DESPRE ADICȚII, MAI VECHI SAU MAI NOI

De regulă, adicţia este considerată dependenţa de droguri sau, mai larg spus, de substanţele psihoactive. Deși, încă mulți echivalează adicția cu dependența față substanțele psihoactive, în limbajul comun și cel tehnic și-a făcut loc o semnificație mai extinsă a acestui cuvânt, fiind incluse în această categorie nu numai dependențele față de consumul unor plante sau substanțe (de pildă, de canabis, heroină, morfină sau cocaină), ci și cele față de anumite activități cu potențial periculos (jocuri de noroc, folosirea unor dispozitive inteligente, comportarea violentă, adicțiile sexuale etc.) sau evenimente periodice (dependența de venitul lunar), toate generând în primă fază o stare pozitivă (de plăcere, satisfacție), care după un timp se transformă în contrariu, ajungând să genereze consecințe negative.

Cauzele care pot aduce un individ în starea de adicție sunt multe. Acestea pot fi de origine socială, genetică sau culturală. Printre adicțiile general recunoscute se numără alcoolismul, dependența de alte substanțe psihoactive (heroină, cocaină, canabis etc.), dependența de telefon (nomofobia) sau față de alte dispozitive (de pildă, informatice), dependența de anumite alimente (de zahăr, spre exemplu), dependența sexuală, dependența față de sport (de fotbal, spre exemplu), dependența față de venitul lunar etc.

Tabloul adicțiilor din prezent este unul foarte colorat, în primul rând cu dependențele clasice (alcoolism, narcomanie, ludomanie, adicțiile de natură sexuală etc.), dar și cu cele din noua generație (nomofobia, adicția față de venitul periodic, dependența de rețele informatice ș.a.).  

Să pune sub lupă câteva dintre adicțiile atipice (dependența de venitul periodic, dependența rețelele de socializare și dispozitivele informatice și dependența de fotbal).

Poate unii vor crede că facem o afirmație fără acoperire în realitate atunci când spunem că o formă postmodernă de adicție este dependența față de venitul periodic[1]. Fără îndoială că aceasta există și se manifestă la o scară extinsă, întrucât dorința încasării unui venit periodic este similară cu cea a consumării unui drog. Venitul ciclic este ca un drog care aduce liniştea sufletească tempo­rară a celor dependenţi de salarii, pensii ori de alte venituri lunare.

Auzim, deseori: „Abia aștept salariul, pensia, renta …”; „Sunt disperat că nu mi-au intrat banii de salariu și am facturi de plătit”; „Fac față din ce în ce mai greu cheltuielilor care apar de la o leafă la alta”; „Sper să-mi crească pensia”; „La alegeri voi vota cu cei care au promis creșterea salariilor și pensiilor, că nu se mai poate trăi cu ce primim” etc.

După încasarea salariului, pensiei sau a altui venit periodic şi achitarea datoriilor, omul postmodern, de­pendent de astfel de venituri, se relaxează câteva zile, mai exact până în luna următoare, când încep să devină scadente noi obligaţii patrimoniale lunare (datoriile pentru întreţinere, energie electrică, servicii de telefonie sau internet etc.), moment în care stresul reapare și organismul intră într-un nou sevraj până când va încasa venitul periodic mult așteptat. Și acest cerc vicios se va repeta mult timp.

Dependența de anumite sporturi este o altă adicție atipică, care se poate manifesta în mai multe forme sau ramuri sportive (în culturism, sporturi de viteză etc.). Printre dependențele sportive, un loc principal îl ocupă adicția de fotbal. Ca orice activitate umană, fotbalul nu este perfect, deoarece conţine ingredientele necesare pentru a fi iubit şi hulit, în egală măsură. Însă, dincolo de acest aspect, fotbalul este de multe ori adictiv, fiind un drog social atât pentru protagonişti, cât şi pentru fani.

Simon Critchley surprinde formidabil această latură a fotbalului, spunând: „Fotbalul poate să fie un lucru oribil. E un opiaceu puternic, care sedează popoarele dependente, secătuindu‑le energiile, distrăgându‑le atenţia de la luptele sociale mai importante, pe care le au de dus într‑un anumit timp şi spaţiu, şi anulându‑se potenţialul de acţiune publică. Fotbalul este, fără îndoială, o formă a psihologiei maselor, care poate autoriza cele mai stridente forme de tribalism, la nivelul clubului, şi cel mai urât tip de naţionalism, la nivelul ţării”[2].

Un loc special între adicțiile atipice este rezervat dependenței de rețele sociale și dispozitive informatice. Diversitatea şi funcţiile dispozitivelor electronice, precum şi posibilităţile de interco­nexiune sunt tot mai accesibile şi tentante, din perspectiva avantajelor imediate. Telefonul inte­ligent este poate cel mai folosit dispozitiv infor­matic, deoarece are nenumărate facilităţi şi ne simplifică realmente viaţa de zi cu zi. În Statele Unite, numărul celor care citesc cărţi clasice (tipărite) este deja inferior numărului cititorilor de cărţi digitale. La această schimbare a contribuit şi dispozitivul Kindle de la Amazon. În afara faptului că ajută utilizatorii să citească, Kindle oferă companiei Amazon foarte multe date despre cititori. Pe baza acestor date, utilizatorii dispozi­tivelor Kindle sunt cunoscuţi foarte bine de companie şi aceasta poate să le facă recomandări cu privire la ce cărţi să citească.

Așadar, viaţa omului contemporan este din ce în ce mai virtuală, întrucât acesta îşi petrece tot mai mult timp în mediul virtual, în lumea formelor imateriale.

La fel se întâmplă cu reţelele de socializare, care colectează date despre clienţi, acestea putând să le facă sugestii, să le dea sfaturi sau să le facă recomandări.

Apelând din ce în ce mai mult la facilităţile algoritmilor electronici – în special, la noile teh­nologii şi la inteligenţa artificială –, fără să simtă, deoarece procesul este relativ lent, şi fără să o dorească, omul transferă din autoritate (putere) către dispozitivele electronice şi, indirect, către bazele de date deţinute de întreprinzători, com­panii sau de către agenţiile guvernamentale.

Cel mai pervers efect al folosirii dispozitivelor inteligente, care ne fac viaţa mai comodă, este adicţia, putând spune că ne aflăm în faţa unui nou drog social: dependenţa faţă de reţele sau sisteme informatice.

Sunt multe de spus despre adicțiile din noua generație, dar ceea este recomandabil să nu uităm vreodată se poate sintetiza în următoarele cuvinte: „Să ne ferim de adicții, oricare ar fi ele, căci ne mănâncă libertatea și nici măcar nu ne dăm seama!

[1] Pentru mai multe informații despre acest subiect, a se vedea M.A. Hotca, Cugetările unui jurist, Ed. Universul Juridic, ed. 2-a, București, 2019.

[2] S. Critchley, Faza cu fotbalul, Ed. Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2018, p. 171.