All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

MAȘINA VIEȚII

Motto: Uneori, mersul cu mașina vieții este lin, alteori este cu urcușuri și coborâșuri, uneori este drept, alteori este șerpuit, uneori vântul ne bate în spate, alteori vântul ne suflă în față, dar viața este un traseu pe care, cel puțin parțial, îl putem alege sau desena noi.

Søren Kierkegaard scria: „Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte[1].

În legătură cu această afirmație, pot fi purtate multe discuții sau pot fi organizate dezbateri științifice cu această temă și subiectul să fie în continuare unul controversat.

Pentru a-i da o replică lui Kierkegaard, voi pleca de la o idee ce-i aparține lui Bertrand Russell, care a fost rafinată de N. Taleb. Este vorba despre povestea puiului de găină sau curcanului. Aceștia sunt hrăniți de către stăpâni în fiecare zi, astfel că ceea ce pot înțelege ei este că cei care le dau mâncare îi iubesc și nu le pot face rău.

În continuare voi relata această poveste, dar cu schimbarea personajul, în sensul că puiul sau curcanul va fi înlocuit cu porcul.

Este bine cunoscut obiceiul mai vechi al românilor care, în Ajunul Crăciunului, sacrifică porcii pe care-i creșteau în cursul anului. Hrănirea zilnică a porcului de către stăpân i-a întărit convingerea primului că omul îi este prieten, îi vrea binele și îi apără interesele. Însă, apare impredictibilul când, în Ajunul Crăciunului, porcului i se întâmplă ceva neașteptat. V-a fi ucis de cel care i-a dat mâncare și despre care el credea că îi vrea doar binele.

Povestea porcului evidențiază capcanele cunoașterii prin observație, identificate de Bertrand Russell.

Morala ce se desprinde din această poveste este că experiența nu are relevanță pentru detectarea apariției improbabilului[2].

Putem afirma că trecutul nu are nicio importanță? Încercând o conciliere între cele două teze – irelevanța experienței pentru viitor și înțelegerea prezentului prin luarea în considerare a trecutului –, care sunt aparent incompatibile, putem spune că între acestea există un raport de complementaritate.

Fiecare dintre cele două idei surprinde câte un aspect diferit al vieții omului. Povestea porcului evidențiază faptul că, prin definiție, improbabilul (evenimentul impredictibil) nu poate fi prezis sau prognosticat, în timp ce Kierkegaard a observat o altă latură a vieții omului, respectiv că probabilul poate fi anticipat prin simpla explorare a trecutului, care ne oferă informații relevante pentru a înțelege prezentul.

Impredictibilitatea puțin-probabilului (a așa-ziselor Lebede Negre) este, la fel ca predictibilitatea probabilului, o trăsătură a evenimentelor viitoare. Cu alte cuvinte, experiența te ajută să înțelegi prezentul și să prevezi viitorul anticipabil, dar nu îți este de vreun folos pentru a prognostica viitorul nereflectat de faptele trecute. Viitorul fără un corespondent în istorie (nou-nouț) este aproape imposibil de anticipat.

Dintr-o perspectivă ușor diferită, în raport cu cea avută în vedere mai sus, folosind o exprimare metaforică, putem spune că viața este un autovehicul în mișcare, pe care îl conducem în manieră proprie. Trebuie, așadar, să fim atenți atât la ceea ce se întâmplă în fața noastră, fiind indispensabil să privim prin parbriz la drumul ce ni se așterne (în viitor), dar cu un ochi vigilent este necesar să privim în oglinda retrovizoare, să ne asigurăm că pericolele din spate (trecut) nu ne ajung din urmă.

Mersul cu mașina vieții este presărat cu multe evenimente, dintre care pe unele le putem anticipa, iar pe altele nu. Drumul vieții ne oferă priveliști frumoase, relaxante, dar cuprinde și obstacole imprevizibile care pot produce accidente cu urmări grave. Uneori, mersul cu mașia vieții este lin, alteori este cu urcușuri și coborâșuri, uneori este drept, alteori este șerpuit, uneori vântul ne bate în spate, alteori vântul ne suflă în față, dar viața este un traseu pe care, cel puțin parțial, îl putem alege sau desena noi.

Drumul vieții are două părți, cea marcată (cu indicatoare), care prezintă o oarecare siguranță în plus, și cea nesemnalizată (fără indicatoare), care prezintă un risc mai ridicat. Proporția dintre cele două tipuri de trasee – cel marcat și cel nemarcat – este relativă, aceasta diferind de la un șofer (om) la altul.

Când călătorim pe drumul vieții, indiferent că mergem pe un traseu amenajat sau pe un teren viran este, dacă nu necesar, cel puțin util să privim atât în oglinda retrovizoare, pentru a anticipa probabilul, cât și în față, prin parbriz, pentru a fi pregăți de impactul cu improbabilul.

Într-adevăr, impredictibilul vine, întodeauna, din față și este mereu surprinzător. Să nu uităm că tot despre improbabil este vorba și atunci când evenimentele așteptate (probabile) nu se petrec.

Așadar, să prețuim cugetarea lui Horațiu: „Carpe diem, quam minimum credula postero!” (trăiește clipa și fii cât mai puțin încrezător în viitor).

 

[1] Søren Aabye Kierkegaard (n. 5 mai 1813, Copenhaga – d. 11 noiembrie 1855, Copenhaga) filozof, scriitor și teolog danez din secolul al XIX-lea.

[2] Bertrand Russell  a fost cel care a identificat existența unor capcane în cunoașterea prin observație. El a dat exemplul puiului de găină hrănit în fiecare zi pentru a fi sacrificat, la un moment dat, de către cel care-l hrănește. Această idee a fost preluată și rafinată de N. Taleb, autorul cărții Lebăda Neagră, adaptând exemplul dat de B. Russell, la continentul nord-american, înlocuind puiul de găină cu un curcan.

 

Adauga un comentariu