OAMENII CARE NU AU ÎN VOCABULAR EXPRESIA „NU ȘTIU”

Motto: „Incompetentul cu poziție înaltă face mult mai vizibilă inadecvarea sa, întrucât o funcție sau o activitate importantă este mult mai expusă analizei sau atenției celorlalți oameni”.

Dacă ne izbește curiozitatea și facem un sondaj de opinie, indiferent de domeniu, vom constata că majoritatea celor întrebați au dat răspunsuri, fără a conta materia din care provin întrebările.

Oamenii care nu au în sistemul lor de comunicare expresia nu știu sunt cei care răspund la orice întrebări, chiar dacă nu au competența sau pregătirea necesare. Acest fenomen social – respectiv emiterea de răspunsuri la orice probleme, indiferent de pricepere – este unul cu largă răspândire, iar răspunsurile sunt cel mai adesea tip clișeu.

Furnizarea de răspunsuri tip clișeu este specifică oamenilor superficiali, care nu analizează lucrurile, ci pur și simplu rulează câteva replici stereotipice, pe care le repetă ori de câte ori se ivește ocazia. Acest cusur este întâlnit atât în rândul oamenilor obișnuiți, cât și al oamenilor cu expunere publică (oameni politici, artiști, sportivi ș.a.), procentul neavând nicio legătură cu zona socială din care provin repondenții.

Cu mai mulți ani în urmă, fiind întrebată ce parere are despre furturile de acțiuni de pe piața Rasdaq, o distinsă doamnă, care avea atunci calitatea de parlamentar, a dat un răspuns ce a intrat direct în istorie: „Dacă Rasdaq a furat, să fie arestat”[1].

Acest caz nu a fost, și nici în prezent nu este, unul izolat. Dimpotrivă, au existat și există numeroși oameni politici, cu funcții sau demnități înalte, care spus și spun lucruri trăznite sau dau care răspunsuri irelevante, fiind evident faptul că sunt inadecvați pentru posturile ocupate.

Cu cât funcția ocupată de o persoană incompetentă este mai înaltă, cu atât daunele sociale produse ca urmare a nepregătirii sale sunt mai grave. Incompetentul cu poziție înaltă face mult mai vizibilă inadecvarea sa, întrucât o funcție sau o activitate importantă este mult mai expusă analizei sau atenției celorlalți oameni.

Oamenii politici, aleși mai mult sau mai puțin democratic, sunt, într-o oarecare măsură, copiii celor care i-au votat, astfel că nu pot avea altă plămadă decât cea a alegătorilor. Într-adevăr, nici persoanele fără implicare sau afiliere politică nu sunt la adăpost de păcatul băgării în seamă.

Am fot cu toții martori ai unor situații în care, fiind întrebați despre chestiuni aflate în afara zonei lor de competență sau pregătire, cei interogați s-au avântat să răspundă, apelând  la o paletă restrânsă de expresii de genul: toți fură; toți sunt corupți; Guvernul este de vină; parlamentarii vând țara; străinii ne vor răul; țara este condusă din afară ș.a.

 Senzația pe care un observator obiectiv o trăiește în astfel de cazuri este aceea că participă la un concurs cu numele: Câștigă cine dă cel mai rapid răspuns aiurea!

[1] Irina Loghin pe vremea când era deputat PRM.