UITE PRAGUL, NU E PRAGUL … BA E PRAGUL!

 

 

 

Preambul

Urmărind cu interes discuțiile din mediul public, în special cel juridic, despre incriminarea abuzului în serviciu, am constatat că există o un evantai de păreri exprimate. Titlul acestui material, ne-a fost inspirat de expresia uite popa, nu e popa[1].

Fără a inventaria toate opiniile exprimate, în cele ce succed vom prezenta punctele de vedere ale factorilor de decizie în această materie și, la rândul nostru, vom exprima un punct de vedere.

 

1. Decizia CCR nr. 405/2016

Referitor la chestiunea pragului, prin considerente, Decizia nr. 405/2016 stabilește în sarcina legiuitorului să impună un anumit nivel în ceea ce privește intensitatea vătămării aduse valorilor sociale prin faptele de abuz în serviciu.

Într-adevăr, conform acestei decizii: „legiuitorul nu a reglementat un prag valoric al pagubei şi nici o anumită intensitate a vătămării, ceea ce determină instanţa de contencios constituţional să concluzioneze că, indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu.

Plecând de la cele expuse anterior, Curtea constată că, în prezent, orice acţiune sau inacţiune a persoanei care se circumscrie calităţilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, poate intra în sfera normei de incriminare. Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât Curtea constată că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale”.

 

2. Prima poziție a Ministrului Justiției, exprimată în data de 3 aprilie 2017

În data de 3 aprilie 2017, la postul de televiziune Antena 3, Domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției a spus:  „Avem în acel proiect de lege (este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea Codului penal și a altor acte normative – n.n.) şi propunerea de modificare a abuzului în serviciu, actualul 297 din Codul Penal, şi nu voi stabili niciun prag. Nici maxim, nici minim (s.n.). Eram judecător la Curte, sunt membru în Comisia de la Veneţia, dar legiuitorul naţional trebuie să respecte legea fundamentală. Legea fundamentală spune că constituie abuz fapta funcţionarului şi acolo nu se referă la un prag. Îi laşi judecătorului libertatea de a aprecia că o faptă de abuz, cu o anumită consecinţă păgubitoare, este infracţiune sau nu. De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ţine seama de personalitatea, persoana făptuitorului, de gravitatea faptei, de împrejurarea că este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei. Judecătorul poate să dea suspendare în executarea pedepsei, poate să amâne aplicarea pedepsei, după cum procurorul poate să renunţe la urmărirea penală”.

 

3. Comunicatul de presă al Curții Contituționale din data de 6 iunie 2017

În comunicatul de presă se precizează: „Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei (s.n.) de ”abuz în serviciu”, cu aplicarea principiului „ultima ratio„, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină și jurisprudență (inclusiv cea a Curții Constituționale), aceste circumstanțieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu”.

 

4. Ultima poziție a Ministerului Justiției, exprimată după pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei referitoare la abuzul în serviciu

În comunicatul de presă al Ministerului Justiției, dat publicității în data de 06 iunie 2017, după pronunțarea Deciziei din aceeași zi referitoare la abuzul în serviciu, se menționează: „Față de cele statuate, conținutul infracțiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric”.

 

5. Care sunt efectele Deciziei Curții Constituționale referitoare la chestiunea pragului valoric?

Efectele Deciziei instanței constituționale trebuie privite din dublă perspectivă, politică și juridică.

Din punct de vedere juridic, consecințele acestei decizii trebuie conturate prin raportare la dispozițiile incidente, mai exact prin raportare la prevederile art. 147 din Legea fundamentală.

Conform art. 147 ain. (1) și (4) din Constituție: „(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept (…)

(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.

Din considerentele Deciziei CCR nr. 405/2016, deși nu rezultă în mod cert că instanța de contencios constituțional obligă legiuitorul să schimbe într-un anumit fel conținutul normei ce incriminează abuzul în serviciu, se desprinde ideea că acesta trebuie reconfigurat în ceea ce privește gradul de intensitate al vătămării (urmării imediate). Este cert că Decizia nr. 405/2016 îl obligă pe legiuitor să reflecteze la o redefinire a elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prin stabilirea unui prag valoric pentru pagubele produse prin fapta abuzivă, precizarea unui anumit grad de intensitate a vătămării și, implicit, prin reevaluarea sancțiunilor penale aplicabile.

Pragul valoric este un criteriu care poate fi utilizat de lege ferenda, de către legiuitor și poate fi dublat de reglementarea unei cauze de nepedepsire (dacă făptuitorul acoperă prejudiciul).

De asemenea, în ipoteza în care prin faptă este vătămat un drept apaținând unor persoane fizice sau juridice (în acest din urmă caz, dacă este vorba despre altă persoană juridică decât unitatea în cadrul căreia făptuitorul își desfășoră activitatea), poate fi reglementată împăcarea, la fel ca în cazul altor infracțiuni contra patrimoniului (cum este, de exemplu, în cazul infracțiunii de înșelăciune).

În fine, plecând de la principiul proporționalității protecției penale, pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunii de abuz în serviciu trebuie să fie reevaluată, în sensul atenuării severității acesteia, întrucât de lege lata pedeapsa este disproporționată. Spre exemplu, dacă un funcționar public comite un abuz în serviciu în condițiile art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 14 ani. Or, această pedeapsă este similară cu pedepsa prevăzută în cazul infracțiunii de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte (6-12 ani) și mult mai mare decât pedeapsa pentru infracțiunea de luare de mită. Nici în statele europene pedepsele prevăzute de lege nu au cuantumul din legea noastră penală. De regulă, maximul pedepselor pentru infracțiunile de abuz în serviciu nu depășește 5 ani de închisoare.

Din punct de vedere politic, legiuitorul are, așadar, sarcina trasată de Curtea Constituțională de a stabili valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu.

 

 

 

 

 

[1] Care exprimă ideea de inconsecvență, nehotărâre.