ARTA DE A TRĂI VIAȚA CU SENS

În contextul acestui subiect, voi folosi termenul artă în accepţiunea de măiestrie, dibăcie sau îndemânare deosebită a cuiva în ceea ce privește modul cum își concepe și derulează propria viață, iar prin expresia arta de a trăi viața cu sens am în vedere atingerea unui nivel superior al proceselor psihice ale omului, existent atunci când putem vorbi despre un om împlinit sau mulțumit sufletește.

Metaforic spus, arta de trăi cu sens implică raportarea omului la trei verbe: a fi, a simți şi a avea (în stăpânire) sau, altfel spus, dicutăm despre trei întrebări esențiale: Ce relație are omul cu supraomenescul sau divinitatea?; Ce simte omul din punct de vedere psihologic?; Ce bunuri are și ce bunuri dorește să aibă?

Sau, într-o singură întrebare: Care sunt ingredientele necesare pentru ducerea unei vieţi cu sens, adică a unei vieţi împlinite? Mai jos, evident în interiorul limitelor mele intelectuale, voi încerca să conturez un răspuns la această întrebare.

Existenţa omului poate fi privită din mai multe perspective, respectiv: din perspectivă spirituală (cum se raportează acesta la divinitate sau supraomenesc); din perspectivă psihologică (ce sentimente are acesta şi cum le reprezintă sau conştientizează); din perspectivă materială (ce valori economice stăpâneşte sau vrea să deţină).

Din punct de vedere spiritual, omul poate crede sau nu în entităţi superioare lui ori poate avea pur şi simplu o atitudine indiferentă faţă de divinitate sau față de alte entități  supraomenești. Sub aspect psihologic, omul poate conştientiza și simți, într-o măsură mai mică ori mai mare, care este sensul sau scopul vieţii lui, iar din perspectivă materială, omul poate fi mai mult sau mai puţin orientat spre acumulare sau îmbogăţire.

Plecând de la perspectivele de mai sus, identificăm mai multe categorii de oameni. Exempli gratia, oamenii fot fi: mercantili, credincioşi, atei, normali, anormali etc.

Apartenennța la o anumită categorie (clasă) nu garantează faptul că toți cei încadrabili în aceasta își trăiesc viața la fel sau similar. Într-adevăr, indiferent de clasa (categoria) din care fac parte, oamenii pot prefigura într-o manieră diferită sensul vieţii lor, dar chiar și în interiorul diferitelor categorii fiecare individ poate avea o reprezentare deosebită faţă de ceilalţi membri din categoria sa.

Însă, în orice categorie pot fi identificaţi extremiştii, respectiv acei indivizi umani care se manifestă prin depășirea limitelor sau barierelor sociale impuse. Într-o exprimare ușor metaforică, putem spune că fiecare categorie socială are extremiștii ei, așa cum fiecare pădure are uscăturile ei.

În domeniul religios, extremiştii sunt denumiți, de regulă, fundamentalişti, întrucât au o abordare fanatică a preceptelor religioase. În plan laic (în afara religiei), extremiștii sunt radicalişti, nazişti, antisemiţi, şovini, naţionalişti etc.

Și din perspectivă materială, adică în raport de atitudinea faţă de acumularea patrimonială sau deţinerea de bunuri, pot exista extremiști, dar aceștia nu sunt atât de periculoși pentru societate cum sunt cei din celelalte domenii. Aici, situarea dincolo de limite a perspectivei patrimoniale (materiale), vizează persoanele care se manifestă prin cupiditate sau lipsă de scrupule pentru realizarea îmbogăţirii patrimoniale.

Sunt oameni cu avere, uneori chiar foarte mare, care nu-și doresc să trăiască în lux sau în condiții de viață facile (spre exemplu, fondatorul IKEA[1]), după cum sunt oameni care nu au cunoscut bogăția materială, dar care au tendințe mercantile exagerate.

În orice caz, comportarea antisocială nu este asociată sau nu poate fi legată numai de una sau unele dintre orientările politice sau religioase, ci este regăsită în interiorul tuturor categoriilor umane (bogați, săraci, atei, credincioși etc.).

Se poate susține, așadar, că extremiștii sunt prezenți în orice categorie socială, fiind, de asemenea, adevărat că aceștia pot fi regășiți și printre moderați sau oamenii normali.

Înainte de toate, arta de a trăi viața cu sens presupune respectarea limitelor sociale, specifice oamenilor normali și găsirea înțelepciunii care asigură evitarea exceselor pe plan spiritual sau material.

Care este rostul omului pe Pământ? Răspunsul nu este simplu. Unul dintre răspunsurile posibile ar fi acela că omul trebuie să conserve și, eventual, să dezvolte tot ceea ce a găsit pe planetă atunci când s-a născut, să contribuie la sau să asigure perpetuarea speciei umane și să facă orice este necesar pentru nu genera pericole la adresa umanității.

Nu este o mentalitate corectă și nici înțeleaptă aceea care ignoră sau face abstracție de scopul vieții omului și promovează teza obținerii exclusiv a propriei satisfacții, morale sau materiale, considerându-se, în mod eronat, că starea de confort psihic (fericirea) nu are valențele unei atitudini și a unui comportament care iau în considerare existența semenilor și a situației acestora.

Orice om cu discernământ are vocație polivalentă. Poate avea o conduită extremistă, poate fi o simplă umbră pâmânteană, care înseamnă o viață obscură, sau poate fi mult mai mult decât oricare dintre ipostazele antetrioare, respectiv să aibă aibă o viață cu sens. Aceasta este arta de a trăi cu sens. A trăi viața cu sens nu este doar știință sau, eventual, tehnică (o metodă), ci este chiar o artă, o măestrie umană.

Arta de a trăi viața cu sens presupune păstrarea unui echilibru între aspectul material și cel spiritual, echilibru dependent de gradul de conțientizare a conduitei omului. Simpla respectare a limitelor în care omul trebuie să se mențină potrivit regulilor morale sau juridice (legale) este numai premisa necesară pentru o existență non banală a oricărei persoane, dar nu este și suficientă. Pe lângă această condiție-premisă este necesară încă cel puțin una, și anume crearea confortului psihic specific omului împlinit.

Această stare de bine sufletesc este generată instantaneu atunci când cel în cauză respectă limitele legal-morale și, fără a fi sclavul banilor sau altor bunuri, are convingerea că este spre binele tuturor să procedeze într-o atare manieră.  

[1] Ingvar Kamprad (n. 30 martie 1926 – d. 27 ianuarie 2018) a fost un om de afaceri suedez.