Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

PARADOXUL BĂRBIERULUI

 

Paradoxul bărbierului[1] (derivat din „paradoxul mulțimii tuturor mulțimilor”) este un enunţ care implică o problemă aparent insolubilă. Problema ce stă la baza acestui paradox este următoarea. Într-o localitate există un singur bărbier, care prestează serviciile conform regulii: îi bărbieresc numai pe oamenii care nu se rad singuri şi doar pe aceştia.  Enunţul problemei ar putea fi adaptat la tuns, presupunând că într-un sat există un singur frizer[2], care îşi desfăşoară activitatea potrivit regulii: îi tund numai pe oamenii care nu se tund singuri şi numai pe aceştia.

Ulterior, B. Russell a formulat acest paradox prin referire la singurul poştaş dintr-o localitate.

În oricare dintre aceste variaţiuni ale paradoxului, întrebarea la care trebuie să răspundem este: Cel în cauză (bărbierul, frizerul sau poştaşul), se rade singur, se tunde singur sau îşi livrează singur corespondenţa, după caz?

Aparent, la această problemă există două răspunsuri:

  • Subiectul (bărbierul, frizerul sau poştaşul) prestează serviciul avut în vedere şi pentru el;
  • Subiectul (bărbierul, frizerul sau poştaşul) nu prestează serviciul avut în vedere şi pentru el.

Dacă răspundem afirmativ la întrebare, intrăm în contradicţie cu enunţul, deoarece acesta nu îl implică şi pe subiectul nostru, fiind vorba despre cei care nu se bărbieresc singuri. În cazul în care răspundem negativ, din nou intrăm în coliziune cu enunţul, întrucât serviciile subiectului sunt prestate faţă de toţi ceilalţi, cu excluderea celui în discuţie.

Totuşi, cine îl rade pe bărbier, cine îl tunde pe frizer, cine îi livrează corespondenţa poştaşului?

A priori, răspunsul la această chestiune implică abandonarea gândirii verticale, impuse de enunţ, şi trecerea la o gândire orizontală. Cu alte cuvinte, pentru rezolvarea problemei este necesară o ieşire din cutie (out of the box).

Viața noastră cea de toate zilele este încorsetată de paradigme și reguli, pe care este util să le examinăm nu doar din interior, ci şi (poate mai ales) din exterior. Să nu uităm să fim liberi în spirit, curioşi din punct de vedere social şi creativi în activitatea profesională. În copilărie omul este nu numai liber spiritual sau foarte curios, ci şi extrem de creativ. Dar, pe măsură ce acesta se maturizează (aşa spunem noi, dar aici încă trebuie să discutăm), încet și, de cele mai multe ori, sigur, acesta devine din ce în ce mai convențional, mai paradigmatic. Ce se întâmplă, de fapt? Care este explicația? În realitate, explicaţia este relativ simplă. Într-adevăr, familia și societatea transformă omul dintr-o ființă liberă, curioasă şi creativă într-una închisă într-o cuşcă socio-profesională.

Din păcate, în general, societatea se bazează, în bună măsură, pe oameni care gândesc în cutie (sau casetă, cuşcă)[3], deoarece foarte multe dintre activitățile umane sunt algoritmice şi constau în repetarea acelorași pași sau etape, iar aceasta presupune un cadru prestabilit. Astfel, angajatorii vânează, de regulă, oameni care acceptă să presteze activități repetitive. Trebuie să spunem că există și excepții, precum sunt domeniile cercetării și cel al noilor tehnologii, dar acestea sunt o rara avis.

Revenind la paradoxul bărbierului, în dezlegarea acestuia este necesar să ieşim din paradigma enunţului, care cuprinde capcana că singurul prestator de servicii este bărbierul în cauză. Privind din afara limitelor enunţului se observă că, în fapt, acesta nu exclude posibilitatea ca un profesionist – bărbierul nostru – să fie ras de către un sătean care se rade singur sau chiar de către un alt bărbier, din altă localitate. Enunţul (regula) nu interzice ca alţi cetăţeni să bărbierească pe cei care nu apelează la serviciile bărbierului profesionist, astfel că oricare dintre localnici pot fi de acord să fie bărbieriţi de către neprofesionişti, inclusiv bărbierul, care trebuie să respecte regula analizată în contextul paradoxului din enunţ.

Aşadar, oricare dintre cetăţenii localităţii în care îşi are afacerea bărbierul îl poate bărbieri pe acesta sau poate apela la serviciile unui profesionist din altă localitate.

Atunci când suntem chemaţi să dezlegăm meandrele unui paradox aparent insolubil, este util să ne poziţionăm în afara corsetului enunţului, pentru a evita capcana gândirii în cutie. Cum putem face acest lucru? Sunt multe modalităţi. Una dintre multiplele asemenea modalităţi ar fi să ne imaginăm modul de a fi al unui personaj important, care a trecut atipic sau neconvenţional prin viaţă. Spre exemplu, să ne gândim la fotografia lui Einstein în care acesta scoate limba sau la Papa Ioan Paul al II-lea, care, cu mult simţ al umorului fin, l-a ascuns în glumă pe un copil sub haina sa largă. Persoanele cu gândire neconvențională sau atipică sunt adesea marginalizate pentru că sunt considerate ciudate sau chiar nebune. În mod paradoxal, nebunii sau ciudații sunt cei care au contribuit în măsura cea mai mare la progresul omenirii și la cele mai importante descoperiri ale științei și tehnicii.

Creativitatea, curiozitatea, flexibilitatea, scepticismul pozitiv, acceptarea diversității, frecventa neluare în serios a propriei persoane și respectarea opiniilor contrare ale celorlalți sunt câteva trăsături specifice persoanelor cărora omenirea le datorează majoritatea descoperirilor științifice, salturilor tehnologice și creațiilor care optimizează viața omului.

Paradigmele societății contemporane pot fi extinse sau schimbate numai de către oameni care fie nu au fost vreodată în cutie, fie au reușit performanța să iasă din aceasta după ce societatea i-a introdus sau poate după ce ei singuri au intrat acolo.

Omul trebuie să respecte normele sociale imperative, iar pe cele dispozitive (facultative) poate să le folosească în interes particular sau general, după cum dorește. În plus, omul are facultatea legală să stăruie pentru perfecționarea tuturor normelor sociale (inclusiv a celor imperative). În orice caz, este în interesul oamenilor ca aceștia să iasă, din când în când, din cutia socială în care s-au născut, au crescut și trăiesc pentru a putea gândi, raţiona, decide şi acţiona în afara paradigmelor socio-profesionale.

 

 

[1] Paradoxul bărbierului este derivat din Paradoxul lui B. Russell, folosit de către acesta pentru a explica „paradoxul mulțimii tuturor mulțimilor” . Pe lângă varianta cu bărbierul, B. Russell a formulat o variantă care face referire la singurul poștaș existent într-o localitate, cunoscută sub denumirea paradoxul poştaşului.

[2] În sens larg, bărbierul este un profesionist care prestează şi servicii de tuns.

[3] Se consideră că expresia out of the box vine de la un joc faimos de puzzle creat de matematicianul britanic Henry Ernest Dudeney (1857-1930) de la începutul secolului al XX-lea. Pentru a rezolva jocul de puzzle, trebuie să realizezi că limitele matricei punctuale sunt psihologice, iar singura modalitate de rezolvarea presupune extinderea liniilor dincolo de limita artificială creată.

 

Adauga un comentariu