All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DESPRE EGALITATE ŞI ECHITATE

 

Motto: „Oamenii se nasc inegali, astfel că revine statului sarcina de a-i pune pe toţi membrii societăţii pe picior de egalitate juridică. Apoi, statul trebuie să asigurare echitatea socială”.

Este egalitatea juridică suficientă pentru a garanta durabilitatea societăţii? Unii vor spune că, în principiu, existența dispozițiilor legale pentru asigurarea egalității în fața legii este condiția necesară pentru caracterizarea unei societăți ca fiind justă.

Alții vor spune că egalitatea tuturor în fața legii nu este suficientă pentru asigurarea premiselor unei societăți durabile. Aceștia, punând accentul pe diferențele dintre oameni, vor arăta că drepturile și obligațiile membrilor societății trebuie distribuite în mod echitabil, astfel încât egalitatea să garanteze echitatea socială.

Din punct de vedere logic, echitatea si egalitatea sunt noțiuni care se află în raport de intersectare (încrucișare), în sensul că pot exista situații de inegalitate care sunt juste sau echitabile, după cum pot fi întâlnite și cazuri în care echitatea nu este satisfăcută, dar exigențele egalității nu sunt realizate.

În statul de drept, egalitatea și echitatea au o sfere de aplicare în bună măsură comune. Spre exemplu, este conform ambelor concepte – egalitate și echitate – ca toți:

  • cei care comit fapte ilicite să fie sancționați;
  • cei care realizează venituri să plătească impozite și taxe;
  • să beneficieze de facilitățile publice;
  • să aibă obligații de interes general ș.a.

Însă, dacă analizăm in concreto, în multe situații ivite în practică vom constata faptul că, deși egalitatea din punct de vedere formal funcționează, în realitate apar multe inechități sau nedreptăți sociale, întrucât drepturile și obligațiile nu sunt distribuite în spiritul echității.

Cum trebuie împărțite beneficiile și sarcinile pentru asigurarea echității sociale? Nu există soluții unanim acceptate. Față de o astfel de stare a lucrurilor, suntem tentați să ne întoarcem la egalitate, care pare a fi mai riguroasă decât echitatea, astfel că este mai facilă transpunerea ei în realitatea socială.

În doctrină s-a discutat despre modalitățile în care se poate garanta dreptatea socială pentru atingerea scopului asigurării unei societăți durabile sau perene. Dintre cei care au abordat această temă îl invocăm pe J. Rawls[1], care a elaborat principiul diferenței, potrivit căruia inegalitățile sociale sunt justificate numai în măsura în care cei mai nedreptățiți dintre destinatari se găsesc într-o situație mai bună decât aceea în care s-ar fi aflat în ipoteza în care inegalitățile nu ar fi existat. Conform lui J. Rawls, egalitatea este preferabilă inegalității dacă aceasta din urmă nu generează pentru toți avantaje sociale. Dezideratul este acela de a evita subordonarea intereselor unui grup social în favoarea altui asemenea grup.

Principiul diferenței, în viziunea lui J. Rawls, se bazează pe ideea că prin acesta este asigurată obținerea generală de beneficii. Corolarul acestui principiu este că, dacă nu există o distribuție economico-socială care să garanteze mai binele pentru toți membrii societății, atunci trebuie să ne întoarcem la principiul egalității (distribuția egală a avantajelor și sarcinilor).

Măsurile economice, sociale și politice trebuie să producă beneficii tuturor, dar în special celor defavorizați de regula egalității formale, fără a exclude, însă, obținerea unor avantaje cel mult proporționale de către cei care au poziții privilegiate.

În toate cazurile, dreptatea socială presupune o analiză de oportunitate a situației în care se află membri societății, simulând eventualele efecte ale viitoarelor posibile măsuri, astfel încât să fie evitată obținerea unor avantaje disproporționate în favoarea categoriilor aflate în poziții privilegiate. O creștere inegală a beneficiilor, în favoarea celor aflați în poziții avantajate, chiar dacă aduce anumite câștiguri și celor defavorizați este inechitabilă și trebuie evitată, deoarece se ajunge la situația cunoscută în doctrina de specialitate sub denumirea de teoria cailor și vrăbiuțelor[2]. Conform acesteia, în cazul în care caii au mâncare multă, de la masa lor mai rămâne ceva și pentru vrăbiuțe.

Astfel de măsuri, încadrabile în teoria cailor și vrăbiuțelor, trebuie să fie evitate, acordându-se preferință principiului egalității, care în acest context garantează și echitatea socială.

 

 

 

 

 

[1] Filozof american, care a scris lucrarea O teorie asupra dreptății (1971).

[2] J. Rawls, A theory of justice.

 

Adauga un comentariu