DESPRE EFECTUL DOMINOULUI

Expresia efect de domino a fost inspirată de jocul cu același nume (domino[1]) și are accepțiunea unei reacții în lanț, care se presupune că se va declanșa imediat ce prima piesă (eveniment sau fenomen) a jocului se prăbușește (produce).

Efectul dominoului este invocat deseori pentru a descrie evenimente ori fenomene politice, economice sau sociale. Practic, nu există niciun domeniu sau sector în care să nu fie pomenit acest efect, chiar dacă expresiile utilizate sunt altele, ca de exemplu: spirala inflaționistă, valul scumpirilor, lanțul slăbiciunilor, avalanșa scumpririlor, înlănțuirea necazurilor, reacție în lanț etc.

Teoria dominoului a fost o doctrină aplicată de Statele Unite ale Americii în timpul Războiului Rece, pentru a justifica intervenția militară americană în anumite zone ale planetei, cu scopul declarat al împiedicării răspândirii comunismului[2]. Potrivit teoriei dominoului, dacă se accepta ca un singur stat să devină comunist în Asia de Sud-Est, s-ar fi declanșat un lanț de revoluții similare în întreaga zonă menționată. În esență, s-a considerat că după căderea primei piese, respectiv a primului stat, seria unor evenimente asemănătoare apare ca inevitabilă. În fapt, această doctrină americană s-a dovedit validă numai în ceea ce privește Cambodgia.

În domeniul politic, efectul dominoului a fost menționat, spre exemplu, de multe voci în contextul Brexit-ului, care considerau că va exista o reacție în lanț a statelor Uniunii Europene de ieșire din cadrul Uniunii. Deocamdată, acest lucru nu s-a produs.

Efectul de domino este pomenit, de asemenea, în circumstanțele unor crize economice sau financiare, precum a fost cea din 2008. În momentele de început ale acestei crize financiare, specialiștii vorebeau de efectul de domino sau de revărsarea valului crizei. Și, într-adevăr, după căderea primelor companii americane (cea mai importantă fiind Lehman Brothers), s-a produs o reacție în lanț ce s-a propagat spre Europa și a ajuns până în Asia.

În plan economic, efectul de domino este menționat când apar cazuri de intare în faliment a unor agenți economici importanți, situații în care se prăbușesc una după alta și companiile care aveau principalele relații ecomomice cu faliții. În astfel de cazuri, se poate ajunge la blocarea temporară a unui sector sau chiar a mai multor sectoare din piaţă.

De asemenea, creșterea sau scăderea neașteptată a prețului anumitor produse ori crizele politice pot genera reacții în lanț, de tipul unor avalanșe ale scumpirirlor sau căderi de prețuri.

Tot despre efectul de domino se vorbește de situațiile în care în peisajul public apar mișcări sociale revendicative, când analiștii se grăbesc să prevestească explozii de mișcări sociale, în sensul creșterii numărului și a intensității acestora.

Încercând să desprindem câteva concluzii din premisele expuse mai sus, prima dintre acestea ar fi aceea că nu întotdeauna efectul de domino se produce, chiar dacă mulți specialiști îl prezic. Cu alte cuvinte, uneori, predicțiile se confirmă, alterori nu.

Spre exemplu, efectul de domino a fost confirmat în ceea ce privește Criza financiară din 2008 (Marea Recesiune[3]), dar a fost infirmat în cazul Brexit-ului (cel puțin deocamdată)[4]. De asemenea, așa cum deja am spus, acest efect nu s-a probat în cazul doctrinei americane din timpul Războiului Rece, dar a fost confirmat în 1989 când au avut loc schimbările de regim politic în întreaga Europă de Sud-Est (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia ș.a.).

A doua concluzie pe care o desprindem, efectul de domino se poate realiza numai parțial. Un exemplu relevant în acest sens îl constituie fenomenul Primăvara arabă. Acest fenomen, care a cuprins mai multe țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, a avut un oarecare rezulat numai în privința unora dintre statele în care el s-a manifestat[5]. De pildă, în Egipt, Libia, Yemen și Tunisia, demonstrațiile s-au transformat în revoluții și au dus la înlăturarea președinților aflați în funcție, dar în Siria și în alte țări, unde Primăvara arabă s-a petrecut, mișcările populare nu au reușit să-i înlocuiască pe conducători.

A treia concluzie este aceea că efectul de domino, indiferent că se produce la scara anticipată sau la o scară diferită de cea prezisă, în cele mai multe situații nu se manifestă în configurația prefigurată.

Astfel, referindu-ne la efectele mișcărilor asociate fenomenului Primăverii arabe se remarcă faptul că acestea nu sunt cele avute în vedere. Este adevărat că o parte dintre dictatorii vizați de mișcările populare au căzut, dar regimurile ulterioare instalate la putere sunt departe de a fi așa cum și-au închipuit cei care a vrut schimbarea politică. În realitate, în unele state s-au instalat alți dictatori, în altele s-a ajuns la război civil și, în majoritatea acestora, milioane de civili au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.

[1] Domino este un joc în care jucătorii combină piese. Jocul clasic de domino are 28 de piese dreptunghiulare, împărțite fiecare în două pătrate cu 0, 1, 2, 3, 4, 5 sau 6 puncte.

[2] Teoria dominoului a fost invocată prima dată de președintele Eisenhower (la 7 aprilie 1954) în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a susținut că dacă în Indochina comuniștii ajung la putere, aceștia se vor extinde spre Burma, Thailanda și Indonezia.

[3] După falimentul Lehman Brothers s-a produs un efect de domino care a zguduit sistemul financiar la scară planetară.

[4] Suntem în 2018 și încă nu a căzut a doua piesă.

[5] Factorul declanșator l-a constituit sinuciderea prin auto-incendiere a lui Mohamed Bouazizi în Tunisia la data de 17 decembrie 2010.