All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

PREZENTUL PERMANENT

 

Motto: „Prezentul este viu, trecutul este mort, iar viitorul este nenăscut, deci incert!”

Eckhart Tolle spune că: „trecutul și viitorul nu au realitate proprie. Așa cum Luna nu are lumină proprie și poate doar să reflecte lumina Soarelui, tot așa trecutul și viitorul sunt palide reflexii ale luminii, ale puterii și ale realității prezentului etern[1].

Tolle susține că trecutul nu poate fi retrăit, deoarece face parte din prezentul etern, viitorul nu există, iar când devine actual face parte din prezent.

Horațiu spunea: „Carpe diem, quam minimum credula postero!” (trăiește clipa și fii cât mai puțin încrezător în viitor)[2].

Clipa prezentă este singura realitate certă. Trecutul a fost, la rândul său, tot o parte a prezentului permanent. Viitorul va fi, de asemenea, prezent când va apărea pe cerul vieții. Trecutul nu poate fi, în mod cert, schimbat și, foarte probabil, nici viitorul, dar prezentul poate fi trăit astfel cum vrem.

A trăi clipa înseamnă a conștientiza cât mai mult din ceea ce se întâmplă. Același Tolle afirmă: „prezentul este tot ce veți avea vreodată”.

Este foarte seducătoare teza lui Tolle, dar cum poate trăi cu adevărat clipa un om care are probleme grele (nu are hrană, este privat de libertate, nu are locuință, are grave probleme de sănătate, are greutăți familiale s.a.)?

Dacă viața este trăită acum (în prezent, ca o clipă sau ca un moment) nu au nicio relevanță problemele oricât de oribile sau grele ar fi ele, întrucât acestea sunt doar creații ale minții omului, sunt iluzii ale gândului acestuia. Acceptând, ca ipoteză de lucru, că ar exista totuși în prezentul viu (adică să presupunem că nu sunt simple iluzii), problemele omului modern nu pot fi rezolvate prin producerea durerii, căci mintea asta face, creează dificultăți și cauzează durere. Problemele odată construite la nivel mental, la rândul lor generează durere sau suferință, iar aceasta produce, uneori, sentimentul de teamă (frică, spaimă). Durerea și teama survenite nu dispar de la sine, ci numai printr-un proces psihic invers.

În orice caz, ca natură, problemele sunt doar construcții mentale care consumă timp și produc durere (stres, disconfort, nefericire, neplăcere s.a.). Stresul cauzat de problemele create de mintea noastră este o risipă costisitoare de energie psiho-fizică și crește în cascadă durerea și efectele negative.

În loc să ajute la soluționarea problemei, durerea produsă de aceasta complică existența omului și generează, în mod progresiv, alte efecte negative.

Omul actual are, deseori, un comportament precum cel descris de șeful unui trib indian din America de Nord. Acesta spunea că oamenii albi: „Sunt mereu neliniștiți și agitați (…) sunt nebuni[3].

Încruntarea, compulsiunea, invidia, ura etc. sunt sentimente negative generate de mintea umană și trebuie tratate prin folosirea butonului ignore, care trebuie dublată de revenirea la trăirea prezentului.

Indiferent de scopul pe care un om îl are în viață, acesta poate fi atins mult mai sigur dacă el se concentrează pe fiecare pas când acesta este întins (făcut), fără ignorarea totală a modului de executare a pașilor următori. Pașii viitori, trebuie să fie avuți în vedere și ei, dar în planul doi, pentru că primplanul este necesar să fie alocat prezentului viu și existent, iar nu viitorului fad și îndepărtat[4]. Pentru a fi în situația executării pasului al doilea din drumul vieții este necesară executarea primului pas, pentru a-l face pe al treilea trebuie făcuți primii doi pași s.a.m.d.

Privindu-mi într-o zi câinele (al cărui nume este Odi) când mânca, am observat că era foarte fericit și l-am urmărit apoi cu mare atenție, de fiecare dată când mânca. Am constatat că era la fel de bucuros de fiecare dată. În momentul când consuma mâncarea primită, câinele era fericit pentru că nu se gândea nici la trecut, nici la viitor, ci pur și simplu savura prezentul.

Omul poate fi antifragil numai dacă trăiește prezentul (clipa) concret și viu, fără să mizeze pe viitorul fad şi îndepărtat, care este nesigur sau incert.

Ce avantaje are cineva care își focalizează atenția și, în general, energia asupra prezentului aflat în derulare? Cei care își găsesc starea de liniște, lipsită de probleme sau dificultăți, și trăiesc viața în plenitudinea ei, vor avea probabil o viață mai lungă și vor îmbătrâni frumos.

În orice caz, trăirea în trecut (din amintiri) nu este recomandabilă, deoarece cei care procedează în această manieră, de fapt, n-au trăit trecutul când acesta era pendinte. Bineînțeles că nostaligia trecutului este frumoasă și ne poate ajuta să optimizăm prezentul, să-l facem mai interesant ori mai bun sau să-l trăim într-un mod util. Amintirile pot fi, însă, în același timp, o povară grea pentru sufletele celor care trecut prin experiențe nefericite.

Trecutul este cert, dar consumat, viitorul neconsumat, însă este incert, așa că ceea ce ne rămâne este numai prezentul.

Parafrazându-l pe R. Lanza, aș spune că viața e o aventură care transcede felul nostru obișnuit de a gândi, iar când murim facem acest lucru nu într-un mod aleatoriu, ci în inevitabila matrice a vieții, plecând dintr-un univers în altul[5].

Prin urmare, haideți să trăim clipa și să zâmbim, căci nu avem garanția că viitorul va fi mai bun!

 

[1] E. Tolle, Puterea prezentului, Ed. Curtea Veche, București, 2016, p. 76.

[2] Quintus Horatius Flaccus, Ode I, 11, 8. Horațiu a fost unul din cei mai importanți poeți romani din perioada de aur a literaturii romane („epoca augustană”), cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus). După moartea lui Virgiliu (care era posesorul distincției de „Poeta laureatus”), în anul 19 î.Hr., Horațiu este acela care primește distincția de „Poeta laureatus”.

[3] Este o relatare a lui C. Jung despre o discuție puratată cu șeful unui trib indian.

[4] În 1934, Emil Cioran, probabil inspirat de Horațiu, scria: „Toţi învăţăm să trăim după ce nu mai avem nimic de aşteptat, iar când trăim nu putem învăţa nimic, fiindcă nu trăim în prezentul concret şi viu, ci într-un viitor fad şi îndepărtat” (Pe culmile disperării, Humanitas, 2017).

[5] Astfel cum am văzut mai sus, Lanza este autorul teoriei biocentrismului (teoria totului, centrul vieții), conform căreia moartea este o simplă iluzie, fără suport în lumea obiectivă, iar realitatea este o creație a stării de conștiență și există numai pentru că este percepută de oameni din cauza identificării morții cu trupul (corpul) uman.

Adauga un comentariu