All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

1 DECEMBRIE 1918 – LA 100 DE ANI DE LA MAREA UNIRE. LA MULȚI ANI POPOR ROMÂN!

Poporul român îi cuprinde pe toți locuitorii stabili ai spațiului carpato-danubiano-pontic, indiferent de etnie, de confesiune sau de alte criterii. Toți cei care s-au așezat pe termen lung în interiorul teritoriului mioritic trebuie considerați români, deoarece sunt legați de România, respectiv de cultura și de istoria sale.

La 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la, probabil, cel mai important eveniment politico-juridic care a avut loc vreodată în țara noastră. Mai întâi s-a produs unirea Basarabiei cu România, în 27 martie 1918, a urmat apoi unirea Bucovinei cu România, în 28 noiembrie 1918, iar la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit unirea Transilvaniei cu România – Țara Mamă.

Istoricul Fl. Constantiniu descrie într-o notă specifică actul de la 1 decembrie 1918, prin următoarele cuvinte: „Marea Unire a venit pentru societatea românească, mai ales cea din Vechiul Regat, ca trezirea dintr-un coșmar ce părea fără sfârșit, ca u dar pe care Istoria, pentru o dată binevoitoare față de români, îl făcea neamului nostru, după ce îl lăsase să creadă că aspirația sa de unitate a fost compromisă sau, în cel mai bun caz, îndepărtată pentru mult timp[1].

Printr-o metaforă, putem spune că, în 1918, cele 3 fiice ale Țării Mamă au reîntregit Marea Familie Românească. După această grandioasă și inegalabilă realizare – făurirea Marii Uniri – a trebuit să fie demarat procesul de integrare legislativă, care nu a fost deloc facil. Printre actele normative importante, adoptate în anii ce au urmat actului de la 1918, se numără Constituția din 1923 și serie de alte acte normative.

Pe măsură ce procesul de integrare juridică, politică, economică, socială și culturală era în derulare s-au succedat, însă, vicisitudini care au periclitat sau afectat unitatea statală a României. Unul dintre pericolele mai puțin cunoscute, care a devenit iminent imediat după Unire, a avut loc în primăvara anului 1919, primejdie ce rezultă din documente sovietice, al căror conținut a fost aflat de români mult mai târziu (relativ recent). Potrivit acestor înscrisuri, în 1919 s-au făcut pregătiri ample pentru ca Armata Roșie să facă joncțiunea cu forțele ungare[2] în scopul atacării României.

În fapt, toată perioada interbelică a fost presărată cu evenimente politice, economice și juridice importante, dintre care unele au fost cruciale și impredictibile (schimbări dese și imprevizibile ale scenei politice, criza economică, dictatura lui Carol al II-lea, pactul Ribbentrop-Molotov, dictatul de la Viena etc.).

Lăsând la o parte ororile celui de-al Doilea Război Mondial, pentru poporul român, cele mai tragice evenimente au fost, în primul rând, anexarea (la 28 iunie 1940) de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herței și, în al doilea rând, pierderea unei părți (aproape jumătate) din Transilvania (nordul) ca urmare a dictatului de la Viena (din 30 august 1940).

După umilința cedării, fără nicio rezistență reală, a unei treimi (aproape) din teritoriu și populație, poporul român a căzut din nou într-un coșmar care s-a instalat în sufletul său, după numai 22 de ani de la Marea Unire.

Mulți cred că, de fapt, cauzele principale ale sfârtecării și mutilării României au fost interne, deoarece clasa politică a acelor vremuri nu s-a ridicat la înălțimea necesară pentru a preîntâmpina acest fapt. Pentru a nu păcătui, aruncând vina exclusiv asupra politicienilor interbelici, este corect să precizăm că întreaga societate era adormită și inertă. La toate acestea, se adaugă și contextul extern nefavorabil.

Cel care radiografiază cu precizie chirurgicală situația interbelică a României este Ion Fodoreanu[3], care scria: „Statul care s-a numit „România Mare” a suferit, între altele, de o lipsă capitală: lipsa unui ideal superior și activ, a unei idei-forță capabilă să o trezească, să pună în mișcare și să canalizeze energiile neamului. Toate virtuțile strămoșilor și părinților noștri, toată gloria trecutului nostru apropiat sau depărtat au rămas vorbe goale cât timp în noi au fost lăsate în amorțire …”.

Al Doilea Război Mondial a zgâlțâit fibra poporului, care s-a trezit din nou direct în vâltoarea conflictului armat, fiind nevoit să-și regăsească demnitatea și idealul necesare concentrării energiilor pozitive. În baza Tratatului de pace de la Paris (1947), România a fost consolată cu redobândirea Transilvaniei de Nord. Au rămas, însă, în afara Familiei Românești, Bucovina de Nord, Basarabia, Ținutul Herța și Cadrilaterul (Dobrogea de Sud).

Din 1947, România a rămas neschimbată din punct de vedere teritorial, deși a traversat 4 decenii de comunism și alte 3 decenii postcomuniste.

Unde suntem la 100 de ani de la Marea Unire?

  • Puncte slabe:
  • Sistemul educativ este subfinanțat și insuficient reformat;
  • Sistemul sanitar este în boală cronică;
  • Oamenii politici sunt sub nivelul elitei reale a României;
  • Demografia este în regres;
  • Investițiile și lucrările publice sunt insuficiente;
  • Informatizarea serviciilor publice este insuficientă;
  • Administarția publică este lipsită de transparență, supradimensionată și ineficientă;
  • Protecția mediului este nesatisfăcătoare;
  • Sistemul de ordine publică are carențe structurale.
  • Puncte forte:
  • România este membră a UE și NATO;
  • Românii pot circula liber în statele UE și, practic, în orice țări (cu excepții neglijabile);
  • România are mulți întreprinzători privați care concurează de la egal la egal cu cei străini;
  • Românii sunt oameni talentați și inteligenți;
  • România are Delta Dunării și Marea Neagră;
  • Românii sunt, în majoritate, harnici;
  • România are arcul Munților Carpați;
  • Românii sunt pe locul 7 în UE, după cifra populației;
  • România este pe locul 9 în UE, după întinderea teritoriului;
  • Românii sunt ospitalieri;
  • România are cel mai fertil sol din Europa (ca suprafață), după Franța;
  • România are numeroase alte bogății naturale (petrol, gaze, ape minerale, ape termale, zăcăminte feroase și neferoase, păduri, animale sălbatice, resurse piscicole etc.).

Dacă tragem linie și comparăm punctele forte cu cele slabe, constatăm faptul că poporul român se află într-un context, care este departe de a fi cel mai prost din istorie. Îndrăznesc să spun că, la 100 de ani de la Marea Unire, România se află în cea mai fastă perioadă din istorie, întrucât, pentru a progresa și a-și spori bunăstarea, poporul român depinde, într-o măsură substanțială, doar de propriile forțe.

Sunt câteva lucruri pe care acest popor trebuie să le facă:

  • Să-și aleagă conducători care au dovedit perfomanțe în activitățile anterioare;
  • Să manifeste vigilență cetățenească după alegeri;
  • Să aibă grijă de copii, de bătrâni și de mediu;
  • Să vegheze la viața democratică și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale;
  • Să nu accepte momeli electorale;
  • Să manifeste verticalitate și lipsă de obediență în relațiile internaționale;
  • Să facă eforturi pentru ca administrația publică să fie transparentă, eficientă și incoruptibilă;
  • Să nu accepte conducători care sunt sub nivelul său.

La mulți ani Popor Român! La mulți ani România!

 

[1] Fl. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, p. 309.

[2] Fl. Constantiniu, op. cit., p. 297.

[3] Profesor de liceu din Turda.

Adauga un comentariu