MORALA ȘI LEGALITATEA

Motto:

Evoluția pozitivă și prosperitatea societății sunt dependente de modul în care sistemul juridic se armonizează cu sistemul moral.

 

Morala este sistemul regulilor (normelor) de bună conviețuire a oamenilor, în relațiile individuale sau în raport cu societatea (comunitatea)[1]. Termenul cel mai apropiat din punct de vedere semantic de morală este termenul etică. O conduită morală este cea care respectă reguli, precum: Să faci bine!; Să fii corect! Să fii cinstit! Să pui interesul public în fața celui individual!

Un act de conduită sau un comportament va fi apreciat ca moral atunci când este conform normelor privind buna coabitare umană și va fi considerat imoral în cazul în care acesta nesocotește preceptele etice. În ipoteza în care activitatea unui om este în concordanță cu normele unei bune conviețuiri umane, putem vorbi despre moralitatea conduitei (comportamentului), iar în ipoteza contrară, când acțiunea sau inacțiunea unui om contravine regulilor morale, vom discuta despre imoralitatea conduitei (comportamentului).

Morala are ca scop principal realizarea binelui colectiv și, implicit, a celui individual. Astfel spus, morala – ca sistem de reguli interumane – are ca finalitate obținerea binelui și evitarea răului. Se poate afirma, așadar, că omul moral își diriguiește comportamentul făcând binele, în timp ce omul imoral își dirijează conduita făcând răul.

Frans de Waal spune că moralitatea “Nu neagă interesul personal, însă îi retează din avânt pentru a promova o societate bazată pe cooperare”[2].

Morala nu se confundă cu regulile juridice (dreptul pozitiv), cutuma, obiceiul sau cu uzanțele economice. Morala are un singur sinonim: etica.

D. Hume face distincția între ceea ce este și ceea ce trebuie să fie. Din punct de vedere moral apare ca ideală situația în care ceea ce este să coincidă cu ceea ce trebuie să fie.

Dacă omul respectă regulile morale, în principal, din plăcere, având, în subsidiar, și convingerea că ceea ce face este bine, atunci acesta are o conduită perfect morală. În schimb, când omul respectă sistemul normelor morale numai din convingere sau doar din pasiune, deși ne aflăm în prezența unui comportament moral, acesta are caracter imperfect.

Imperfecțiunea apare în ipoteza în care morala evoluează, schimbându-se, când oricare dintre cele două resorturi psihice (pasiunea pentru normele morale anterioare sau obediența față de ele) pot dispărea. La un moment dat, se poate schimba inclusiv regula potrivit căreia morala este obligatorie, devenind regula: morala este facultativă. În orice caz, corectitudinea morală în cazul persoanelor care acționează din convingere, de cele mai multe ori, este generată de teamă (frică). Or, atunci când dispare frica este foarte probabil să dispară și convingerea.

Morala operează cu diada: recompensă – oprobriu. Recompensa, dacă subiectul are un comportament moral din pasiune (fără teama de oprobriu), constă în confortul psihic produs de respectarea regulii de conduită etică și de respectul (aprecierile) opiniei publice. Dacă cel care se conformează a avut convingerea că așa trebuie să procedeze, neavând un sentiment favorabil conformării, răsplata va consta exclusiv în aprecierile membrilor colectivității.

Oprobriul este sancțiunea morală ce survine în situația în care un membru al colectivității nesocotește normele de conviețuire stabilite pentru satisfacerea interesului general (binelui comun).

Cât de rațională este morala? Chiar dacă morala decurge în bună măsură din emoțiile umane, din empatia față de alții, normele sale sunt de multe ori raționale și contextuale din punct de vedere istoric, geografic s.a. Explicația rezidă în aceea că moralitatea este influențată de factori diverși, precum: civilizația, cultura, mediul de viață etc. Morala poate fi diferită de la o populație la alta. De pildă, în unele culturi este permisă poligamia, în altele nu este permisă, sunt popoare nu consumă anumite alimente (de pildă, care de porc, carne de vită etc.), în timp ce altele le consumă etc.

Într-o altă ordine de idei, morala este diferită nu numai de la o populație la alta sau de la un teritoriu la altul, ci și în cadrul aceleași populații sau teritoriu, dacă este vorba despre etape istorice succesive.

Legalitatea este conformitatea unui comportament sau conduite cu legile aflate în vigoare. Respectarea legii și restabilirea ordinii juridice țin de esența statului de drept. Destinatarul legii este obligat să-şi racordeze comportamentul la normele juridice în vigoare în momentul când desfăşoară conduita evaluată. Despre persoana care respectă legea se poate spune că a acționat legal (licit). În schimb, despre persoana care încalcă legea vom afirma că procedează nelegal (ilicit).

Care este raportul între termenii moral, imoral, legal și ilegal?

În primul rând, între termenii moral și imoral, pe de o parte, sau legal și ilegal, pe de altă parte, există un raport de contradicție[3]. În cazul raportului de contradicţie, cei doi termeni fac parte din acelaşi univers de discurs (aici universul de discurs este comportamentul, conduita) şi, totodată, sunt singurii termeni din conţinutul acestuia. Altfel spus, termenii examinaţi epuizează integral universul de discurs în cauză. Într-adevăr, după criteriul etic, comportamentul uman poate fi moral sau imoral.

În al doilea rând, între termenii moral și legal sau ilegal, pe de o parte, ori între imoral și legal sau ilegal, pe de altă parte, avem un raport de intersectare (încrucișare)[4]. Aceasta înseamnă că termenii analizați au atât elemente comune, cât și elemente diferite. Cu alte cuvinte, ceea ce este moral poate să fie legal sau ilegal, iar ceea ce este imoral poate fi, de asemenea, legal ori ilegal, după caz. Redau câteva exemple. Este imoral să profiți de dificultățile prin care trece un partener de afaceri, dar legea, cu anumite excepții, recunoaște pacta sunt servanda (convenția este în principiu obligatorie). Este moral, dar este ilegal, să furi de la cei care au mai mult decât au nevoie și să împarți celor aflați în mare nevoie. Este atât imoral cât și ilegal să nu ucizi din interes material. În fine, este atât legal, cât și moral să manifești gratitudine pentru cei care te gratifică.

Din punct de vedere cronologic, morala este anterioară dreptului, întrucât normele de conduită instituite pentru asigurarea binelui în societate au precedat normele juridice, dar acestea din urmă au preluat norme din prima categorie. Evoluția pozitivă și prosperitatea societății sunt dependente de modul în care sistemul juridic se armonizează cu sistemul moral. Preluarea în domeniul regulilor juridice a unei ponderi cât mai mari (cât mai apropiată de integralitate) din regulile de conduită morală este indicatorul care evidențiază faptul că umanitatea se află pe un drum bun.

Probabil, cea mai înaltă treaptă a evoluției umane va exista atunci când ceea ce va fi considerat ilegal va fi și imoral, iar ceea ce va fi apreciat ca legal va fi și moral. Altfel spus, acest deziderat presupune ca moralitatea să se afle în raport de identitate cu legalitatea sau să fie genul proxim al legalității, iar imoralitatea să fie genul proxim al ilegalității.

Așadar, vom avea parte de o societate cu adevărat etică atunci când diferențele dintre sistemul moral și cel juridic vor fi neglijabile, adică în momentul în care tot sau aproape tot sistemul regulilor ce alcătuiesc moralitatea va fi integrat în sistemul juridic, neexistând reguli legale imorale.

 

 

[1] Termenul morală are și alte accepțiuni, respectiv: 1. Concluzie sau învățătură desprinsă dintr-o scriere; 2. Disciplină științifică care studiază normele de comportare a oamenilor în societate; 3. Dojană, mustrare; 4. Etică.

[2] A se vedea F. de Waal, Bonobo și ateul, Ed. Humanitas, București, 2017.

[3] Raportul de contradicţie este tipul de relație între doi termeni, existentă în situația în care noţiunile exprimate de aceştia sunt specii exclusive şi exhaustive ale aceluiaşi gen.

[4] Raportul de intersectare este tipul de relație între doi termeni ce există în situația în care extensiunile acestora au cel puţin un element comun, dar și minimum un element diferit.