INCOMPETENȚA ȘI PROSTIA

 

Motto: „Dacă ești incompetent, nu poți ști că ești incompetent. Calitățile de care ai nevoie pentru a produce un răspuns corect sunt exact calitățile de care ai nevoie pentru a recunoaște răspunsul corect” (Dunning și Kruger).

 

La prima vedere termenii incompetență și prostie pot fi luați ca echivalenți, dar la o analiză atentă constatăm că cele două cuvinte nu sunt sinonime. Din punct de vedere logic, termenii incompetență și prostie se află într-o corelație gen-specie. Categoria incompetenților este mai largă decât cea a proștilor. Astfel, se poate susține că toți proștii sunt incompetenți și că există incompetenți care nu sunt proști, cum sunt persoanele care se află în stare de incapacitate intelectuală temporară.

Din premisele de mai sus, se desprinde concluzia că pot exista două categorii de incompetenți: cu minte (care se află într-o indisponibilitate intelectuală efemeră) și fără minte (proști, imbecili).

Incompetentul este un om care ocupă o funcție, exercită o profesie sau desfășoară o altă activitate fără a avea calitățile necesare poziției pe care o deține. Lipsa calităților necesare poate fi atribuită unei inaptitudini temporare (lipsă de pregătire sau probleme fizico-psihice trecătoare) ori lipsei permanente (congenitale sau survenite) de inteligență.

În funcție de cauzele lipsei capacității  intelectuale – inaptitudinii de moment sau perpetue – se poate vorbi despre incompetență relativă și incompetență absolută.

Incompetența relativă este o inaptitudine trecătoare, care se poate ameliora în viitor, în timp ce incompetența absolută are carcater perpetuu, este permanentă.

Incompetenții, aflați într-o stare de inaptitudine efemeră sau permanentă, ocupă atât posturi de execuție (de subordonare), cât și posturi de conducere (au în subordine ale persoane).

Incompetentul lipsit natural (biologic) de inteligența necesară derulării activității pe care o desfășoară este în quasitotalitatea cazurilor fără nicio șansă de îmbunătățire a situației, deoarece starea în care se află este permanentă și, de regulă, fără șansă de ameliorare substanțială.

Una dintre particularitățile remarcabile, pe care o prezintă persoanele incompetente imbecile, este aceea că au convingeri nestrămutate, de neschimbat.

A. Pleșu a zugrăvit un portret foarte detaliat al imaginii persoanelor modeste din punct de vedere intelectual, arătând că: “Prostul nu poate fi contrazis, are convingeri de beton. E un om fericit. E plăcut să știi că știi, că ai dreptate. Chiar dacă nu contezi! Când vedem un știutor, trebuie să fim suspiciosi: prostul e serios. E solemn. Nu se joacă. E demn, inflexibil, pietrificat. Ia toate lucrurile în serios, dar mai ales pe el însuși. Pentru că e serios, prostul e și sfătos. Are soluții pentru orice problemă. E o suficiență intelectuală glorioasă, e o fudulie. Are idei fixe. Nu se îndoiește de el însuși si îi place de el”[1].

Iar Bertrand Russell spunea: „Unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este că cei care au certitudini sunt proști, iar cei cu imaginație și competență sunt plini de dubii și indecizie”[2].

O altă caracteristică a incompetentului lipsit de inteligența necesară pentru activitatea pe care o derulează este starea de ingoranță în care se găsește. El nu conștientizează starea în care se află, deoarece are o reprezentare eronată asupra realității, fiind convins că știe ce face, că are dreptate și că face bine ceea ce face.

Ignoranța incompetentului este denumită în teoria de specialitate prin expresia efectul Dunning-Kruger[3]. Acest efect rezidă în eroarea de apreciere în care se află persoanele incompetente, care, contrar realității, au reprezentarea falsă că posedă calitățile necesare activității pe care o desfășoară. Cauza unei atare conduite constă în faptul că aceste persoane nu au capacitatea intelectuală de a recunoaște nivelul lor de competență.

Dunning și Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenți:

• vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență;
• nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate;
• nu-și vor da seama de propria lor incompetență;
• vor recunoaște propria incompetență anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul repectiv.

Ulterior, o echipă de cercetători mai extinsă a încercat să ofere și alte explicații, dar din punct de vedere calitativ concluzia a fost aceeași cu cea a cercetărilor anterioare. În esență, s-a conchis că prinicipala cauză a ignoranței incompetentului constă în faptul că „cei slabi nu rețin sugestiile că ar fi nevoie să se instruiască”[4].

Se pare că efectul Dunning-Kruger se manifestă diferit, în funcție de tipul de populație din care fac parte subiecții examinați. Potrivit unui studiu asupra unor subiecți din Asia de Est, aceștia, contrar comportamentului subiecților examinați de Dunning-Kruger, tind să-și subestimeze nivelul și consideră acest lucru ca o motivație să ajungă în rând cu ceilalți[5].

Revenind la discuția despre incompetență și prostie, luând în considerare tezele de mai sus, îndrăznesc să afirm că asocierea celor două caracteristici cu privire la același om generează o combinație explozivă. Din punct de vedere social, prezența unui incompetent prost într-un post este la fel de primejdioasă (sau poate mai periculoasă) ca ocuparea unei funcții de către un incompetent impostor.

Dintr-o altă perspectivă, cu cât funcția ocupată de o persoană ce nu întrunește calitățile minime specifice este mai înaltă, cu atât daunele sociale produse ca urmare a incompetenței sunt mai grave. Incompetentul cu poziție înaltă face mult mai vizibilă inadecvarea sa, întrucât o funcție sau o activitate importantă este mult mai expusă analizei sau atenției celorlalți oameni.

Însă, indiferent de locul pe care se află în ierarhia pozițiilor sociale,  incompetentul (temporar sau permanent) prezintă, de regulă, aceleași două trăsături:

• este foarte determinat în ceea ce face;
• nu are reprezentarea propriei incompetențe.

Incompetentul lipsit de inteligența necesară (prost, imbecil) pentru postul pe care-l ocupă prezintă, de regulă, aceleași patru trăsături:

• este foarte determinat în ceea ce face;
• nu are reprezentarea propriei incompetențe;
• crede că are întodeauna dreptate;
• crede că ceea ce face are caracter benign.

 

 

[1] http://www.bia.ro/articol/318/andrei-plesu-despre-impostura-incompetenta-si-prostie/blog/

[2] În același sens, Charles Darwin scria: „Ignoranța generează mai des încredere în sine decât cunoștințele”.

[3] Această denumire provine de la numele celor doi oameni de știință care au descoperit și cercetat prima dată acest fenomen. David Dunning și Justin Kruger, din cadrul Departmentului de Psihologie al Universității Cornell, au testat fenomenul și au publicat rezultatele în anul 1999. A se vedea și https://www.youtube.com/channel/UCsooa4yRKGN_zEE8iknghZA.

[4] Joyce Ehrlinger , Kerri Johnson, Matthew Banner, David Dunning, Justin Kruger. „Why the unskilled are unaware: Further explorations of (absent) self-insight among the incompetent (http://isiarticles.com/bundles/Article/pre/pdf/20083.pdf).

[5] T. DeAngelis, Why we overestimate our competence, http://www.apa.org/monitor/feb03/ overestimate.aspx. De altfel, Confucius spunea: „Adevărata cunoaștere este a-ți ști dimensiunea ignoranței”.