DICTATORII, IPOCRIZIA, DETERMINAREA, VICLENIA ŞI CRUZIMEA

Despre dictatori, în special dacă îi avem în vedere pe cei mai cunoscuţi, s-au spus ori scris multe lucruri şi, în funcţie de obiectivitatea sau subiectivitatea cronicarului, marii despoţi sau tirani pe care a trebuit să-i suporte omenirea sunt caracterizaţi printr-o paletă foarte largă de epitete, de la cele deosebit de elogioase la cele extrem de blamabile, precum: eroi, viteji, megalomani, nemernici ş.a.

Analizând, însă, cu detaşare viaţa şi faptele tiranilor, acestea sunt departe de fi pozitive sau demne de a fi elogiate. Dimpotrivă, majoritatea despoţilor prezintă câteva particularităţi blamabile comune, printre care se numără: ipocrizia, determinarea, viclenia şi cruzimea.

Viclenia este modalitatea prin care dictatorii ajung şi se menţin la putere, folosindu-se de vicleşuguri, şiretlicuri sau stratageme, iar apoi, nu numai că-şi maschează manoperele dolozive ci, mai mult, folosind arma ipocriziei, îşi construiesc o imagine de oameni cinstiţi, curajoşi, modeşti, altruişti şi care gata în orice clipă să se sacrifice pentru binele comun.

Determinarea este o altă trăsătură a dictatorilor, care îi face pietrificaţi în decizii, acţiuni şi scopuri, aceştia fiind neclintiţi în obiectivele urmărite, indiferent de obstacole, de greutăţile ivite în momentul transpunerii obiectivelor în practică sau de opiniile celor din jur. Despoţii nu ascultă de ceilalţi, ci numai de vocea lor interioară, fiind fideli propriilor interese. Determinarea tiranilor îşi poate avea originea în una din două surse. Fie aceasta decurge dintr-o stare patologică, fie din lipsa unei culturi corespunzătoare necesare exercitării puterii la nivel înalt. Dictatorii inteligenţi sau educaţi suferă de sindromul determinării oarbe din cauza unor probleme de natură psihică (a se vedea, de pildă, cazul lui Hitler sau cel a lui Franco), iar cei needucaţi sau cu un nivel al inteligenţei sub medie ajung în postura de a fi foarte determinaţi în ceea ce fac din cauza lipsei unei culturi minime necesare pentru exercitarea democratică a puterii (un exemplu elocvent îl constituie Ceauşescu).

Deliberat sau instinctiv, de la un tip de dictator la altul, toţi dictatorii vădesc o a patra caracteristică – cruzimea. Când cruzimea tiranilor se manifestă în mod deliberat, aceasta îmbracă haina unor adevărate acte teroriste îndreptate contra celor care prezintă un pericol concret sau potenţial pentru menţinerea la putere. Cruzimea este utilizată pentru a răspândi frică sau spaimă ori pentru a obţine obedienţă. De pildă, în timpul războiului civil din Spania, Franco a ordonat uciderea republicanilor, în dublu scop: pentru a elimina un potenţial pericol şi pentru a-şi asigura supunerea celorlalţi spanioli. Dacă Franco sau Stalin şi-au manifestat cruzimea pe aproape pe faţă, fără menajamente, cel puţin în timpul războiului civil sau al gulagului sovietic, alţi dictatori, precum Castro sau Ceauşescu s-au folosit de instituţii pentru a crea o aparenţă de legitimitate.

Trăsătura determinării – specifică tiranilor – este generată fie de megalomania lor, fie de credinţa imbecilă a acestora că acţiunile lor au caracter benign. Aşadar, nu toţi dictatorii sunt nebuni. Unii dintre ei sunt doar imbecili.

Juan Reinaldo Sanchez, fostă gardă de corp a lui Fidel Castro, relatează foarte multe secrete din viaţa dictatorului, din care rezultă că era foarte bogat (dispunea de resurse materiale aproape nelimitate), era implicat în traficul de droguri şi alte activităţi infracţionale (de pildă, a fost implicat în traficul de cocaină) şi avea o viaţă imorală (mai multe amante şi mai multe legături de familie). Aceste informaţii erau însă ascunse de ochii şi urechile opiniei publice. Iată un episod din viaţa lui Lider maximo, care ilustrează viclenia, determinarea, ipocrizia şi cruzimea acestuia.

Fiind implicat în traficul de cocaină, simţind pericolul unui scandal, întrucât se pare că americanii aflaseră acest lucru, Castro a acţionat cu multă viclenie, determinare, ipocrizie şi cruzime. Pentru a elimina bănuiala că este implicat, El comandante a anunţat prin intermediul unui ziar oficial că a fost deschisă o anchetă, iar apoi la scurt timp a ordonat arestarea a patru înalţi demnitari, printre care şi a generalului Ochoa (fost erou al Revoluţiei cubaneze şi apropiat al lui Castro), şi a mai multor ofiţeri superiori, despre care ştia foarte bine că derulaseră operaţiuni de trafic de droguri.

Apoi a avut loc procesul generalului Ochoa, care a durat numai 4 zile, perioadă în care Castro a controlat cu ipocrizie o caricatură judiciară, anunţând publicul că este consternat de ceea ce a descoperit, asigurând totodată pe toată lumea că procesul este cel mai curat posibil. Procesul a fost urmărit în direct de către Castro, pe monitoarele unui circuit video închis. Din locul în care se afla, Lider maximo avea la dispoziţie un buton, prin intermediul căruia putea să-l avertizeze pe preşedintele tribunalului că doreşte întreruperea şedinţei de judecată. La dorinţa despotului, preşedintele întrerupea şedinţa de judecată şi, în mai puţin de 5 minute, acesta, procurorul şi juraţii ajungeau la locul unde se afla Castro şi fratele său Raul. Cinismul şi ipocrizia au căpătat note extreme în momentul în care, pe diferite canale, generalul Ochoa şi ceilalţi acuzaţi au primit asigurări că, dacă vor fi totuşi condamnaţi, vor beneficia de graţiere. Această perdea de fum a fost folosită pentru a asigura derularea liniştită a procesului, fără riscuri de răzvrătire din partea acuzaţilor. Evident că, după ce fostul revoluţionar, devenit între timp general, a fost condamnat la moarte, hotărârea de condamnare a fost executată la scurt timp. În acest mod Castro a scăpat de o problemă, care în opinia lui reprezenta un risc real pentru el, dovedind lipsa oricăror scrupule, ordonând executarea unui fost camarad de arme. Aşadar, prin cruzime şi fără milă, El comandante s-a descotorosit de un om apropiat, care avea încredere în el, manifestând o ipocrizie incredibilă.

Acest episod este descris în cartea Viaţa secretă a lui Fidel Castro, scrisă de fosta gardă de corp a acestuia, Juan Reinaldo Sanchez [1].

La fel ca orice dictator autentic, din cele de mai sus, rezultă că Fidel Castro a bifat toate cele patru trăsături esenţiale ale despoţilor sau tiranilor: viclenia, determinarea, ipocrizia şi cruzimea.

[1] Apărută la Editura Humanitas, în anul 2018.