All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DESPRE AROGANŢĂ, IGNORANŢĂ ŞI MODESTIE

 

1. Aroganța și ignoranța

Motto 1: „Unde-i multă minte este și prostie pe măsură” (proverb popular).

Motto 2: „Ignoranţa este noaptea minţii, dar o noapte fără lună şi stele” (Confucius)

Aroganța este o trăsătură de comportament ce relevă impertinență, obrăznicie, înfumurare, sfidare s.a. Omul arogant are tupeu, este agresiv în conduită și pune în centrul universului persona proprie, considerându-i pe ceilalți oameni simple obiecte decorative cu existența efemeră. Arogantul este înfumurat, este mândru, are o vanitate disprețuitoare, este trufaș și are un orgoliu nemăsurat. Dintr-o altă perspectivă, un om arogant poate fi educat sau needucat, poate fi inocent ori lipsit de inocență (depravat) s.a.

Ignoranța este o particularitate umană ce constă în lipsa de cultură sau de cunoștințe elementare (educație de bază). Omul ignorant este neștiutor, dar nu este în mod necesar o ființă neinteligentă, ci doar una care nu posedă, fără a fi exclusă dobândirea în viitor, din cauze diverse (subdezvoltare intelectuală, comoditate, context social etc.), cunoștințele de bază. Cauzele ignoranței pot fi de natură psiho-fizică sau de natură socio-culturală. Lipsa de educație este una dintre cauzele ignoranței oamenilor inteligenți din punct de vedere  nativ.

Se impune, totuși, precizarea că toți oamenii sunt în felul lor ignoranți, cel puțin în anumite domenii, fiind plină de adevăr cugetarea potrivit căreia: Nimeni nu le știe pe toate! De asemenea, aici capătă sens vorba populară care spune că: Unde-i multă minte este și prostie pe măsură! Într-adevăr, în mod paradoxal, chiar oamenii geniali (sau mai ales aceştia) pot fi ignoranți sadea în domenii care nici măcar nu necesită un nivel ridicat de inteligență. Tot în acest context se potrivește o altă vorbă din popor, conform căreia: Nu trebuie să cobori la nivelul prostului, că te va bate cu experiența! Ignoranța este o particularitate ce vizează cunoștințele de bază sau elementare, respectiv acel minimum minimorum de cunoștințe pe care omul trebuie să le posede pentru recunoaştere socială.

Într-o altă ordine de idei, nu se poate pune semnul egalității între o persoană ignorantă și una inocentă, chiar dacă se poate spune că toți inocenții (aici cu sensul de naivi) sunt ignoranți, întrucât nu toți ignoranții sunt inocenți. Există, așadar, ignoranți lipsiți de cunoștințele elementare dar și ignoranți fără inocență (de rea-credință).

Care este corelația dintre aroganță și ignoranță?

David Hume scrie: „Atunci când oamenii sunt cei mai siguri pe ei si cei mai aroganți, ei fac cele mai banale greșeli, lăsându-și părerile în voia pasiunii, fără să recurgă la deliberarea potrivită care numai ea singură îi ferește de cele mai mari absurdități„. Morala acestei cugetări, care poate constitui şi un răspuns rezonabil la întrebarea de mai sus, este următoarea: „Aroganţa nu numai că nu exclude ignoranţa, ci de multe ori este asociată cu aceasta”.

Conform unui banc, după ce pacientul îi relatează psihologului date despre starea în care se află, spunându-i doctorului că trăiește o permanentă stare de incertitudine (îndoială), psihologul îi spune să stea liniștit că numai ignoranții sunt siguri. Apoi, pacientul îl întreabă pe specialistul psiholog: Sunteți sigur? Iar acesta îi răspunde: Absolut sigur!

Dacă îi excludem din câmpul analizei pe aroganții de rea-credință, care acționează sfidător sau impertinent, în deplină cunoștință de cauză, diferența specifică îi cuprinde pe aroganții ignoranți. Existența acestor două trăsături – aroganța și ignoranța – în privința aceleiași persoane generează o combinație letală din perspectivă socială pentru deținătorul acestora.

Morala celor de mai sus ar fi: Temperați-vă aroganța și cultivați-vă ignoranța!

 

2. Aroganța și modestia

Motto 1: „Modestia este fundația solidă a tuturor virtuților” (Confucius)

Motto 2: „Prea multă modestie duce la prostie” (aforism popular)

Motto 3: „Modestia este calitatea celor care nu au alte calități” (Napoleon Bonaparte)

 

Am văzut în cele ce preced că aroganța este o trăsătură de comportament ce relevă impertinență, infatuare, obrăznicie, înfumurare, sfidare, tupeu și, uneori, agresivitate în conduită. Omul arogant este mândru, are o vanitate disprețuitoare, este trufaș și are un orgoliu nemăsurat.

Dacă ne întrebăm: Care este trăsătura de caracter opusă aroganței? Există un singur răspuns corect: modestia. Modestia este o virtute sau calitate a omului moderat, decent, lipsit de infatuare sau de impertinență. Uneori, prin modestie se poate înțelege și particularitatea întâlnită la un om lipsit de valoare, fără strălucire sau de importanță redusă. Însă, nu acesta este sensul pe care îl am în vedere aici.

Modestia este o calitate care poate fi asociată atât unui om simplu şi necultivat, cât și unui om inteligent, cultivat sau pregătit din punct de vedere profesional, dar care nu dorește să iasă în evidență, ci preferă reținerea sau moderația.

Dintr-o altă perspectivă, aroganța poate fi o caracteristică a unui om educat sau a unui om needucat.

Din păcate, în zilele noastre este frecvent întâlnită subcultura tupeului. Acest tip de subcultură este relativ des întâlnit, în timp ce modestia este o rara avis (pasăre rară)[1]. Faptul că aroganța este în primplanul societății este confirmat de mass-media, care are audiență mai mare atunci când prezintă persoane cu tupeu, agresive sau de condiție morală îndoielnică. Explicația pentru o astfel de situație este simplă: educația din familie și, uneori, cea instituționalizată este necorespunzătoare.

În opoziție cu tupeistul, omul modest rămâne în umbră pe scena socială, este ignorat de mulți membrii ai societății și, nu de puține ori, de către funcționarii din cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Față de o astfel de stare a lucrurilor, apare ca justificată întrebarea: Este modestia o virtute reală (efectivă), iar aroganța un defect (viciu) veritabil? În sprijinul afirmaţiei că modestia este apanajul oamenilor care nu au alte calități pot fi invocate spusele şi conduita lui Napoleon Bonaparte, care în niciun caz nu poate fi bănuit prea multă modestie. Dimpotrivă, la fel ca marii dictatori din istoria omenirii, și Napoleon s-a contaminat foarte repede de microbul beției aroganței puterii.

Aroganța este întâlnită nu numai la nivelul omului de pe stradă, ci ea apare pe scară largă chiar în fruntea societății contemporane, în cadrul instituțiilor politice. De facto, aici se găsește cea mai perversă formă de aroganță, infatuarea omului politic aflat la butoanele puterii.

Scena politică a fost și este martora aroganței oamenilor politici, care au condus destinele popoarelor. Analizând astfel de comportamente, constat că lipsa de modestie manifestată pe plan politic este, de multe ori, iertată oamenilor politici, probabil pentru că intervine uitarea sau pentru că realizările celor în cauză prevalează în ochii alegătorilor în faţa vanității afișate.

De exemplu, lui Adrian Năstase oamenii i-au uitat aroganța pentru că, deși autoritar, a avut un rol foarte important în aderarea României la NATO (2004) și a fost unul dintre artizanii demersurilor pentru integrarea în Uniunea Europeană. Lui Traian Băsescu, care este un personaj politic ce și-a manifestat aroganța politică mai recent, poporul încă nu i-a iertat tupeul (partidul pe care acesta l-a susţinut la ultimele alegeri a obţinut un procent de aproximativ 5%) pe care l-a avut când a deținut puterea, dar prin trecerea timpului este posibilă aşternerea uitării şi în ceea ce-l priveşte.

În susținerea acceptării unei forme de tupeu, în favoarea oamenilor politici, s-ar putea aduce argumentul că mulți dintre oameni de stat ai lumii au câştigat în preferinţele electoratului, deşi au manifestat sau manifestă o conduită arogant-tupeistă. De pildă, fostul preşedinte american, George W. Bush, actualul preşedinte american, Donald Trump, sau premierul ungar, Viktor Orban.

În schimb, în cazul altor oameni de stat de pe mapamond, aroganța nu este evidentă. De exemplu, foştii preşedinţi americani, Ronald Reagan şi Barak Obama, cancelarul german, Angela Mekel, sau preşedintele francez, Emannuel Macron.

Cum se poate remarca, nu am dat exemple din statele unde există partide unice sau dictaturi de facto. Spre exemplu, Coreea de Nord, Venezuela, China, Rusia s.a.

Revenind la aroganța oamenilor politici, dacă aceștia au realizări importante pentru cetățenii care i-au votat, într-adevăr, apare justificată o oarecare toleranță populară și o uitare legitimă, la scară istorică, a comportamentelor lipsite de virtutea modestiei, de tip dictatorial sau autoritarist.

La fel ca aroganța, care poate fi imitată după modele anterioare sau contemporane, și modestia poate fi cultivată sau educată și este preferabilă oricărei conduite lipsite de moderație. Modestia este preferabilă aroganței, deoarece aroganța întunecă mintea, îmbată sufletul și adoarme umanismul oamenilor aflaţi în diferite posturi la comanda societăţii. Într-o altă ordine de idei, modestia este mai valoroasă decât aroganța, care produce sau cel puţin este  susceptibilă să genereze efectele sale negative: apariţia conflictelor de orice fel (sociale, armate, religioase s.a.) și vătămarea drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului.

Cu toate tarele sale, societatea românească a avut modele de oameni politici modești, chiar dacă numărul acestora nu este unul generos, care pot fi repere pentru oamenii politici din prezent. Mă gândesc, de pildă, la regele Carol I sau Corneliu Coposu. Cei dați ca exemplu nu mai sunt printre noi, dar spiritul lor dăinuie și poate fi întruchipat din nou de alte nume. Și cei nominalizați, la rândul lor, au avut alte modele.

Sunt de părere că prezentul oferă un context favorabil progresului cultural sau unor salturi în materia civilizației, diminuării sărăciei, extinderii teritoriale a recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Toate acestea sunt posibile, dar inter alia sub condiția estompării aroganței anumitor lideri ai scenei politice mondiale.

Din nefericire, situația actuală de la noi şi, se pare că aceasta este întâlnită şi în alte zone ale Terrei, nu este una extraordinară, deoarece anumiți lideri care exercită puterea nu sunt nici modești și nici competenți, ci mai degrabă aroganți și incompetenți, astfel că lucrurile nu evoluează la parametrii potențialului existent.

Cum poate fi optimizat actul de guvernare? Cred că foarte simplu: prin implicarea tuturor celor care au demonstrat că au făcut lucruri importante în orice domeniu și prin investirea în educația celor care vin din urmă.

O țară cu oameni implicați și educați nu poate fi nici prostită şi nici asuprită!

 

[1] A se vedea articolul Despre modestie, scris de Cezar Paul-Bădescu. Iată un pasaj elocvent din acest articol: „Iar modestia, la televizor, e o rara avis. Aici e spaţiul sclipiciului agresiv, al celor care-şi încordează cu mîndrie muşchii, aşteptînd ca publicul să leşine instantaneu de admiraţie, e spaţiul în care chiar şi nulităţile se comportă de parcă ar trebui să fie ovaţionate la fiecare gest sau prostioară pe care-o scot pe gură. Ecranul televizorului e o oglindă în care se admiră narcisist mai toţi care ajung sub lumina reflectoarelor: „Vaaai, cît sînt de deştept, de spiritual, de frumos, de charismatic şi de devreme acasă!”. (http://dilemaveche.ro/ sectiune/ mass-comedia/articol/despre-modestie).

Adauga un comentariu