Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

VIAȚA ȘI LIBERUL ARBITRU

 

Motto: „Viața este ca un ghem de ață, care trebuie să treacă prin urechile acului, dar nu o poate face în această formă, astfel că trebuie transformat într-un fir întins și cât mai drept”.

 

Viața poate fi minunată, poate fi un calvar sau poate fi pur și simplu fadă. Cu un pic de cinism, se poate spune că omul își poate face viața grea sau ușoară. Dar cât adevăr există în această afirmație?

Observând un evantai larg de situații, se poate constata că există oameni care nu au niciun rol în conturarea vieții lor, au un rol infim în conturarea vieții sau pur și simplu nu pot aduce schimbări esențiale în viața lor. Este cazul celor care suferă de anumite probleme fizice sau psihice ori care sunt constrânși din punct de vedere fizic sau moral. Deși sunt la fel de egali din punct de vedere legal, aici nu pe aceștia îi am în vedere, ci pe cei care, în proporție mai mare sau mai mică, dar în mod esențial, își pot derula firul gemului vieții conform voinței lor, adică pe oamenii care au un liber arbitru satisfăcător.

Oamenii cu liber arbitru, care nu sunt determinați, în acțiuni sau inacțiuni, de factori exteriori lor, beneficiază de trei posibilități (libertăți):

  • libertatea gândirii (a gândi ce vor). Omul poate gândi ce vrea, dar nu are capacitatea de gândi tot ceea ce se poate gândi, existând anumite limite. Este vorba de limitele sale biologice și celelalte limite determinate de particularitățile celui în cauză (educație, mediu în care trăiește, evenimente naturale sau provocate de factori umani s.a.). Sigur, în timp, paradigma intelectuală a fiecărui om se schimbă. În aceste limite, se poate spune că libertatea de a gândi este absolută, întrucât din punct de vedere juridic societatea nu impune bariere acestei libertăți. Singurele limite sociale, impuse în cadrul anumitor confesiuni, sunt cele care intă în categoria păcatelor cu gândul;
  • libertatea cuvântului (a spune ce vor). Omul are libertatea de exprimare limitată prin lege, aceasta întinzându-se până la punctele în care intră în coliziune cu drepturile și libertățile fundamentale ale celorlați. Frontierele acestei libertăți nu sunt imposibil de încălcat, dar cei care le nesocotesc vor suporta consecințele stabilite de lege;
  • libertatea de acțiune (a face ce vor). Și în privința acestei libertăți discutăm de limite impuse de legi (penală, civilă, fiscală etc.). La fel ca în cazul libertății de exprimare, limitele instituite de lege în cazul acestei libertăți pot fi depășite, dar cu suportarea consecințelor legale.

Acestea sunt, în esență, limitele liberului arbitru al omului, fiind evident că omul nu are o libertate absolută. Este adevărat că dintre cele trei tipuri, ultimele două – libertatea de exprimare și libertatea de acțiune – au limite ce pot fi încălcate. De exemplu, prin comiterea unor infracțiuni, se pot nesocoti atât granițele libertății de exprimare, cât și cele ale libertății de acțiune.

Prima dintre libertăți – libertatea de gândire – are limite ce pot fi depășite, dar cu luarea în considerare a particularităților fiecărui om. Oamenii, deși au libertatea de gândi ce doresc, în realitate nu pot gândi orice, ci numai ceea ce intră în matricea biologică, socială sau culturală a fiecăruia. Dacă oamenii ar putea gândi orice, lucru evident imposibil din punct de vedere practic, s-ar putea vorbi despre o capacitate infinită de informații și procese psiholocice. Dacă, teoretic, omul ar ajunge la stadiul de a putea gândi orice, atunci acesta ar putea prezice chiar viitorul. În realitate orice om este încorestat de paradigme specifice (caracteristici).

În limitele fizico-intelectuale și juridice, omul este liber să caute plăcerea, fericirea, să aleagă suferința, să-și dorească liniștea socială sau gloria s.a.

Cât adevăr conține butada că viața este o sumă de alegeri din evantaiul destinului? În mediul științific se vorbește, din ce în ce mai documentat, despre iluzia liberului arbitru. Sunt cercetători care susțin teza potrivit căreia oamenii nu au acces deplin și deci nu pot controla anumite procese interne ce se petrec în creier[1].

Studiind creierul participanţilor la un studiu, B. Libet a ajuns la concluzia că deciziile oamenilor sunt luate de creier, iar omul execută, de fapt, ceea ce a hotărât materia cerebrală. Se susține astfel că liberul arbitru („free will”) este, în realitate, o iluzie. În schimb, oamenii beneficiează de „free won’t”, adică au capacitatea de a acţiona conştient pentru a împiedica acţiunea decisă de creier[2].

Într-o altă nuanță, dar tot în același sens, se susține opinia (Haggard) potrivit căreia creierul urmează legile fizicii, care se manifestă sub forma unor evenimente electrice şi chimice. În cazul unor circumstanţe identice, nu putem acţiona altfel. Nu există un «eu» care să poată spună «eu vreau să fac altfel». Oamenii pot transforma o serie de date de intrare într-un număr foarte mare de rezultate. Acesta pare a fi liberul arbitru[3].

Gazzaniga susţine că trebuie să abandonăm iluzia liberului arbitru[4].

Liberul arbitru este procesul prin care omul transformă informațiile deținute în decizii (rezoluții, hotărâri) care stau la baza conduitei sale, dar operațiunile ce premerg rezoluțiilor luate nu sunt controlate de om. Omul poate, însă, decide să facă sau nu să facă ceea ce subconștientul a hotărât.

 

 

[1] A se vedea, de pildă: P. Haggard; B. Libet, M. Gazzaniga.

[2] Benjamin Libet, fiind cercetător în cadrul departamentului de fiziologie al Universităţii din California, avut descoperit că zona din creier asociată cu iniţierea mişcării devine activă cu 500 de milisecunde înainte de acțiune, în timp ce diferenţa dintre decizia conştientă şi evenimentul în sine era de aproximativ 200 de milisecunde. Astfel, creierul devenea activ cu 300 de milisecunde înainte de momentul apariției deciziei conștiente. Potrivit unor cercetări ulterioare, s-a constatat că acest timp este chiar mai mare.

[3] Profesor de neurologie cognitivă.

[4] Profesor de psihologie la Universitatea din California

Adauga un comentariu