All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DESPRE MĂREŢIA LUCRUILOR SIMPLE

 

Cât de mare este diferenţa dintre măreţ şi neînsemnat? Metaforic, se poate spune că diferența este similară cu distanţa de la cer la pământ. Măreţia este echivalentă cu grandoarea. În schimb, lucrurile (evenimentele, faptele, întâmplările) neînsemnate sunt lipsite de importanţă sau relevanţă. În timp ce lucrurile măreţe sunt văzute ca realizări ieşite din comun sau excepţionale, care trec direct în istorie, lucrurile simple sunt considerate chestiuni banale, sortite aruncării în negura uitării.

Teoretic, ceea ce am spus în rândurile ce preced apare ca fiind clar şi nu necesită alte explicaţii ori justificări. Practic, aşa cum voi încerca să demonstrez în cele ce succed, diferenţele dintre lucrurile măreţe sau grandioase şi cele simple sau neînsemnate nu sunt întotdeauna uşor sesizabile sau foarte precise. Dimpotrivă, examinând cu atenței, constatăm că, de multe ori, situaţia pare a fi chiar inversată.

Să ne oprim puţin la filozoful Socrate, poate cel mai mare din toate timpurile[1], care după cum se ştie nu are o operă scrisă manu propria[2], dar acest lucru nu a contat câtuși de puțin. În Phedon, Platon descrie moartea lui Socrate. La apariţia călăilor, Socrate le-a cerut să-i aducă otrava (cucuta), apoi unul dintre călăi i-a dat-o. Socrate l-a întrebat pe acesta: „de vreme ce ai experienţă în aceasta privinţă, ce ar trebui să fac”, iar călăul i-a răspuns: „să te plimbi după ce ai băut-o până când simţi o greutate în a-ţi mişca picioarele”. După ce a băut otrava, Socrate s-a plimbat prin încăperea în care se afla şi, când a simţit că paralizia musculară îi urca prin picioare şi se răspândea în corp, s-a întins pe pat, acoperindu-şi faţa cu un cearşaf. În timp ce paralizia musculară urca spre partea superioară a corpului, şi-a scos capul de sub cearşaf şi i s-a adresat lui Criton: „Îi datorez un cocoş lui Asclepios, poţi sa-l răsplăteşti tu?”[3].

Revenind la clasificarea – lucruri măreţe şi lucruri simple –, în care dintre cele două categorii trebuie inclusă moartea lui Socrate? Dacă luăm în considerare sensul obişnuit al termenilor, răspunsul ar fi: Moartea lui Socrate a fost una comună. În schimb, dacă avem în vedere subiectul (personajul) putem spune că, prin simpatie sau osmoză, comportarea lui Socrate în clipele dinaintea morţii sale a căpătat un pic din aura acestuia şi a contaminat-o, transmiţându-i ceva din măreţia personajului aflat în agonie.

Acum, un alt personaj și o altă poveste. Se spune că, în timp ce urca scările ce duceau spre ghilotină, regina Maria Antoaneta şi-a pierdut un pantof (care astăzi este piesă de muzeu), iar când ajutorul de călău a vrut să-i scoată vălul ce-i acoperea capul regina a făcut un pas şi s-a izbit de călăul care aştepta nemişcat, moment în care aceasta a spus: ”Scuzaţi-mă, n-am vrut să vă lovesc[4]. Ulterior, a fost continuată execuţia.

Maria Antoaneta a fost considerată o regină a exceselor, opulenţei şi depravării morale, dar iată că a rămas în istorie şi pentru cuvintele ce exprimau scuzele adresate călăului  ce urma să declanşeze mecanismul letal al ghilotinei. Din aceste cuvinte – ”Scuzaţi-mă, n-am vrut să vă lovesc” –, foarte mulţi au înțeles că regina avea bun simţ, pentru că gestul său a fost unul instinctual, spontan. Or, exprimarea spontană, fără a fi trecută prin filtrul gândirii, relevă adevărata trăire a celui aflat într-o astfel de situaţie. Sigur, când spunem că unii au sesizat bunul simț Mariei Antoaneta, în principal, nu îi avem în vedere pe cei aproximativ 300.000 de oameni care au asistat la execuţia reginei, ci pe cei care au analizat ulterior în mod detaşat evenimentul ghilotinării şi cuvintele reginei. Foarte probabil, mai târziu, şi dintre cei care au fost martori la execuţia Mariei Antoaneta unii şi-au schimbat optica faţă caracterul evenimentului la care au participat.

Cele două evenimente macabre prezentate mai sus reprezintă exemple de situaţii în care putem vorbi despre măreţia lucrurilor simple. În privinţa ambelor evenimente este sesizabil şi paradoxul inversării relevanţei acestora. Din perspectiva momentului când s-au derulat cele două întâmplări şi al factorilor genetici ai acestora, fără îndoială, că ele erau foarte importante, măreţe. Importanţa evenimentelor este dată de faptul aplicării sancţiunii capitale unui filozof (Socrate era foarte cunoscut în timpul vieţii), care a fost găsit vinovat de fapte grave împotriva societăţii în care trăia, şi unei exponente a monarhiei corupte şi îmbuibate (Maria Antoaneta a fost soţia regelui Ludovic al XVI-lea).

Cele două situaţii – execuţia lui Socrate şi a Mariei Antoaneta – deşi illo tempore, conform scalei istoriei, păreau a fi încadrabile în categoria evenimentelor excepţionale măreţe sau foarte importante, în mod aparent surprinzător acestea se plasează în categoria erorilor celebre (evenimente cunoscute, dar în sens negativ), întrucât niciuna dintre faptele pentru care cei doi au plătit cu viaţa nu ar fi trebuit să atragă condamnarea lor la moarte, chiar dacă ar fi fost adevărate. Într-adevăr, în ambele cazuri, cel puţin după standardele actuale ale unui proces echitabil, au existat veritabile erori judiciare.

În mod ironic spus, dar şi cinic totodată, trebuie să admitem că, dacă aceste erori judiciare nu s-ar fi produs, nici eu nu aş fi scris acest material şi, prin urmare, nici dumneavoastră, evident, nu l-aţi mai fi citit, întrucât nu ar mai fi existat ocaziile în care cei doi subiecţi (Socrate şi Maria Antoaneta) s-au aflat.

În concluzie, măreţia unor evenimente este dată, nu de cei care doresc ca acestea să aibă o asemenea caracteristică, ci de relevanţa rezultată în baza analizei retrospective, urmare căreia importanţa evenimentelor poate fi concordantă sau nu cu ceea ce se credea la momentul când ele au avut loc. În temeiul unei cercetări retrospective, de multe ori, are loc o inversare a relevanţei evenimentelor, cum s-a întâmplat şi în situaţia lui Socrate şi a Mariei Antoaneta. În orice caz, lucrurile măreţe nu trebuie să fie în mod necesar evenimente excepţionale, deoarece nu se poate pune semnul egalităţii între cele două categorii, ci pot fi şi întâmplări comune sau obişnuite. Altfel spus, uneori putem vorbi despre măreţia lucrurilor (faptelor, evenimentelor, întâmplărilor) simple, a căror strălucire este reflectată de grandoarea personajului căruia acestea i se atribuie.

[1] Se spune că oracolul din Delfi a stabilit că nimeni „nu este mai înţelept decât Socrate”.

[2] Socrate ne este cunoscut, în principal, datorită lui Platon. Platon spune despre Socrate: „A fost cel mai înţelept, mai drept şi mai bun„. Alături de Socrate, antichitatea a mai dat doi mari filozofi. Pe Platon, care a fost discipolul lui Socrate, şi pe Aristotel, care a fost discipolul lui Platon.

[3] Asclepios era zeul grec al vindecărilor.

[4] Execuţia reginei a avut loc în data de 16 octombrie 1793.

Adauga un comentariu