9 MAI – ZIUA EUROPEI, ZIUA INDEPENDENȚEI ȘI ZIUA VICTORIEI ASUPRA GERMANIEI
Dintre multiplele semnificații, pe care le are ziua de 9 mai, trei sunt foarte importante, respectiv:
- Ziua Europei (1950);
- Ziua Independenței României (1877);
- Ziua victoriei asupra Germaniei naziste (1945).
- 9 mai 1950 – ziua Europei
Parlamentul European a recunoscut ziua de 9 mai ca sărbătoare oficială a Uniunii Europene, în octombrie 2008.
Data de 9 mai 1950 este pentru Europa și, în special, pentru Uniunea Europeană, ziua în care Robert Schuman[1] a rostit declarația ce a stat la baza creării Uniunii Europene. Prin declarația din 9 mai 1950, Robert Schuman a propus unirea industriilor de oțel și cărbuni ale Franței, Germaniei de Vest și altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului.
După declarația lui Robert Schuman, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Ulterior, la 25 martie 1957, aceste țări au semnat Tratatele de la Roma, prin care s-a constituit Comunitatea Economică Europeană (CEE).
La acest proiect generos au aderat și alte state, iar în anii ce au urmat procesul de integrare economică a fost însoțit de integrarea politică.
În prezent, Uniunea Europeană numără, fără Marea Britanie, 27 de membrii[2].
Ziua Europei este sărbătorită în fiecare an pentru a aminti data la care a fost fondată Uniunea Europeană, moment istoric ce reprezintă nașterea celui mai important proiect european transpus în practică vreodată.
Uniunea Europeană nu este o entitate iubită de toată lumea, nu este perfectă, nu este ferită de interese partizane și este contestată sau atacată, nu de puține ori, chiar din interior. Mai mult, anumiți oameni politici, mânați de scopuri politicianiste și-au clădit proiectele politice pe ideea desființării Uniunii Europene sau a ieșirii țărilor lor din construcția europeană.
De fapt, în prezent, asistăm la un fenomen anti-UE (eurosceptic[3] și EU-exist), în plină derulare, care a culminat cu votul exprimat de britanci în sensul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit). Fenomenul anti-UE este vizibil, mai mult sau mai puțin, în majoritatea statelor din Europa. Acesta s-a manifestat în mod acut în Olanda, cu ocazia alegerilor parlamentare din luna martie, și chiar în Franța, cu prilejul alegerilor prezidențiale.
Cu puțin timp înainte de alegerile parlamentare ce au avut loc în 15 martie, în Olanda, Geert Wilders, liderul partidului extremist anti-UE (PVV) era considerat câștigătorul cel mai probabil al scrutinului[4]. Estimările specialiștilor erau că Partidul Libertăţii va obține 30 de mandate, din totalul de 150 cât are Camera Reprezentanţilor[5].
Marine Le Pen, candidata Frontului Național, care s-a calificat în turul al doilea al algerilor prezidențiale din Franța, a avut ca principal mesaj politic ieșirea Franței din UE, în timp ce mesajul politic al contracandidatului acesteia, Emmanuel Macron, a fost unul pro-european.
În ambele cazuri de mai sus (Olanda și Franța), alegerile au fost câștigate de cei care au susținut Uniunea Europeană.
Pentru România, Uniunea Europeană este, în cel mai nefericit scenariu, un rău necesar, deoarece viitorul țării noastre este greu de conceput în afara structurilor UE. O eventuală orientare a României spre alte zări, de pildă spre Rusia, ar însemna o întoarcere cu 20-30 de ani în urmă.
- 9 mai 1877 – ziua Independenței României
La 9 mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat independenţa de stat a ţării. În plenul Adunării Deputaților, M. Kogălniceanu declara: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Cucerirea independenţei a constituit un eveniment esențial în dezvoltarea României moderne. Rusia, Austro-Ungaria şi Turcia au recunoscut independenţa României în 1878, Italia în 1879, iar Germania, Franţa şi Anglia în anul 1880.
- 9 mai 1945 – ziua capitulării Germaniei naziste
La 9 mai 1945, aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei, punând astfel capăt, în Europa, celei mai mari și sângeroase conflagrații mondiale din toate timpurile. În ziua de 9 mai 1945, la cartierul general sovietic din Berlin, a fost semnat actul de capitulare necondiționată a Germaniei, care a marcat sfârșitul celui de–al doilea război mondial pe teatrul european de operațiuni[6].
[1] Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman (29 iunie 1886-4 septembrie 1963) a fost un om de stat francez, considerat unul din părinții fondatori ai Uniunii Europene. R. Schuman a fost de mai multe ori ministru, inclusiv ministru al Afacerilor Externe, apoi, în două rânduri, președinte al Consiliului de Miniștri al Franței și președinte al Parlamentului European (1958 și 1960).
[2] Celor 6 state fondatoare, s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (în 1973), Grecia (în 1981), Spania şi Portugalia (în 1986), Suedia, Austria şi Finlanda (în 1995), iar la data de 1 mai 2004, zece state (Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria), la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România, iar în data de 1 iulie 2013 Croaţia.
[3] Euroscepticismul este o ideologie politică de neîncredere în Uniunea Europeană și față de integrarea europeană în general.
[4] A se vedea, de pildă, http://www.bbc.com/news/world-europe-39016179. La sfarsitul anului trecut, Partidul Libertății (PVV), al lui Geert Wilders, era cotat în sondaje cu 21% din intențiile de vot, iar Partidului Liberal-Democrat (VVD) al actualului premier, Mark Rutte era creditat cu 17% din intențiile de vot.
[5] Platforma politică a lui Geert Wilders a cuprins un amalgam de idei fie de natură extremistă, fie de natură anti-UE. Politicianul olandez a promis că, dacă va câștiga alegerile parlamentare, va cere ieșirea Olandei din UE, va interzice imigrația musulmană, conform modelului Trump, va închide moscheele etc.
[6] În Asia războiul a continuat și după data de 9 mai 1945. Abia în ziua de 2 septembrie 1945, după folosirea bombei atomice, guvernul japonez a semnat actele capitulării, care au pus în mod oficial capăt celui de-al doilea război mondial. Neoficial, anumite unități militare japoneze au refuzat să se predea, astfel că un mai mulți soldați japonezi rătăciți au continuat lupta și nu s-au predat imediat, ci după luni sau chiar ani de zile.