenomenul ciocnirii generațiilor nu cred că există, dar oamenii de specialitate au conceput remedii menite să mențină acest fenomen în limite rezonabile. Printre remediile propuse, se numără:

– recunoșterea problemei de către cele două părți ale diadei adolescent-părinte (ascunderea sub preș a problemei va complica problema, astfel că aceasta trebuie recunoscută și relevată);

– comunicarea constructivă (atât adolecenții, cât și părinții să asculte ce argumente are fiecare și să-i înțeleagă celuilalt nevoile materiale și spirituale);

– respectul reciproc (părțile să accepte că fiecare are dreptul să aibă propria ierarhie a valorilor sociale, iar drepturile și libertățile fiecărui om sunt la fel de importante);

– construirea unui pod din interesele comune și acceptarea divergenețelor, ca aspecte firești ale vieții în societate;

– în relația adolescenți-părinți fiecare parte trebuie să fie conștientă că poate pierde dacă nu cooperează și, în același timp, că poate avea avantaje reale numai dacă ambii stau la masa tratativelor și mențin pacea socială s.a.

Fără a mai dezvolta paleta recomandărilor, in nuce consider că atât adolescenții, cât și părinții, după ce conștientizează existența conflictului între generații, trebuie să accepte concesii reciproce, prin folosirea criteriului avantajelor comune și tezei că purtarea conflictului este consumatoare inutilă de energie care poate fi folosită în alte scopuri.

Sau, mai simplu spus, trebuie atins nivelul unei armonii a intereselor reciproce. Acest deziderat este greu de atins, dar nu este imposibil.

 

 

[1] The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order. Samuel Phillips Huntington este profesor la Harvard și analist politic.

Adauga un comentariu