La întrebarea: Cât de importantă este cunoaşterea?, cei mai mulţi dintre noi vom răspunde că este foarte importantă, chiar esenţială. Plecând de la această premisă – că majoritatea oamenilor consideră cunoaşterea un aspect esenţial al vieţii omului – apare ca fiind cel puţin utilă, dacă nu necesară, o aprofundare a acestei chestiuni.
La prima vedere, eventualele legături între economie, junglă și natură sunt prea puține sau prea slabe pentru a face necesară ori utilă o analiză comparativă a celor trei termeni.
Pentru constatarea sublimului nu trebuie să folosești telescopul, iar pentru observarea ridicolului nu este necesară utilizarea microscopului, întrucât atât primul, cât și cel de-al doilea sunt vizibile cu ochiul liber, neinfluențat de instrumente care să-i afecteze aprecierea normală (acuratețea).
Metaforic spus, arta de trăi cu sens implică raportarea omului la trei verbe: a fi, a simți şi a avea (în stăpânire).
La data de 24 ianuarie 2018, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat o recomandare prin care solicită Comitetului de Miniștri să elaboreze și să adopte o Convenție europeană privind profesia de avocat. Pentru mai multe detalii, a se vedea linkul http://www.unbr.ro/adunarea-parlamentara-a-consiliului-europei-solicita-o-conventie-europeana-privind-profesia-de-avocat/

