DIADA BINE-RĂU
Dacă nu este imposibil, atunci sigur este foarte dificil să ne imaginăm lumea în care trăim fără existența diadei bine-rău. Ne-am afla, probabil, într-o situație similară cu cea în care ni s-ar cere să concepem fericirea, fără să cunoaștem nefericirea sau vremea frumoasă comparativ cu vremea urâtă.
Cu rarele excepții patologice, când discutăm despre persoane atipice, orice om contrapune binele răului.
Din momentul în care începe să înțeleagă ceea ce se întâmplă în jurul său, omul încearcă să obțină binele și să evite răul, să trăiască în armonie, iar nu în dispute, dorește să aibă o viață tihnită, iar nu una plină de griji, vrea să aibă bucurii, iar nu supărări sau necazuri etc.
Dar cine ştie oare ce este cu adevărat binele? Este o întrebare foarte grea, la care orice răspuns poate fi contestat sau acceptat, existând argumente pentru ambele variante de răspuns. Ce este bine sau pozitiv pentru anumiţi indivizi poate fi rău sau negativ pentru alţii.
Spre exemplu, pentru un condamnat este foarte neplăcută executarea unei pedepse privative de libertate, în timp ce din punct de vedere social aceasta este considerată bună (pozitivă), deoarece are ca scop eliminarea definitivă sau temporară din societate și reeducarea celui condamnat. La fel se petrec lucrurile, dacă avem în vedere raporturile dintre părinţi şi copii, pentru că aceştia din urmă vor considera că este rău tot ceea ce nu le place (de pildă, să înveţe ori să fie ordonanți) şi bun opusul (spre exemplu, să se joace sau să consume dulciuri).
Într-adevăr, restricţionarea unor drepturi ori libertăţi produce disconfort fizic şi psihic, fiind considerată negativă (rea) de către cei supuși acestor limitări, dar în acelaşi timp ele sunt acceptate sau susţinute de către majoritatea celorlalţi.
De fapt, la nivel individual, dacă binele şi răul sunt privite subiectiv şi, mai ales, interesat nu vom putea identifica şi delimita în mod liniar cele două concepte esenţiale ale societăţii. Diada bine-rău capătă o altă semnificaţie în cazurile în care chestiunea este analizată în mod obiectiv şi dezinteresat, de către un observator neutru.
Omul nu poate fi, însă, un observator total neutru sau obiectiv, deoarece acesta are acces parţial la informaţiile relevante, care pot servi la fundamentarea unei opinii incontestabile.
În mod paradoxal, bunătatea și răutatea, caracteristici umane contrare, generează același efect de contagiune, imitare socială.
Însă există și cel puțin două diferențe, din perspectiva efectelor produse de faptele bune și de cele rele de natură ilicită[1].
Întâi, chiar dacă în momentul derulării activității (negative sau pozitive) sau imediat după încetarea acesteia există un confort psihic ce se produce atât în mintea răufăcătorilor, cât și a binefăcătorilor, starea psihică plăcută generată de faptele bune se menține pe termen lung, în timp ce starea psihică similară produsă de faptele antisociale se risipește relativ repede și, cel mai adesea, se transformă în coșmar (gând apăsător).
Apoi, pe lângă efectele de natură psihică, persoanele care au comis fapte ilicite vor suporta și consecințele juridice ale acestora, respectiv cele de natură penală, civilă, disciplinară ș.a., în funcție de forma răspunderii juridice incidente.
Până la urmă, diada bine – rău ține de morală. Omul nu trebuie să uite totuși că morala – ca sistem de reguli interumane – are ca obiectiv obținerea binelui și evitarea răului. Se poate afirma, așadar, că omul moral își diriguiește comportamentul făcând binele, în timp ce omul imoral își dirijează conduita făcând contrariul (răul).
Cât de rațională este morala? Chiar dacă morala decurge în bună măsură din emoțiile umane, din empatia față de alții, normele sale sunt de multe ori raționale și contextuale din punct de vedere istoric, geografic ş.a.m.d. Explicația rezidă în aceea că moralitatea este influențată de factori diverși, precum: civilizația, cultura, mediul de viață etc. Morala poate fi diferită de la o populație la alta. De pildă, în unele culturi este permisă poligamia, în altele nu este permisă, sunt popoare care nu consumă anumite alimente (cum ar fi carne de porc, carne de vită etc.), în timp ce altele le consumă etc.
Într-o altă ordine de idei, morala este diferită nu numai de la o populație la alta sau de la un teritoriu la altul, ci și în cadrul aceleiași populații sau aceluiaşi teritoriu, dacă este vorba despre etape istorice succesive.
Dacă regulile morale sunt specifice naturii umane și l-au ajutat pe om să progreseze, atunci acesta ar trebui să le aibă în vedere, să profite de inteligența sa și să acționeze prin înfrânarea sentimentelor sau pornirilor de moment.
[1] Faptele antisociale pot fi licite (licite, dar imorale) și ilicite (morale sau imorale).
