All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DESPRE ABC-UL VIEȚII

 

Ce semnificație au cele trei litere din titlu? A vine de la adevăr, B de la bine (moralitate) și C de la conformare (față de lege). Altfel spus, grupul de litere ABC este acronimul tripletei adevăr-bine-conformare.

Înainte de a argumenta in extenso folosirea triadei adevăr-bine-conformare vreau să fac cunoscută sursa principală a inspirației mele.

Am avut privilegiul să-mi petrec copilăria și adolescența alături de doi dintre bunicii mei, patern (Mihai) și matern Vasile), care și-au lăsat, într-o bună măsură, fiecare în manieră proprie, amprenta asupra educației şi evoluţiei mele în societate[1]. M-am născut într-o zonă rurală, unde era larg răspândit obiceiul ca bunicii să se ocupe de creșterea nepoților[2]. Fac precizare că şi părinții mei au avut locul lor esențial în creșterea și instruirea mea, dar aici nu analizez acest aspect. Cei doi – bunicul Mihai şi bunicul Vasile – aveau, întâmplător sau nu, multe lucruri în comun. Se cuvine să dau câteva informații relevante despre bunicii mei. Amândoi au gustat, în tinereţea lor, din democrația interbelică, au participat la al Doilea Război Mondial, au suportat consecințele ocupației străine (ungare), au îndurat colectivizarea bolșevică și s-au resemnat parțial în timpul regimului comunist. Bunicul matern a prins și revenirea la democrație (după 1989), având ocazia să-și redobândească o parte din bunurile ce i-au fost luate cu fără voia sa (aproximativ 15 ha teren). Mihai nu a mai apucat acest moment.

De la naștere și până în adolescență am trăit lângă bunicii mei, pe care, din punct de vedere temperamental îi pot considera că erau, unul introvertit (Mihai) și altul extrovertit (Vasile). În ceea ce privește caracterul lor, ambii erau oameni oneşti, cu respect față de lege şi cu frică de Dumnezeu. Bunicul patern a fost foarte mulţi ani consilier în cadrul Consiliului biserici ortodoxe din sat (din Gherța Mare), iar bunicul matern a fost diac (este termenul regional pentru dascăl sau cântăreț la strană). Până la vârsta de 18 ani am frecventat biserica din sat. Când eram mai mic, bunicul patern mă ducea în fiecare duminică la biserică, iar după ce am crescut mergeam singur. Din ritualul religios, cel mai mult am apreciat predicile, pe care pur și simplu le savuram (cele susținute de preotul Vasile Tătăran).

Relația cu bunicii mei a fost una foarte strânsă și îmi plăcea să-i ascult cu mare atenție, mai ales când povesteau despre război ori când discutau despre probleme zilnice cu părinții mei sau cu alți săteni. Ceea ce mi-a rămas în minte foarte clar şi cred că nu voi uita niciodată este modalitatea respectuoasă în care mă tratau, probabil pentru că participam activ la discuții și aveam uneori întrebări și, mai rar, chiar răspunsuri. Deși când am început să aștern fraza am ezitat să folosesc cuvântul respect, apreciez că acesta este termenul care caracterizează cel mai bine relația noastră. În mod cert eu îi respectam și cred că și ei nutreau același sentiment față de mine.

Cu nuanțele specifice fiecăruia, când era ocazia sau prilejul, ambii bunici îmi dădeau, în linii generale, aceleași sfaturi, care concordau cu cele ale părinților, dintre care menționez trei: Să nu minți! Să nu ne faci de rușine; Să fii bun!

Recunosc că, atunci, în momentul când primeam sfaturi din partea bunicilor mei, nu-mi era foarte clar conținutul lor, ci mi se păreau relativ vagi, abstracte și, în orice caz, lipsite de concretețe. Dar, pe măsură ce viața se derula am început să înțeleg, din ce în ce mai clar, adevărata semnificație a sfaturilor primite de la bunicii mei.

Pot spune că, cel puțin din momentul când s-a născut fiica mea (Mihaela, anul 2001), lucru reconfirmat la naşterea fiului meu (Cristian, în anul 2008), am avut o reprezentare certă a sensului cuvintelor pe care, din sufletul lor mare, bunicii mei mi le-au rostit atunci când situația se preta la așa ceva.

Este vorba despre ABC-ul vieții, respectiv: adevărul (A), binele (B) și conformarea față de reguli (C). Voi dezvolta în continuare cîteva idei despre tripleta adevăr-bine-conformare.

Adevărul este fundamental în relațiile sociale, deoarece raporturile interumane suferă de fiecare dată când sunt viciate de minciună. Denaturarea realității afectează, uneori chiar în mod iremediabil, relațiile sociale de orice natură (familială, profesională etc.). Sigur, nu de puține ori, adevărul doare și generează o lipsă temporară de confort. În acest context apare inevitabil și întrebarea: Merită adevărul acest preț? Indiscutabil merită, deoarece prețul este justificat de rezultat, care este unul neprețuit.

Pentru a gândi în acest registru, apreciez că, înainte de orice, este necesară realizarea unei condiții esențiale: adevărul despre propria persoană. De multe ori, oamenii se mint singuri, de pildă, când își spun: Nu merit să am succes! sau Merit să am succes; Nu pot face ceea ce mi se cere! sau Pot face ceea ce mi se cere! s.a.

A ne minți singuri, înseamnă să ne facem rău nouă înşine, adică: Să ne furăm singuri căciula! cum spune un vechi aforism. Sau, cum spunea foarte frumos Socrate? „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Supraaprecierea sau, dimpotrivă, minimalizarea calităților ori aptitudinilor proprii duce, aproape invariabil, la afectarea comportamentului social al celui în cauză, care este necorespunzător în multe situații și generează consecințe sociale negative, cum ar fi: excluderea sau izolarea socială, exploatarea profesională ori eșecul în carieră etc.

Cel de-al doilea aspect al adevărului vizează cinstea, corectitudinea sau onestitatea în raporturile cu ceilalți. Adevărul este una dintre condițiile esențiale ale construirii și menținerii unor relații sociale trainice. Adevărul reflectă demnitate, generează respect și emană integritate.

Binele este a doua latură (condiție, cerință) a triadei ABC-ului vieții omului. În acest context, binele pune în lumină moralitatea conduitei sociale a omului. A susține sau a face binele înseamnă a avea un comportament conform principiilor etice care guvernează raporturile indivizilor între ei, precum și față de colectivitate, a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică. Printr-o expresie, putem spune că binele echivalează cu etica socială. A respecta regulile morale înseamnă angajare socială și presupune trecerea de la o comportare intuitivă sau prevalent intuitivă la o conduită conștientă și responsabilă. S. Pischiutta spune că:  „Obiectivul unui individ evoluat trebuie să fie acela de a şti să trăiască viaţa obişnuită în mod conştient, folosind mereu conştientizarea în orice situaţie a vieţii sale, cu sine însuşi şi cu alţii, şi să-i înveţe şi pe alţii cum să o facă. Viaţa nu poate fi trăită cu spontaneitate, aşa cum ne vine[3].

Omul nu trebuie să uite, totuși, că morala are ca finalitate principală realizarea binelui colectiv și, implicit, a celui individual. Cu alte cuvinte, morala – ca sistem de reguli interumane – are ca obiectiv obținerea binelui și evitarea răului. Se poate afirma, așadar, că omul moral își diriguiește comportamentul făcând binele, în timp ce omul imoral își dirijează conduita făcând contrariul (răul). Morala operează cu diada: recompensă – oprobriu. Recompensa, dacă subiectul are un comportament moral din pasiune (fără teama de oprobriu), constă în confortul psihic produs de respectarea regulii de conduită etică și de respectul (aprecierile) opiniei publice. În ipoteza în care o persoană îşi derulează activitatea având convingerea că așa trebuie să procedeze, neavând un sentiment favorabil conformării, răsplata va consta exclusiv în aprecierile membrilor colectivității. Oprobriul public este consecinţa morală ce survine în situația în care un membru al colectivității nesocotește normele de conviețuire stabilite pentru satisfacerea binelui comun. Dintr-o altă perspectivă, morala este diferită de la o populație la alta sau de la un teritoriu la altul, precum și în cadrul aceluiaşi teritoriu, dacă este vorba despre etape istorice succesive.

Conformarea faţă de lege este a treia latură ce închide ABC-ul vieţii cinstite, sănătoase din punct de vedere moral şi, îndrăznim să spunem, evoluate a omului. Respectarea legii de către destinatarii acesteia este cerinţa indispensabilă a unei societăţi civilizate. Una dintre invenţiile majore ale omului social este legea, înţeleasă ca ansamblu de norme general obligatorii, a căror respectare este garantată de forţa coercitivă a statului.

Indivizii sunt obligaţi să-şi racordeze comportamentele la legislaţia în vigoare. Despre o persoană care respectă legea se poate spune că are o conduită legală (licită). În schimb, despre o persoană care nu se conformează dispoziţiilor legale se poate afirma că are o conduită nelegală (ilicit).

Aşadar, legalitatea este conformitatea unui comportament sau conduite cu actele normative (legile) aflate în vigoare, iar respectarea legii și restaurarea ordinii juridice încălcate țin de substanţa statului de drept.

Concluzia celor de mai sus ar fi: Să trăim în adevăr, să facem bine şi să ne conformăm preceptelor legii!

Această regulă îşi are suport în argumentele expuse aici, dar se bazează, mai ales, pe autoritatea şi înţelepciunea bunicilor mei (Mihai şi Vasile), pe care cu această ocazie îi salut condescendent[4].

 

 

 

 

 

 

 

[1] Acest text este și un omagiu adus celor doi bunci.

[2] M-am născut și am copilărit în comuna Turț (satul Gherța-Mare), jud, Satu-Mare (Țara Oașului, la poalele munților Oașului). În prezent, acest este pe cale de dispariție.

[3] S. Pischiutta, Născuţi pentru a evolua, ed. For You, Bucureşti, 2017, p. 260.

[4] Care cred că ne privesc din Ceata drepţilor şi înţelepţilor.

Adauga un comentariu