DE LA LINIȘTITA ARMONIE LA NELINIȘTITUL HAOS

 

Motto: „Sunt candelă aprinsă sub bolţile divine, în haos spânzur, dar atârn de Tine” (Nichifor Crainic)[1].

Într-o dimineață, în timp ce se afla în concediu cu soția și cei doi copii, George primește un e-mail de la compania unde era angajat. În timp ce avansa în conținutul mesajului pe care-l citea pe nerăsuflate, fața i se schimba, devenind albă și imediat după aceea i s-a înroșit, iar apoi a început să-l doară capul. Aceste transformări de natură psiho-fizică au fost determinate de conținutul mesajului expediat de către angajator. Era vorba despre comunicarea deciziei de concediere, ca urmare a reorganizării companiei, care intra în vigoare la expirarea unui termen de 30 de zile de la încetarea concediului său. George lucra de aproximativ 20 de ani la aceeași companie și, până la acest eveniment, nu a avut nicio problemă serioasă cu locul său de muncă. Mai mult, nu numai că acesta a fost ferit de astfel de situații, dar acesta a urcat treptat pe scara profesională ajungând la nivelul de director de marketing. De câțiva ani totul mergea normal pe toate planurile – profesional, social și familial –, viața lui putând fi considerată una ordonată și previzibilă. Fiecare membru al familiei își cunoștea programul zilnic, săptămânal și chiar lunar. De asemenea, familia lui George avea o vacanță de vară de 30 de zile, în luna august a fiecărui an. În foarte puține cuvinte, era vorba despre o familie organizată și armonioasă. Însă, din ziua e-mailului privind concedierea lui George, armonia din familia acestuia s-a stricat. A doua zi s-au întors acasă, întrerupându-și concediul, deoarece, nemaiputându-se baza pe veniturile obținute de George, era absolut necesară o reconfigurare a cheltuielilor, cel puțin până la momentul găsirii unei noi slujbe de către acesta. Din păcate, la întoarcerea din concediu, confirmându-se butada că necazurile se țin lanț, au fost implicați într-un eveniment rutier, în urma căruia toți cei patru membri ai familiei au suferit diverse vătămări corporale. Și parcă nu era deja destul ce s-a întâmplat, din nefericire, în timp ce era spitalizată, fiind victima unei erori medicale, soția lui George a murit în spital. Și așa apărut dezordinea sau haosul în familia acestuia.

Prin haos (deordine), în sensul figurat utilizat mai sus, înțelegem o stare de dezordine mare, învălmășeală, lipsă de organizare sau lipsă de orânduială[2].

Termenul armonie (ordine) este polisemnatic, dar aici va fi luată în considerare numai accepțiunea antonimică haosului, adică starea de organizare sau de ordine, adică succesiunea regulată, cu caracter spațial, temporal, logic, moral sau estetic a lucrurilor. Pe scurt, armonia sau ordinea este organizarea desăvârșită sau orânduiala fără cusur.

Haosul este o stare total neregulată (integral dezorganizată), în timp ce ordinea este o stare armonioasă (desăvârșită). Haosul generează stres, neliniște și agitație, în timp ce armonia produce liniște, confort psihic și calmează spiritele.

După haos vine acalmia, așa cum după amonie apare tulburarea sau agitația. Este ca în meteorologie, unde se spune că: „Întotdeauna după vreme urâtă vine vreme frumoasă și după vreme frumoasă vine vreme urâtă”.

Haosul și ordinea sunt stări prezente în orice domeniu al relațiilor sociale, precum sunt, spre exemplu, politica, administrația, dreptul sau morala. Astfel, în cadrul acestor sfere ale relațiilor sociale se discută despre: haos (criză) politic sau ordine (acalmie) politică; haos (scandal, tulburare, revoltă) public sau ordine publică; haos (pericol, amenințare) juridic sau ordine de drept; haos (imoralitate, decadență, depravare) moral sau ordine morală.   

Ordinea sau armonia presupune o viață regulată sau algoritmică, ce constă în reproducerea acelorași activități în fiecare unitate temporală (zi, săptămână, lună, an). Viața armonioasă se transformă foarte rapid, uneori chiar instantaneu, în haos atunci când survin factori perturbatori, care pot avea legătură cu noi sau pot avea cauze exterioare, incontrolabile, determinate de evenimente imprevizibile sau lipsite de cauză (acauzale, numite și sincronități sau coincidențe semnificative).

Prin natura sa, omul este orientat spre armonie sau ordine, fiind neprietenos cu haosul, deoarece activitățile programate și repetitive se bucură de previzibilitate, iar haosul suferă de impredictibil și bulversează liniștea sau confortul psihic existent.

Unele dintre evenimentele generatoare de haos țin de noi, prin alegerile pe care le facem în fiecare clipă, în timp ce altele sunt exterioare nouă și nu le putem gestiona, întrucât sunt produse de cauze incontrolabile ori sunt chiar acauzale.

În drumul nostru prin viață, dăm peste obstacole, întâlnim evenimente inexplicabile și observăm  lucruri stranii, dintre care unele merită să le acordăm atenție, iar altele nu merită risipă de energie. Sunt autori care identifică o categorie specială de întâmplări, numite evenimente sicronistice[3] coincidențe semnificative sau sincronicități[4]. Evenimentele sincronistice „prin chiar natura lor accidentală, ne pun în față un alt adevăr despre viața noastră, adevăr pe care mulți dintre noi obișnuim să-l ignorăm: sensul vieții noastre, scenariul poveștii ei, nu este scris doar de ceea ce știm despre noi înșine, ci provine dintr-un strat mai adânc, din capacitatea noastră înnăscută de a trăi plenitudinea prin participarea la viața privită în chip simbolistic”[5].

O coincidență capătă sau nu sens în funcție de atitudinea noastră față de ea[6].

În exeperiența fiecărui om pot fi identificate așa-numitele coincidențe, care nu pot fi explicate în registrul semnificațiilor obișnuite. Coincidențele par fortuite și lipsite de sens, dar nu de puține ori acestea par pline de sens. K. Jung numește aceste coincidențe, pline de semnificații, sincronicități.

Cu privire la coincidențele semnificative, A. Pleșu consemnează: „Par „întîmplătoare“, dar ne frapează întotdeauna ca semnificative, ca expresii amuțitoare ale unei ordini care ne scapă. O altă ordine decît cea cauzală, o ordine sub care se întrevede omogenitatea unor inexplicabile, dar ferme conexiuni[7].

Viața armonioasă ori haotică este într-o anumită măsură rezultatul acțiunilor sau inacțiunilor noastre intenționate, astfel că este bine să fim cu ochii pe ea („în patru”), dar rămâne o altă parte a poveștii vieții noastre care se pare că se derulează după un scenariu la scrierea căruia noi nu am avut nicio contribuție, dar cel puțin putem încerca să-i asigurăm o bună regie.

 

 

 

 

 

 

[1] Nichifor Crainic (1889-972) a fost un teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof român, cu orientări de extremă dreaptă.

[2] În sensul propriu, haosul este starea primitivă, de neorganizare, în care, după cum se presupune, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om. În contextul acestui subiect, am în vedere a doua semnificație a haosului, respectiv de starea de dezordine.

[3] Robert H. Kopcke, Nimic nu este întâmplător. Coincidențe și destin, Editura Humanitas, 2017, p. 20.

[4] A se vedea K. Jung, Synchronicity: An Acausal Connecting Principle, Princeton University Press, 2010.

[5] H. Kopcke, op. cit., p.

[6] Ibidem.

[7] A. Pleșu, Despre coincidențe. Câteva mirări la îndemână, http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/ despre-coincidente-citeva-mirari-la-indemina. A. Pleșu reproduce una dintre sincronicitățile date ca exemplu de Jung. O mamă își fotografiază băiețelul în 1914. Dă filmul la developat undeva la Strasbourg, dar, întrucît izbucnește războiul, nu mai apucă să ridice pozele. În 1916 cumpără, la Frankfurt, un alt film, dorind să-și fotografieze fetița născută de curînd. Cînd însă un atelier de specialitate developează noul film, se constată că poza fetiței e compromisă de o dublă expunere: sub chipul ei se percepe alt chip, strecurat, din greșeală, pe același negativ: dar e tocmai chipul fiului din fotografia făcută în 1914, reapărut acum, printr-o suprapunere „întîmplătoare“, pe același suport. Vechiul film nu fusese developat și ajunsese, cumva, să fie reintrodus în vînzare ca nou, ceva timp mai tîrziu. Jung a cules această poveste dintr-o carte despre hazard apărută în 1924.