DEFORMAREA TRECUTULUI
Plecând de la teza că istoria este relația prezentului cu trecutul și că lumea cuprinde atât fapte, cât și conștiințe, putem spune că trecutul este deformat de mistificările, greșelile sau erorile istoricilor și ale propriei noastre reprezentări factuale.
Berger spune că trecutul: „este un rezervor de concluzii din care ne tragem inspirația pentru a putea acționa”[1].
Dacă analizăm cu atenție fotografiile unor personaje din trecut, picturile ce reprezintă evenimente mai vechi, sculpturile care înfățișează figuri istorice, cărțile care consemnează fapte petrecute demult etc., imaginația noastră generează automat un evantai de imagini care reproduc mental evenimentele, faptele sau particularitățile protagoniștilor, bazate pe ceea ce presupunem că s-a întâmplat, având în vedere informațiile pe care le deținem despre lucrurile respective. Ne vom gândi, în felul nostru, la faptele glorioase ce aparțin eroilor, la importanța evenimentelor derulate, la cum au trăit cei reprezentați de feluritele modalități de conservare, mai mult sau mai puțin precise, a datelor sau împrejurărilor petrecute.
Ceea ce credem noi, despre reproducerea ori reprezentarea unor evenimente, fapte sau persoane din trecut, de regulă, diferă comparativ cu însemnătatea sau realitatea reprezentate de diferitele moduri de stocare a informațiilor. Prima formă de distorsiune este produsă de sursele din care ne-am cules informațiile despre lucrurile examinate, care sunt viciate de subiectivitatea cronicarului sau artistului, respectiv a celui care înmagazinează datele pentru posteritate. A doua deformare este generată de subiectivismul celui care-și exprimă opinia față de ceea ce vede, citește sau observă atunci când examinează izvoarele evenimentelor, faptelor sau persoanajelor supuse analizei.
Pentru a ilustra ceea ce afirm este suficient să ne gândim la lucruri controversate din prezent sau din trecutul foarte apropiat, care sunt văzute și înțelese în chip deosebit de către diferiți observatori sau analiști. De pildă, conform unei părți a românilor, există un stat paralel, în timp ce, potrivit alteia, statul paralel este o invenție a celor care au probleme de natură penală (penalilor[2]). Din acest exemplu, rezultă că aceleași lucruri din prezent sunt judecate diferit de către indivizi deosebiți.
Într-adevăr, analiza retrospectivă a cauzalității sau semnificației unor evenimente ori fapte sau a rolului jucat de personalitățile istorice este însoțită de riscul unor greșeli ori erori esențiale, iar uneori al unor deformări intenționate.
După ce lucrurile se întâmplă, oamenii au tendința naturală să înțeleagă altfel datele realității, premergătoare sau contemporane survenirii acestora, și în acest fel, privind din viitor spre trecut, ei găsesc sprijin în contextul factual al evenimentelor produse. De aceea, postfactum, oamenii spun, de pildă: ”Am fost sigur că se va întâmpla”[3]. În astfel de cazuri, potrivit specialiștilor din domeniul psihologiei, își face prezența iluzia cognitivă a înțelegerii.
Deformarea trecutului poate fi produsă în mod intenționat, din neglijență sau din eroare propriu-zisă. În primul caz, discutăm despre mistificarea adevărului, în al doilea despre interpretare greșită a realității, iar în al treilea despre eroare neimputabilă.
În concluzie, adevărul poate rămâne necunoscut fie pentru că a fost denaturat în mod deliberat, fie pentru că a fost înțeles greșit, fie pentru că a fost deformat de anumite cauze neimputabile observatorului sau creatorului sursei.
[1] J. Berger, Feluri de a vedea, Ed. Vellant, 2018, p. 11.
[2] În terminologia președintelui Iohannis.
[3] A se vedea M.A. Hotca, Capcana predicțiilor despre trecut, disponibil la http://htcp.eu/capcana-eroarea-predictiilor-despre-trecut/.
