All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

PE VREMEA MEA ….

 

Expresia „pe vremea mea”, urmată de alte cuvinte, este folosită în comunicarea de zi cu zi pentru a transmite mesaje prin care emitenții urmăresc să pună într-o lumină favorabilă sau una negativă trecutul lor, în raport cu prezentul trăit de către tineri.

În primul sens, când trecutul este înfățișat în tușă pozitivă, de multe ori auzim expresii, precum: „pe vremea mea se făcea carte”; „pe vremea mea tinerii erau respectuoși”; „pe vremea mea erau profesori mai buni”; „pe vremea mea oamenii erau mai buni” ș.a.

În a doua accepțiune, când trecutul este prezentat în nuanțe de negru, sintagma „pe vremea mea” este folosită ca parte introductivă în ansambluri de cuvinte, prin care emitentul urmărește să procedeze la o comparație între trecut și ceea ce se întâmplă în societate la momentul vorbirii. Iată câteva exemple: „pe vremea mea copiii era bătuți de părinți și dascăli”; „pe vremea mea era mult mai greu”; „pe vremea mea nu era atâta libertate”; „pe vremea mea copiii nu cârteau în fața părinților sau profesorilor” etc.

Analizând la rece conținutul expresiilor care cuprind grupul de cuvinte „pe vremea mea”, în multe cazuri se observă că cei care le întrebuințează doresc să exprime ideea că sunt mai buni, mai corecți și mai educați decât generațiile ulterioare. Când emitenții laudă instituțiile, autoritățile  și funcționarii din trecut, de fapt, aceștia doresc să surprindă superioritatea perioadei tinereții lor, comparativ cu cea specifică generațiilor ce le-au succedat.

În schimb, în cazurile în care expresia este plasată în grupruri de cuvinte care semnifică greutăți, necazuri sau alte aspecte negative, ideea pe care cei în cauză vor să o transmită destinatarilor mesajelor lor este că vremurile grele i-au făcut mai puternici, mai rezistenți sau mai robuști în fața încercărilor din prezent. În cadrul acestei categorii, se poate identifica subclasa celor care se autovictimizează, în scopul de a explica eventualele elemente de superioritate ale celor din generațiile ulterioare. Ne sună familiară fraza: „Eu nu avut timp să învăț întrucât a trebuit să muncesc pentru familia mea săracă”. Și, astfel, este explicată inferioritatea față de cei din alte generații.

Când discuția are loc între persoane din aceeași generație, exprimarea este la plural. Și vom avea, de pildă: „Pe vremea noastră a fost altceva, pentru că noi eram mai serioși, mai respectuoși și mai muncitori decât tinerii din prezent”. În astfel de cazuri, când este sesizat pericolul unei inferiorități față de cei din cadrul aceleiași grupe de vârstă, cei care participă la conversație, de cele mai multe ori, vor face apel la arma autovictimizării.

Plecând de la cele de mai sus, apare ca inevitabilă întrebarea: De ce unii oameni exagerează atât calitățile lor, cât și gravitatea situațiilor defavorabile prin care au trecut?

În varianta simplă, răspunsul este că, în general, oamenii sunt afabili cu ei înșiși și cred că au de câștigat dacă amplifică realizările și intensifică nivelul vulnerabilităților trăite. Procedând în această manieră, cei mai mulți dintre ei cred că au de câștigat fie din punctul de vedere al confortului psihic, fie din perspectiva unor avantaje morale sau materiale.

Când auzim astăzi că un tip de 50 de ani laudă perioada tinereții sale, fiind în același timp extrem de critic față de societatea din prezent, trebuie să fim circumspecți și să nu cădem în capcana unor afirmații fără substanță, deoarece în tinerețea lui toate sferele sociale erau impregnate de ideiile regimului comunist. Este suficient să ne gândim că hrana era neîndestulătoare, libertatea de expresie și de mișcare era restricționată, sursele de documentare și de informare erau extrem de precare, căldura, apa caldă și electricitatea erau un lux, pe care foarte puțini și-l permiteau etc.

Memoria umană are calitatea de a șterge mare parte aspectelor negative și de a conserva mai multe evenimente fericite. Astfel, înmagazinând preponderent aspectele idilice sau pozitive, memoria ne face nostalgici față de tinerețe și selectivi în raport cu caracterul evenimentelor, ceea ce conduce la o denaturare a percepției retrospective.

Societatea deschisă a prezentului, cu toate tarele sale, este net superioară societății închise din timpul regimului comunist, astfel că nici ridicarea în slăvi a acestuia și nici autovictimizarea nu au justificare rezonabilă.

Ironia este că, dacă avem curiozitatea de a aprofunda chestiunea, vom constata că la fel au procedat și cei din generațiile anterioare celei despre care discutăm aici și tot așa, cu cât săpăm mai mult în istorie, vom întâlni aceeași nostalgie denaturare a adevărului trăit de fiecare generație.

Așadar, nimic nou sub soare!

 

 

 

 

Adauga un comentariu