All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DESPRE INTELIGENȚĂ ȘI PROSTIE

Când compari pe cineva cu alții, insistând în mod special asupra defectelor, să te gândești că și tu poți fi comparat, fără să-ți fie puse în lumină doar calitățile!

 

În rândul virtuților, inteligența este precum frișca de pe tort sau sosul în care se scaldă friptura suculentă.

 

Imbecilitatea este inteligența umană în forma sa ridicolă.

 

Ridicolul ne pândește pe toți, inclusiv (poate mai ales) pe câștigătorii de premii Nobel!

 

Răutatea este o formă ratată a inteligenței umane!

 

Înțelepciunea este sublimul inteligenței umane!

 

Inteligența este cea mai importantă aptitudine a omului și singura care îl poate împinge spre înțelepciune!

 

Schimbările importante în societate sunt opera unui număr mic de oameni, inteligenți, norocoși și foarte determinați!

 

Intelectualul desprins total de realitate este foarte probabil un idiot!

 

Un tip care se pretinde intelectual, dar care nu pune în operă nicio idee dintre cele pe care le varsă în public, este un ipocrit sadea.

 

Unde-i multă minte este și prostie pe măsură (proverb clasic).

 

Mintea multă și prostia pe măsură se întâlnesc în același cap pentru că polii opuși se atrag (varianta veselă a proverbului anterior).

 

Inteligența și prostia sunt albul și negrul, yinul și yangul, binele și răul sau, altfel spus, îndoiala și certitudinea (varianta filosofică a aceluiași proverb).

 

Oamenii cu adevărat inteligenți sunt ezitanți și mereu preocupați de morală, lege sau de alte repere, dar imbecilii sunt siguri pe ei și nu-și fac probleme în privința moralității, legalității sau utilității activității lor (varianta moral-juridică a aceluiași proverb).

 

Inteligența este trecătoare, la fel ca frumusețea, dar prostia este veșnică, la fel ca răutatea omului frustrat (Doamne-ajută să fie invers!).

 

Inteligența este relativă, dar prostia este absolută (teoria relativității în materie de inteligență).

 

Când cineva spune „nu-s așa de prost”, deseori asta înseamnă că persoana respectivă este mult mai proastă decât crede (N. Taleb).

 

Ignoranţa este noaptea minţii, dar o noapte fără lună şi stele (Confucius).

 

Unii oameni rezervați folosesc tăcerea pentru a-și ascunde inteligența, însă cei mai mulți ascund lipsa ei (N. Taleb).

 

Dacă ești incompetent, nu poți ști că ești incompetent. Calitățile de care ai nevoie pentru a produce un răspuns corect sunt exact calitățile de care ai nevoie pentru a recunoaște răspunsul corect (Dunning și Kruger).

 

Numărul indivizilor imbecili în viață este mereu și în mod inevitabil subestimat de toată lumea (Prima Lege a imbecilității – C.M. Cipolla).

 

Prostia şi trufia sunt întotdeauna vicii îngemănate (M. de Montaigne).

 

Prea multă modestie duce la prostie (proverb popular).

 

Toți proștii sunt incompetenți, dar nu toți incompetenții sunt proști (ce bine că reciproca nu este valabilă!).

 

Probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice altă însușire a respectivei persoane (a Doua Lege a imbecilității – C.M. Cipolla).

 

Prostul nu poate fi contrazis, are convingeri de beton (A. Pleșu).

 

Când vedem un știutor, trebuie să fim suspicioşi: prostul e serios. E solemn. Nu se joacă. E demn, inflexibil, pietrificat. Ia toate lucrurile în serios, dar mai ales pe el însuși. Pentru că e serios, prostul e și sfătos. Are soluții pentru orice problemă. E o suficiență intelectuală glorioasă, e o fudulie. Are idei fixe. Nu se îndoiește de el însuși şi îi place de el (A. Pleșu).

 

Cei care au certitudini sunt proști, iar cei cu imaginație și competență sunt plini de dubii și indecizie (B. Russell).

 

Orice om care vorbeşte despre prostie se pune automat în postura celui care iese în afara sferei prostiei[1] (G. Liiceanu).

 

Imbecilul este foarte determinat în conduita sa, nu are reprezentarea propriei incompetențe, crede că are întotdeauna dreptate și că tot ceea ce face are caracter benign.

 

Un imbecil este o persoană care cauzează pierderi unui alt individ sau grup de indivizi, fără a câștiga nimic în schimb, uneori chiar suferind pierderi de pe urma acțiunilor sale (a Treia Lege a imbecilității – C.M. Cipolla).

 

Cu cât funcția ocupată de o persoană incompetentă este mai înaltă, cu atât daunele sociale produse ca urmare a inadecvării sale sunt mai consistente.

 

Incompetentul cu poziție înaltă face mult mai vizibilă inadecvarea sa, întrucât o funcție sau o activitate importantă este mult mai expusă analizei sau atenției celorlalți oameni.

 

Non-imbecilii vor subestima întotdeauna influența negativă a imbecililor. Îndeosebi non-imbecilii vor uita mereu că, indiferent de moment, loc sau circumstanțe, a avea de-a face și/sau a te asocia cu imbecili se va dovedi cu siguranță o mare greșeală (a Patra Lege a imbecilității – C.M. Cipolla).

 

Nu întotdeauna lipsa de pregătire este determinată de prostie, ci poate fi cauzată și de lene.

 

Persoanele de excepție sunt apreciate în mod relativ, pe când nulitățile (oamenii proști) sunt întotdeauna evaluate absolut. Pe scurt, nulitățile sunt absolute, iar talentele și geniile sunt relative.

 

Imbecilul este cel mai periculos tip de persoană. Corolarul acestei legi este: Imbecilul este mai periculos decât un răufăcător (a Cincea Lege a imbecilității – C.M. Cipolla).

 

Inteligența este regina tuturor aptitudinilor (prima variantă serioasă).

 

Inteligența materializează potențialitatea aptitudinilor speciale (a doua variantă serioasă).

 

Inteligența este însușirea care generează îndoială și enervarea imbecililor (varianta vesel-amară).

 

Inteligența este aptitudinea generală a unui om care îi permite să pună în valoare toate celelalte calități  ale sale, să-și rafineze caracterul și să-și optimizeze temperamentul (definiția completă a inteligenței).

 

Inteligența este capacitatea omului de a înțelege ușor și corect aspectele esențiale ale vieții în societate și de a soluționa situații sau probleme pe baza cunoștințelor acumulate (altă definiție a inteligenței).

 

Inteligenţa nu trebuie confundată cu aptitudinile speciale, deoarece nu doar una dintre ele, ci este cea mai importantă – adică regina aptitudinilor (corelația inteligenței cu celelalte abilităţi).

 

Inteligenţa generală are două elemente fundamentale: a înţelege corect lucrurile şi a raţiona înţelept (elementele inteligenței).

 

Numai oamenii inteligenţi cunosc drumul spre înţelepciune (inteligența ca mijloc).

 

Gradul inteligenţei nu este o constantă certă a vieţii, întrucât poate oscila, fiind determinat de mai mulţi factori (cugetare care pune în lumină variabilitatea temporală a inteligenței).

 

Gradul de inteligență al omului este determinat, în bună măsură, genetic, dar acesta poate fi crescut prin utilizarea frecventă a creierului pentru sarcinile cognitiv provocatoare (K. Hilger, C. Fiebach și U. Basten).

 

Inteligenţa unui individ nu este o cantitate fixă (A. Binet[2]).

 

Inteligența omului se măsoară prin raportare la efectele acțiunilor sale ori la lipsa acestora.

 

Un om inteligent ocolește problemele, dar dacă este înțelept nu va evita și adevărul.

 

Inteligența nu este întotdeauna benignă, în special dacă este asociată cu viclenia sau ticăloșia.

 

 

[1] http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-22132776-gabriel-liiceanu-vorbind-despre-prostie-pui-afara-esti-cel-mai-mare-prost.htm. Distinsului intelectual i-a scăpat însă faptul că, atunci când făcea afirmația de mai sus, se referea tocmai la prostie!

[2] Alfred Binet (1857-1911).

Adauga un comentariu