All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

ECONOMIA, JUNGLA ȘI NATURA

 

Care este motivul asocierii între termenii economie, junglă și natură?

La prima vedere, eventualele legături între economie, junglă și natură sunt prea puține sau prea slabe pentru a face necesară ori utilă o analiză comparativă a celor trei termeni. Aprofundând, însă, analiza celor trei noțiuni, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante, asocierea și compararea acestora este cel puțin utilă, dacă nu chiar necesară.

Înainte de a identifica raporturile între cei trei termeni – economie, junglă, natură – se impune stabilirea conținutului acestora, în special din perspectiva avută în vedere aici.

Prin economie înțelegem ansamblul activităților privind producția și distribuirea bunurilor și prestarea serviciilor. În funcție de anumite criterii, se face deosebirea în: economie globală (mondială), economie națională, economie de piață, economie emergentă, economie centralizată, macroeconomie, microeconomie ș.a.

Prin junglă avem în vedere pădurile tropicale și subtropicale greu accesibile omului, unde animalele trăiesc conform legilor naturii. În aceste păduri, pot fi observate relativ ușor anumite legi ale naturii, cunoscute sub denumirea de legile junglei. Spre exemplu, legea selecției naturale (selecția grupului, selecția individului și selecția genelor)[1], legea mimetismului (adaptarea la condițiile mediului de trai), legea potrivit căreia învingătorul ia totul sau partea mai mare ș.a.

Prin natură înțelegem lumea (toate lucrurile și ființele din univers) și legile după care aceasta funcționează. Printre aceste legi se numără:

  • folosește numai cât ai nevoie (protecția mediului și asigurarea viitorului);
  • interdependența lucrurilor și ființelor (între lucruri și ființe există legături mai strânse sau mai puțin strânse);
  • orice acțiune determină o reacție;
  • lucrurile și ființele se transformă, dar nimic nu dispare (niciun fenomen natural nu determină dispariția substanței lucrurilor sau ființelor);
  • ființele și lucrurile sunt asemănătoare cu celelalte elemente din clasa lor, având multe elemente în comun, dar au și multe elemente diferite (sunt unicate) ș.a.

Economia, înțeleasă ca ansamblu de activități productive, de comerț și de prestare de servicii, destinate satisfacerii unor interese sociale, poate fi privită din diverse perspective și, în funcție de unghiul de vedere din care este observată, se poate considera că se spune legilor naturii (junglei, de pildă), matematicii, fizicii, psihologiei ș.a.

Economiile naționale și economia mondială din ultimele 2-3 secole au fost influențate de factori militari, politici sau sociali, dar, pe lângă acești factori, un rol important asupra acestora l-au avut și teoriile economice, în special, a lui A. Smith[2] (teoria mâinii invizibile), care era adeptul ideii că statul nu trebuie să se implice semnificativ în economie, și a lui J.M. Keynes[3] [teoria sipritelor animale (lat. spirites animales, eng. animal spirits), care explică fluctuațiile economiei), care susținea implicarea moderată a statului (precum face părintele pentru copil, adică îi construiește un cămin fericit, cu o anumită doză de libertate, protejându-l, totodată, de sipritele animale] în economie prin politici fiscale și monetare (spre exemplu, prin împrumuturi menite să susțină reintegrarea în activitate a șomerilor)[4].

Keynes scria: „Mare parte din deciziile noastre de a face ceva pozitiv, decizii ale căror efecte se vor vedea după multă vreme, pot fi explicate doar ca rezultat al spiritului animal – o nevoie spontată de a acționa în loc de a alege inacțiunea și care nu e produsul unei medii ponderate a benificiilor cantitative multiplicate cu probabilități cantitative[5].

Smith considera că economia este dirijată de mâna invizibilă, întrucât fiecare individ care își urmărește propriul interes, pe lângă acesta, îl realizează și pe cel al societății (interesul colectiv sau general)[6].

În esență, Smith și ceilalți economiști clasici considerau că economia este dirijată de actori raționali, care se vor antrena în orice afacere, dacă este în interesul lor reciproc. Spre exemplu, dacă un muncitor este dispus să lucreze pentru un salariu mai mic decât cel corespunzător muncii sale, acesta va fi angajat de întreprinzător. Așadar, piețele private, în deplin acord și fără amestecul guvernului, vor asigura buna funcționare a economiei, fiind guvernate de o mână invizibilă[7].

Când prea puțini economiști sau guvernanți se așteptau să devină vizibile fisurile teoriei economice clasice, a apărut Marea Criză economică interbelică. În plină criză, Keynes a publicat cartea Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor[8]. În această lucrare, genialul economist se pronunță în favoarea politicilor guvernamentale intervenționiste, prin care guvernul să utilizeze politici fiscale și monetare, în scopul temperării efectelor adverse ale recesiunilor sau crizelor economice.

Teoria lui Keynes, în forma sa simplificată, a stat la baza celor mai importante măsuri intervenționiste implementate de state după Marea Criză și a fundamentat (justificat) politicile fiscale și monetare publice până în anii 1970.

Între timp, în peisajul public al afacerilor și-au făcut apariția noi economiști, cu idei inovatoare, care au considerat că teoria economică smithiană, conform căreia nu există șomaj involuntar, se impune a fi reconsiderată, reconfigurată și repusă în practică. Așadar, spiritele animale menționate de Keynes au fost trimise în muzeul istoriei economiei[9].

Această reabilitare a teoriei economice clasice a găsit ecouri în cele mai mari economii de piață ale anilor 1980. Spre exemplu, în S.U.A. (în timpul lui Reagan) și Marea Britanie (în timpul lui Thatcher). În esență, noua orientare a economiilor libere era în sensul neamestecului guvernului în domeniul afacerilor, lăsând piețele să se autoreglementeze[10]. Însă, odată lăsate libere, piețele s-au comportat din ce în ce mai riscant și nesăbuit, iar după 80 de ani de la Marea Criză, au produs Marea Recesiune din 2008 (a creditelor subprime – începută în decembrie 2007).

Ce am învățat, acum după 10 ani de la criza financiară din 2008?

În mediile de specialitate s-a vorbit despre necesitatea implicării mai accentuate a statului în economie, ceea ce echivalează cu renașterea teoriei economice keynesiene, teorie despre care noii adepți susțin că a fost abandonată prea ușor.

Printre aceștia se numără și autorii cărții Spirite animale, G. Akerlof și R. Sihller, care arată: „În încercărle lor de a pune ordine în teoria macroeconomică și de a o face să pară mai științifică, macroeconomiștii au impus structuri de cercetare și discipline, concentrându-se asupra modului în care s-ar comporta economia dacă oamenii ar avea motivații exclusiv economice și dacă ar fi perfect raționali[11]. Imaginați-vă un pătrat împărțit în patru secțiuni reprezentând motivații care sunt economice și neeconomice și răspunsuri care sunt raționale și iraționale. Modelul actual se încadrează numai în căsuța din stânga sus[12].

Apoi, autorii conchid: „funcționarea economiei și rolul pe care statul îl joacă acesteia nu pot fi descrise exclusiv pe baza motivelor economice. O astfel de descriere necesită și o înțelegere detaliată a încrederii, echității, oportunităților, corupției, iluziei banului și a poveștilor pe care istoria ni le transmite [13]”.

Analizând cu atenție perioadele de gandoare și cele de decădere economică, luând în considerare și informații oferite de alte discipline, precum psihologia, etica, bilogia, istoria etc. se poate susține că economia se comportă ca un organism viu.

Economia poate fi stresată sau vătămată de o multitudine de factori, iar reacția sa față de aceștia este una similară cu cea a organismelor animale, astfel că pentru mai buna înțelegere a suferințelor economiei este necesară examinarea comparativă a funcționării  acesteia cu modul cum se comportă natura și, parte din aceasta, adică jungla.

În junglă există legea selecției, conform căreia indivizii cei mai valoroși rezistă și izbutesc să-și transmită mai departe genele. Apoi, animalele care fac parte din aceeași turmă sau haită, chiar dacă există de regulă o ierarhie, se bazează reciproc unele pe altele (a se vedea, spre exemplu, haitele de lupi, turmele de elefanți etc.). Tot așa, în economie trebuie să se țină seama de cooperarea între cei care activează în același domeniu de activitate, trebuie să se sprijine reciproc la nevoie etc. De asemenea, așa cum exemplarele animale inferioare nu au viitor, tot așa și agenții economici care nu sunt competenți și competitivi trebuie să accepte ieșirea în decorul economic, în acest sens existând reglementări privind insolvența întreprinzătorilor aflați în dificultate, determinată de lipsa lichidităților.

În junglă funcționează regula mimetismului, confom căreia supraviețuirea anumitor animale este condiționată de modul cum acestea reușesc să se integreze în mediul în care trăiesc. Tot așa cum animalele trebuie să țină seama de mediul în care își duc traiul, oamenii de afaceri trebuie să aibă în vedere climatul economic în care activează, fiind imperioasă adaptarea la cerințele specifice domeniului în care își desfășoară activitatea de producție, desfacere sau prestare de servicii.

În junglă se aplică regula că cel mai bun ia totul sau cea mai mare felie de tort, regulă care se regăsește, într-o anumită măsură, și în domeniul afacerilor. Este vorba despre afacerile din domeniile artei (cinematografie, de pildă), sportului (fotbal, spre exemplu) etc.

De asemenea, legiile naturii sunt sau ar trebui să fie, în bună măsură, similare cu cele economice.

Regula „folosește numai cât ai nevoie”, regula că orice acțiune determină o reacție, regula intercondiționării ș.a. sunt tot atâtea legi (principii) care, în maniere specifice, sunt întâlnite atât în sistemul naturii, cât și în cadrul afacerilor.

 

 

[1] Teoria selecției naturale a fost elaborată de Edward Blyth și, ulterior, a fost rafinată și dezvoltată de Charles Darwin, în cartea Originea speciilor.

[2] Adam Smith (1723-1790) a fost un economist, om politic și filozof scoțian.

[3] John Maynard Keynes (n. 5 iunie 1883-d. 21 aprilie 1946). Este considerat unul dintre fondatorii ai macroeconomiei moderne.

[4] G. Akerlof, R. Sihller, Siprite animale, Ed. Publica, 2010, p. 17.

[5] Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobâânzii și a banilor (1936).

[6] Citatul relevant este următorul: „Fiecare individ urmărește numai avantajul său, astfel, în acest caz, ca și în multe altele, el este condus de o mână invizibilă, ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenția lui”. Se impune precizarea că, după aproximativ 30 de ani de la folosirea metaforei mâinii invizibile, marele economist și-a nuanțat teoria, acceptând ideea unei mâini vizibile – acțiunea umană – care să armonizeze interesul individual cu cel general (ținând cont de morală).

[7] Exiistă și opinia că mâna invizibilă este, de fapt, divinitatea.

[8] Este cunoscut în mod special pentru susținerea politicilor guvernamentale intervenționiste.

[9] G. Akerlof, R. Sihller, op. cit., p. 18.

[10] Idem, p. 19.

[11] Cum susțineau clasicii și neoclasicii.

[12] G. Akerlof, R. Sihller, op. cit., p. 281. Autorii consideră că modelul actual răspunde numai la întrebarea: Cum se comport economia dacă oamenii au numai motivații economice și dacă răspund la acestea rațional? Există însă încă trei întrebări: Cum se comportă economia în condițiile motivației noneconomice și ale răspunsurilor raționale? Ale motivațiilor economice și răspunsurilor iraționale? Ale motivațiilor economice și răspunsurilor iraționale?

[13] Idem, p. 292.

Adauga un comentariu