Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 143/2000: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani”.
În zilele noastre, consumatorul și alegătorul sunt protagoniști scenei sociale, bineînțeles dacă avem în vedere democrațiile autentice.
Bancruta frauduloasă este o infracțiune contra patrimoniului prevăzută în art. 241 C. pen.
Bancruta, stricto sensu, este întotdeauna infracţiune, care, de lege lata, are două forme – bancruta simplă şi bancruta frauduloasă.
Drumul spre insolvență este presărat cu multe evenimente sau fapte.
Specificul evaziunii fiscale legale (optimizării fiscale) este acela că subiectul (contribuabilul) nu ascunde sursa sau materia impozabilă, ci pur și simplu, prin folosirea (aplicarea) unor norme juridice, reușește să evite plata anumitor obligații de natură fiscală sau să diminueze cuantumul unor datorii către bugetul general consolidat care, în lipsa operațiunii de ocolire a normelor fiscale, ar fi trebuit să execute acele obligații.
Eroarea narativă este o greșeală logică ce constă în acceptarea, ca veridică, a unei povești neverosimile, dar atractive, seducătoare sau captivante. Eroarea narativă este un liant care pare a explica lucrurile printr-o narațiune captivantă, fără a da însă o explicație plauzibilă. Cel care citește sau ascultă o poveste seducătoare va cădea în capcana irezistibilă a frumuseții acesteia.
Metaforic spus, discursul, pledoaria, mesajul sau orice comunicare trebuie să fie precum fustele: suficient de scurte cât să capteze interesul, dar nu mai lungi decât problema ce trebuie acoperită.
Despre dictatori, în special dacă îi avem în vedere pe cei mai cunoscuţi, s-au spus ori scris multe lucruri şi, în funcţie de obiectivitatea sau subiectivitatea cronicarului, marii despoţi sau tirani pe care a trebuit să-i suporte omenirea sunt caracterizaţi printr-o paletă foarte largă de epitete, de la cele deosebit de elogioase la cele extrem de blamabile, precum: eroi, viteji, megalomani, nemernici ş.a.

