All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

SISTEMUL TICĂLOȘIT SAU STATUL PARALEL – MIT ORI ADEVĂR

În contextul vizitei pe care Bill Gates a efectuat‑o în România, în cursul anului 2007, a circulat o glumă cinică referitoare la obiectul dis­cu­ţiei dintre acesta şi preşedintele României din acel moment, Traian Băsescu[1]. Cu prilejul acelei vizite, Traian Băsescu l‑a decorat pe cofon­da­torul companiei Microsoft cu ordinul naţional Steaua României în grad de comandor[2].

Este relativ cunoscut faptul că motivul prin­ci­pal al vizitei lui Bill Gates în România l‑a consti­tuit lansarea unui nou sistem de operare (Windows Vista), produs de compania Microsoft. Povestea apocrifă spune că, după ce Bill Gates i‑a explicat preşe­dintelui Traian Băsescu că acest sistem de ope­rare are multe aplicaţii creative de utilizare a programelor infor­matice şi că este „cel mai sigur” dintre sistemele produse până la acea vreme, a venit replica fostului preşedinte al României, care i‑a răspuns celebrului Bill Gates astfel: „În România există un sistem de operare mai sigur decât sistemul Windows Vista: sistemul tică­loşit”.

Scurta poveste apocrifă[3] de mai sus se ba­zează, de fapt, pe împrejurarea că sintagma sis­tem ticăloşit, folosită de fostul preşedinte al României, fusese popularizată de acesta înainte de întâlnirea cu Bill Gates. Foarte probabil că expresia citată mai sus nu a fost rostită de Băsescu în faţa omului de afaceri american, ci a fost pusă în gura acestuia, probabil de un om care a vrut să spună, printr‑o scurtă replică cinică, ceva ce nu ar fi avut acelaşi impact într‑o altă modalitate de comu­nicare. Într‑adevăr, sunt lucruri serioase care, dacă sunt rostite pe un ton sobru sau specific, nu au efectul scontat de către cel care le transmite, dar dacă sunt spuse prin intermediul unei replici ironice, scopul urmărit este atins, nu de puţine ori, mult mai facil.

Revenind la subiectul anunţat prin titlu, respectiv dacă este adevărat sau fals (mit) că există state cu sisteme politice ticăloşite, se cuvine ab initio să facem o delimitare a acestora în două categorii de state: democratice şi nede­mo­cratice. În ţările democratice, precum sunt Statele Unite ale Americii (S.U.A.), statele din U.E., Japonia şi altele care se bazează pe regimuri demo­cratice efective (reale, nu declarate), este foarte greu de susţinut teza că sistemul puterii ar fi tică­loşit (integral sau în mod substanţial). Existenţa unui sistem integral sau substanţial ticăloşit este un mit dacă ne referim la țările democratice de mai sus, dar consider că un sâmbure de adevăr totuşi există.

De exemplu, în S.U.A. s‑a discutat despre implicarea sistemului puterii în alegerile prezi­denţiale (din 2016), prin susţinerea unuia dintre cei doi candidaţi (Donald Trump), dar eventuala denaturare a re­zul­­tatului votului nu a fost, deo­cam­­dată, dovedită.

Examinând cu detaşare modul cum funcționează sistemele puterii în statele cu democraţie consolidată, pe baza datelor publice, se poate constata că anumiţi funcţionari publici, cu diferite ranguri decizionale în aparatul de stat, din dorinţa de a‑şi păstra posturile ori din alte rațiuni, se implică mai mult sau mai puţin în jocul politic, parti­cipând nelegal la urzeala tronurilor. De pildă, prin folosirea unor instituții pentru anihilarea sau scoaterea pe tușă a unor persoane indezirabile.

O altă expresie folosită pentru a desemna existenţa unei puteri (oculte), în afara sistemului obişnuit de putere, este sintagma stat paralel. Această ex­presie este utilizată, de regulă, în regimurile autoritariste sau cu tendinţe de acest fel (cu regimuri iliberale), precum Pakistan[4], Turcia[5], Ungaria[6] etc. De câțiva ani, şi în România se vorbeşte despre statul paralel[7].

Este real faptul că în sistemul puterii, chiar dacă vorbim despre state cu democraţie veche şi autentică, se află cuibăriţi şi ticăloşi sau nemer­nici, care au agendă personală și uită ce atribuţii au sau pentru ce sunt plătiţi din banii publici, dar numărul acestora nu cred că este superior celorlalţi, ci, dimpotrivă, con­sider că este inferior.

Apreciez că este validă afirmaţia potrivit căreia cei mai mulţi funcţionari publici, care lucrează în sistemul puterii statale, sunt oameni corecţi, care‑şi respectă atribuţiile ce le‑au fost conferite în baza legii.

Ca cetăţean care interacţionează frecvent cu reprezentanţi ai puterilor statului (judecători, procu­rori, poliţişti, grefieri, inspectori, referenţi ş.a.), pot spune că cei mai mulţi dintre aceştia se comportă aşa cum legea le‑o cere. Din păcate, mă întâlnesc şi cu situaţii în care, fie pe faţă, fie indirect, o parte dintre exponenţii puterii statale au o co­n­duită contrară regulilor stabilite pentru desfă­şu­rarea activităţii lor. Aceştia pot fi considerați pe drept cuvânt ticăloşii siste­mului.

Dar nu cred că poate fi aruncată o anatemă asupra întregului sistem al puterii, deoarece a proceda în acest fel este profund nedrept. Ar fi o incorectitudine faţă de toţi funcţionarii publici care sunt de bună‑credinţă, pregătiţi din punct de vedere profesional, cu expe­rienţă şi care respectă legea căreia trebuie să i se supună.

Instituţiile şi autorităţile publice sunt precum pădurile, deoarece, în interiorul acestora, pe lângă oamenii cinstiţi, se găsesc şi ticăloşi, la fel cum pădurile au uscăturile lor.

Netrebnicii din sistem se pot găsi într‑o dublă postură. Pe de o parte, aceştia pot deţine simple funcţii de execuţie, fără importanţă instituţională, situaţii în care efectele negative sunt limitate la cazurile de care se ocupă. Pe de altă parte, tică­loşii sistemului se pot afla în poziţii de conducere (decizie), situaţii în care consecinţele incorecti­tudinii lor sunt mai grave şi mai extinse.

Anatemizarea întregului sistem al puterii, din cauza anumitor reprezentanţi ai acestuia, este greşită, din cel puţin două motive.

Primo, cei care se comportă corect nu trebuie să fie băgaţi în aceeaşi oală, pentru că răspun­derea juridică este personală, iar nu solidară.

Secundo, tratarea nediferenţiată a tuturor func­ţio­narilor ce lucrează în sistemul puterii, fără recunoaşterea meritelor celor care se comportă potrivit atribuţiilor specifice, generează un risc real de resemnare şi frustrare, sentimente care dău­nează dezvoltării personale pozitive și, implicit, asupra eficienței autorităților sau instituțiilor publice.

Sistemul politic democratic din prezent este departe de a fi perfect şi, până la inventarea unuia mai bun, trebuie acceptat şi îmbunătăţit. Sis­temul politic actual este gândit în maniera unei sepa­raţii relative a puterilor ce‑l compun, consi­derându‑se că puterile nu trebuie separate, ci trebuie să coopereze unele cu altele şi, la nevoie, să se poată controla reciproc[8].

Imperfecţiunile sistemului puterii sunt gene­rate de cusurul uman originar, întrucât omul este, la fel ca democraţia, cu anumite defecte[9].

Într‑o altă ordine de idei, atunci când se con­fruntă cu acte arbitrare sau nelegale, cetăţenii sunt îndreptăţiţi să reacţioneze prin utilizarea mijloacelor constituţionale şi legale, respectiv să atragă atenţia asupra conduitei funcţionarilor pu­blici incorecţi, să sesizeze faptele pe care aceştia le‑au comis, să ceară sancţionarea celor vinovaţi şi să se revolte în toate modalităţile prevăzute de lege. În acelaşi timp, cetăţenii au obligaţia de acorda respectul cuvenit tuturor celor care îşi fac datoria potrivit legii.

Pentru aceştia din urmă, trebuie să nutrim respect şi să le spunem: Jos pălăria!, iar pentru ticăloşii sistemului suntem îndrituiţi să avem dispreţ, să le arătăm obrazul şi să le zicem: Să vă fie ruşine!

 

 

[1] Eseul a fost publicat, într-o formă asemănătoare, și în lucrarea Viața prin ochii unui avocat (edițiile 1 și a 2-a), Ed. Universul Juridic, 2018 și 2019.

[2] Ceremonia a avut loc la inaugurarea Centrului Global de Suport Tehnic al Microsoft de la Bucureşti, în februarie 2007.

[3] Scornită, inventată.

[4] Expresia a fost folosită de Mazhar Aziz, un pakistanez fost funcţionar public, care a încercat să explice, în studiul său „Military control in Pakistan: the parallel state”, de ce sistemul militarizat din ţara sa a devenit atât de puternic, încât a dobândit forţa unui „stat paralel”.

[5] După tentativa de puci militar din noaptea de 15 iulie 2016, preşedintele turc, Tayyip Erdoğan, a folosit foarte des expresia de „stat paralel” în conflictul deschis cu mişcarea Gülen (o comunitate condusă de Fethullah Gülen).

[6] În Ungaria, premierul Viktor Orbán vorbeşte despre faptul că George Soros (economist, activist politic, filantrop şi om de afaceri miliardar originar din Ungaria) se află în spa­tele unor forţe care alcătuiesc un sistem de putere orien­tat împotriva intereselor statului maghiar.

[7] În noiembrie 2017, Partidul Social Democrat a adoptat o rezoluţie de susţinere a lui Liviu Dragnea, preşe­dintele acestei formaţiuni politice, în lupta sa cu „statul paralel” din România, în contextul în care Direcţia Naţională Anticorupţie începuse urmărirea penală faţă de liderul P.S.D. de la acea vreme.

[8] După cum spune profesorul R. Rizoiu, „accentul sta­tului de drept nu trebuie pus pe separarea puterilor, ci pe cooperarea şi controlul lor reciproc. În plus, este o direcţie periculoasă să se stabilească anumite ierarhii între puteri, ele trebuind să aibă importanţă egală una faţă de cealaltă, pentru a putea exercita un control eficient. De asemenea, nu trebuie trasate ziduri de separare între puteri” [R. Rizoiu, Mioriţa şi impreviziunea: un (nou) apel la realism (juridic), studiu disponibil pe juridice.ro/essentials].

[9] Cu privire la două dintre conceptele teoriei juridice actuale, profesorul V. Constantin afirmă: „Faptul că cineva utilizează argumente bazate pe o aparentă legalitate, iar altci­neva îi opune argumente bazate pe o aparentă legiti­mitate nu face decît să pună în lumină adevărul că atît legalitatea, cît şi legitimitatea sunt concepte evazive”
(V. Constantin, Pozitivism, iusnaturalism, realism – o replică profesorului Radu Rizoiu, disponibil pe www.juridice.ro/ essentials).

 

 

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu