EROAREA NARATIVĂ

Eroarea narativă este o greșeală logică ce constă în acceptarea, ca veridică, a unei povești neverosimile, dar atractive, seducătoare sau captivante. Eroarea narativă este un liant care pare a explica lucrurile printr-o narațiune captivantă, fără a da însă o explicație plauzibilă. Cel care citește sau ascultă o poveste seducătoare va cădea în capcana irezistibilă a frumuseții acesteia.

Exemplu:

• Primus este bogat, dar acesta nu-și plătește datoriile.
• Primus este bogat, dar acesta nu-și plătește datoriile pentru că este zgârcit.

La o primă vedere, suntem tentați să credem că cea de-a doua situație este mai probabilă, dar, la o examinare mai atentă, este evident că prima are un grad de probabilitate mai ridicat, deoarece este mai generală. Într-adevăr, eventuala zgârcenie a lui Primus poate fi una dintre cauze, dar alături de aceasta pot exista și altele precum: neglijența, existența unor litigii cu creditorii etc.

Eroarea narativă este o greșeală logică, ce poate avea efecte grave asupra hotărârilor pe care le iau oamenii de afaceri, judecătorii și orice persoane implicate în acte decizionale.

Din două ipoteze, întotdeauna probabilitatea cea mai ridicată o are ipoteza mai generală, care are o extensiune mai mare.

Generalizând, adică extinzând sfera subiecților vizați la totalitatea oamenilor care iau decizii, putem spune că eroarea narativă^[1] poate conduce și la rezoluții greșite în activitatea de zi cu zi a fiecăruia dintre noi.

Spre exemplu, teama de anumite evenimente șocante, dar cu probabilitate mică de producere, se poate afla la baza hotărârii unei persoane de a se asigura împotriva actelor teroriste. Însă, dacă avem în vedere România, mult mai probabile sunt alte cauze care pot genera prejudicii, precum: infracțiunile obișnuite, evenimentele meteorologice, evenimentele rutiere ș.a.

Uneori, eroarea narativă se află în conexitate cu eroarea ludică.

Referitor la eroarea ludică, N. Taleb spune: „atributele incertitudinii pe care o găsim în viața reală au prea puțin de-a face cu cele sterilizate, pe care le întâlnim în examene și jocuri”[2]. Cu alte cuvinte, oamenii sunt tentați să introducă în „corsete” sau „modele” ideale orice situație petrecută în realitate, respectiv să reducă orice caz sau speță la „tiparele ideale” care nu se potrivesc întodeauna. Pe scurt, eroarea ludică constă în reducerea pripită și inadecvată, a unor situații concrete la forme perfecte sau ideale.  

[1] A se vedea N. Taleb, Lebăda neagră, p. 107.

[2] N. Taleb, op. cit.