DESPRE EPIFENOMEN, REFLEXUL CONDIȚIONAT A LUI PAVLOV ȘI CAPCANELE ACESTORA

Epifenomenul este un fenomen secundar, care însoțește un fenomen principal (esențial), a cărui prezenţă sau lipsă nu afectează producerea fenomenului esenţial, deoarece el este situat în exteriorul legăturii de cauzalitate[1].

Viața socială sau profesională ne scoate în cale situații sau împrejurări care, la prima vedere, ni se par a fi efecte ale unor fenomene cu care se află în conexiune. Astfel, prosperitatea este un epifenomen ce poate fi remarcat, de regulă, în cazul țărilor cu economie de tip capitalist, iar sărăcia este un epifenomen de multe ori prezent în statele cu regimuri dictatoriale. Epifenomenele nu sunt determinate cauzal de fenomenele (evenimentele) esențiale (principale), deoarece, așa cum sunt prezente, tot așa pot lipsi din tabolul consecințelor, fără a altera producerea fenomenelor principale. Spre exemplu, fenomenul sărăciei, chiar dacă este asociat cu regimurile totalitare (nedemocratice), lipsește în anumite țări nedemocratice bogate din zona Golfului Persic (Emiratele Arabe Unite, Qatar ș.a.) sau poate fi întâlnit (lipsind bunăstarea) în state în care regimurile politice sunt democratice, bazate pe economie liberă sau de piață (Albania, Ucraina ș.a.).

Absenteismul la vot, luat în considerare ca fenomen principal, poate aduce pe scena politică partide sau oameni politici nereprezentativi, după cum poate fi și nerelevant (sau relativ relevant). Într-adevăr, dacă lipsa de la urne a cetățenilor cu drept de vot este una proporțională, în raport de preferințele electoratului față de forțele politice participante la scrutin, atunci absenteismul nu poate fi considerat ca fiind cauză a rezultatului votului și evident putem spune că apariția pe scena politică a unor persoane nereprezentative este un simplu epifenomen.

Epifenomenul este un eveniment care nu are legătură de cauzalitate cu fenomenul principal, primul nefiind determinat de cel de-al doilea, ceea ce înseamnă că se impune examinarea cu atenție sporită a unor astfel de situații sau împrejurări pentru ca observatorul să nu cadă în capcana aparențelor, care îl pot conduce la concluzii eronate. Uneori, oamenii care observă astfel de situații sau împrejurări, în care este vorba despre o aparentă legătură de cauzalitate, au o reprezentare falsă asupra realității, stare produsă de asocierea între cele două fenomene – cel principal și cel neesențial –, a cărui prezență nu poate fi considerată ca fiind un efect al celui dintâi.

Foarte interesant mi se pare faptul că epifenomenul se aseamnă cu reflexul condiționat descoperit de I. Pavlov, atunci când câinele, supus investigației științifice, se aștepta să primească mâncare după utilizarea unor stimuli (fluierat, zăngănit de clopoțel ș.a.) cu puțin timp înainte de primirea mâncării[2]. Diferența esențială dintre reflexul condiționat pavlovian și epifenomen este aceea că subiectul aflat în eroare nu este un om, ci un animal (câinele). Cu toate acestea, omul cade în aceeași plasă în care a picat câinele lui Pavlov, întrucât se află în situații sau împrejurări similare cu cele în care se găsea patrupedul celebrului om de știință.

De multe ori, auzim oameni spunând și, uneori, le dăm dreptate, că aroganța este o caracteristică a oamenilor cu bani sau a celor care dețin pârghii de putere. Cu alte cuvinte, în cazurile în care astfel de indivizi se comportă în mod arogant, suntem tentați să spunem că această particularitate este un efect generat de faptul că cel în cauză este bogat sau deține butoane ale puterii. Viața de zi cu zi ne demonstrează însă că, așa cum nu toți oamenii bogați sau cei cu poziții importante în exercitarea puterii nu se comportă cu înfumurare, nici ceilalți nu etalează toți modestie.

Deși, prin natura sa, omul este preocupat de sau este atent la cauzalitate, deoarece aceasta este foarte importantă pentru înțelegerea unor evenimente și reușita vieții socio-profesionale, nu de puține ori acesta confundă lanțul cauzal cu un simplu șir de evenimente.

Simpla succesiune sau coexistență temporală a unor fenomene nu presupune automat un nex cauzal (relație, raport sau legătură de cauzalitate).

Cum putem evita aceste capcane ale epifenomenelor sau ale reflexelor condiționate? Răspunsul la această întrebare este că, evitarea căderii în plasa confuziei între aparența unui raport de cauzalitate și existența reală a unui astfel de raport, poate fi asigurată prin sporirea atenției observatorului, atenție care presupune analiza sub toate aspectele a fenomenelor evaluate.

[1] Cel care a introdus în limbajul științific acest termen a fost T.H. Huxley (n.1825-d.1895). T.H. Huxley a sugerat că schimbările psihice sunt produse colaterale ale modificărilor fizice, denumite  epifenomene. Teoria lui T.H. Huxley și-a găsit ecouri până în zilele noastre, aducându-se noi argumente (Bregman, Libet) în sprijinul acesteia, arătându-se că omul are doar impresia că a luat hotărârea de a acționa, deoarece aceasta fusese adoptată de creier anterior momentului când subiectul trăiește sentimentul că a decis el.

[2] Ivan Pavlov (n.1849-d.1936).