All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

VIAȚA ÎNTRE MOMENTUL ROSTIRII CUVINTELOR „MAMA” ȘI „RĂMAS BUN”

Unul dintre primele cuvinte, spuse în mod articulat de copii, este inegalabilul „MAMA” și, foarte probabil, una dintre ultimele expresii rostite de către cei care trec în altă dimensiune este copleșitorul „RĂMAS BUN”.

Ar fi un lucru interesant sau cel puțin util să putem afla cât de mult putem contribui la întocmirea propriului plan sau sumar al vieții noastre.

În mediul științific, se bucură de o oarecare răspândire teza că, în viață fie primești un scenariu și te străduiești să-l interpretezi cât mai bine, fie arunci la gunoi scenariul primit și scrii unul nou-nouț (contrascenariu sau antiscenariu). Dacă această teorie are un sâmbure de adevăr, mulți vor spune că este păcat să nu procedăm așa, respectiv să ne scriem propriile scenarii, deoarece sunt atâtea scenarii nescrise și, prin urmare, neinterpretate.

Cunoscutul psihiatru și psihoterapeut, E. Berne a relevat asepctul că, sub influența prinților, omul își scrie încă din copilărie propriul scenariu, care stabilește cu cine se va căsători, câți copii va avea, dacă va avea succes sau nu ș.a.

În această concepție, se susține ideea că liniile directoare (indicațiile generale de utilizare sau prospectul vieții naostre) ale vieții omului sunt prestabilite, într-o măsură mai mare sau mai mică, încă din perioada copilăriei. Se impune precizarea că nicidecum nu se afirmă teza că toate detaliile de interpretare ar fi deja stabilite. Se recunoaște, evident, diversitatea umană, ceea ce, în acest context, înseamnă că scenariile pe care le primim sunt variate – unele fiind mai rigide, iar altele mai flexibile –astfel că unele dintre acestea au mai multe interdicții și mai puține permisiuni, în timp ce altele se află într-o situație inversă, beneficiind de o marjă mai generoasă de acțiune liberă.

Dar, toți oamenii au un scenariu în viață? La această întrebare pertinentă, E. Berne a răspuns: „Foarte probabil, specia umană luată per ansamblu formează o curbă. La un capăt se află oamenii care au devenit autonomi pe o cale sau alta, iar la celălalt capăt, cei legați de scenariu, majoritatea aflându-se la mijloc, perspectiva sau condițiile lor de viață fiind supuse schimbării. Cei legați de scenariu se împart în două categorii. Există oameni conduși de scenariu, care au numeroase permisiuni (…) Există, de asemenea, oameni dominați de scenariu: cei cu puține permisiuni și care trebuie să consume cât mai mult timp cu putință îndeplinindu-și scenariul, cu orice preț[1].

Viața omului este o alternanță între două stări extreme, respectiv între haos și armonie, cu mai multe stadii intermediare. Viața armonioasă ori haotică este într-o anumită măsură rezultatul acțiunilor sau inacțiunilor noastre intenționate, astfel că este bine să fim cu ochii pe ea („în patru”), dar rămâne o altă parte a poveștii vieții noastre care se pare că se derulează după un scenariu la scrierea căruia noi nu am avut nicio contribuție, dar cel puțin putem încerca să-i asigurăm o bună interpretare.

 

[1] E. Berne, Ce spui după bună ziua?, Ed. Trei, 2006, p. 181.

Adauga un comentariu