All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

LOGICA ÎN COMUNICARE (I)

 

Motto 1. Mintea intuitivă e un dar sfânt, iar logica un servitor credincios (A. Einstein)

Motto 2. În afara logicii totul este întâmplare (L. Wittgenstein)

Motto 3. Logica nu este o doctrină, ci o imagine în oglindă a lumii (L. Wittgenstein)

 

1. Scurtă introducere

Prin natura lor socială sau prin forța lucrurilor, oamenii comunică frecvent, relaționarea fiind o caracteristică esențială a tuturor ființelor și, în special, a oamenilor. Uneori, comunicarea este efectuată în scris, alteori oral, iar câteodată prin gesturi. Logica este interesată de două dintre modalitățile de comunicare, cea orală și cea scrisă.

Nu este greșită, ci dimpotrivă are acoperire în realitate, afirmația potrivit căreia, indiferent că este vorba despre comunicarea scrisă sau orală, logica este indispensabilă interacționării umane sau transmiterii cu succes a ideilor, gândurilor ori sentimentelor în cadrul activităților profesionale, politice, științifice, culturale sau celorlalte relații sociale. Spre deosebire de oratorie (retorică), care vizează, sub aspect estetic sau din punct de vedere tehnico-științific, vorbirea şi numai într-o mică măsură consemnările scrise (şi gestica, uneori), logica este știința care acoperă prin obiectul său, în egală măsură, atât conversația, cât și lucrările letrice[1].

 

2. Ce este logica?

Foarte simplu spus, logica ne învață să gândim și să ne exprimăm corect. Logica este știință, tehnică și, în același timp, artă.

Logica face parte din domeniul științelor, deoarece este ramură a evantaiului științelor sociale, care are ca obiect ansamblul cunoștințelor privitoare la metodele și procedeele folosite pentru exprimarea corectă în comunicările, scrise sau orale, efectuate de oameni în cadrul relațiilor la care participă.

Stricto sensu (denumită și logică formală), logica este știința gândirii și exprimării corecte, aptă să ne conducă de la premise adevărate la concluzii valide. Lato sensu, logica este știința care studiază atât raționamentele certe (aptă să ne conducă de la premise adevărate la concluzii valide), cât și raționamentele incerte (aptă să ne conducă de la premise adevărate la concluzii probabile). Așadar, din punct de vedere științific, în cel mai extins sens, logica acoperă rationamentele adevărate (certe, sigure) și raționamentele care pot fi adevărate, cu doză de probabilitate de cel puțin 50%, dar nu le include pe cele care au concluzii improbabile (cu șansă sub 50% de probabilitate).

Dintr-un alt punct de vedere, logica este tehnica ce cupinde ansamblul metodelor și procedeelor privitoare la gâdirea rațională, pe care oamenii le utilizează în conținutul comunicărilor efectuate în cadrul activităților pe care le derulează.

Dintr-o altă perspectivă, logica este arta exprimării raționale (corecte) în cadrul relațiilor umane.

Logica este disciplina socială care folosește raționamentele sau argumentele pentru a rezolva ori explica probleme sau pentru a răspunde la întrebări[2].

 

3. Cunoașterea aspectelor (intensiunii şi extensiunii) termenilor folosiți

Termenii sunt cuvintele sau grupurile de cuvinte (sintagmele, expresiile) prin care se exprimă noțiunile (conceptele).

Deși, din punct de vedere logic, nu se poate pune semnul egalității între termeni și noțiuni, deoarece termenii sunt cuvintele cu care se exprimă noțiunile (conceptele), în practică și uneori în lucrările de specialitate, cele două categorii logice – noțiunile și termenii – sunt utilizate ca echivalente. Așa cum am văzut, însă, strict tehnic nu este recomandabil ca, între aceștia, să se pună semnul egalității, având în vedere că noțiunea este, de fapt, accepțiunea (înțelesul, semnificația) unui termen (cuvânt sau grup de cuvinte).

Într-o altă ordine de idei, cuvintele care nu exprimă noțiuni, cum sunt prepozițile și conjunțiile, nu pot fi considerate termeni și, evident, nici noțiuni. În astfel de situații, discutăm despre cuvinte care nu exprimă (reproduc) noțiuni (lucruri, obiecte, idei).

Termenii utilizați în cadrul comunicărilor orale sau scrise trebuie cunoscuți sub toate sensurile (accepțiunile, înțelesurile, semnificațiile) lor. Cunoașterea conținutului integral al cuvintelor folosite la exprimarea ideilor este esențială pentru reușita transmiterii și receptării în mod optim a mesajelor în societate.

Termenii sunt cuvinte care dau răspunsuri la întrebări, precum: Ce este … ?, Care sunt …? De exemplu: Ce este laptele?, Care sunt sunt persoanele?   Răspunsul la prima întrebare: Laptele este un lichid alb-gălbui cu gust dulceag, hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor, care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal. Răspunsul la a doua întrebare este: Persoanele sunt oamenii (persoanele fizice) și subiectele colective (persoanele juridice).

Comparând cele două răspunsuri se observă că primul cuprinde o descriere a caracteristicilor noțiunii, în timp ce al doilea indică obiectele (elementele, lucrurile) ce intră în sfera sa de incidență (a noţiunii). O definiție inversată ar fi: Laptele este laptele uman și laptele de origine animală (lapte de capră, lapte de oaie etc.); Persoanele sunt entitățile (subiectele) care pot avea drepturi și obligații.

Din punct de vedere logic, văzând și exemplele de mai sus, se poate afirma că orice termen poate fi privit din două perspective: al lucrurilor (obiectelor, elementelor) la care se referă; al caracteristicilor (particularităților, însușirilor, calităților) ce aparțin lucrurilor respective.

Termenii prezintă două aspecte :

  • Intensiunea termenului (conținutul, denumit şi aspectul mental ori abstract) constă în suma caracteristicilor comune grupului obiectelor ce intră în sfera noțiunii vizate. De exemplu, infracţiunile de corupţie se caracterizează prin tipul de relaţii sociale (obiectul juridic sau legal) cărora li se aduce atingere prin comiterea acestor fapte (integritatea morală a funcţionarilor şi afectarea încrederii membrilor societății în autorităţile sau instituţiile publice). Așa cum am văzut, intensiunea termenului înseamnă a da răspuns la întrebările: Ce este? sau Ce sunt?;
  • Extensiunea termenului (aspectul obiectiv, adică elementele concrete). Este sfera de cuprindere sau aspectul obiectiv, adică grupul (mulţimea) obiectelor ale căror caracteristici alcătuiesc conținutul abstract sau mental (adică, intensiunea). De pildă, infracţiunile de corupţie (repectiv faptele care aduc atingere integrității morale a funcţionarilor şi încrederii membrilor societății în autorităţile sau instituţiile publice) sunt: luarea de mită, darea de mită, traficul de influenţă şi cumpărarea de influenţă. Aşadar, dacă pentru identificarea intensiunii termenului trebuie să se răspundă la întrebarea: Ce este? sau Ce sunt?, pentru stabilirea extensiunii termneului este necesar să se dea răspuns la întrebarea: Care sunt? (Sau, la singular: Care este?). Numărul obiectelor ce intră în extensiunea unui termen poate fi determinat (2, 3, 4 etc.) sau nedeterminat. Iată câteva exemple. De pildă, faptele ilicite fac parte din categoria comportamentelor umane ce se petrec în societate, adică sunt fapte (genul proxim). Precizez că, uneori, termenii pot exprima noţiuni care sunt fie numai specii (obiectele-unicat), fie exclusiv genuri (obiectele cu extensiune maximă). Cei mai muți termeni sunt, în acelaşi timp, atât specii, cât şi genuri. Spre exemplu, sintagma faptă ilicită exprimă o noţiune care are dublă poziţionare în clasele de termeni, fiind în acelaşi timp gen şi specie. Este gen proxim pentru clasa faptelor ilicite (fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, infracţiune, contravenţie, abatere disciplinară etc.), dar şi specie a genului faptelor, alături de fapta licită.

În continuare vă prezint trei exemple de termeni, privite atât din perspectiva particularităților (intensiunii), cât și a elementelor ce intră în sfera lor de cuprindere (extensiunii):

  • Intensiunea termenului măr (aici numai cu sensul de fruct) este aceea de fruct cu forma rotund-turtită al pomului cu denumire omonimă, iar extensiunea cuprinde toate soiurile (speciile) acestui fruct (Ionathan, Golden, Ionagold etc.);
  • Intensiunea sintagmei cauze justificative (a se vedea art. 15 și art. 18-22 C. pen.) este aceea de împrejurări care exclud trăsătura antijuridicităţii (caracterul nejustificat al faptei prevăzute de legea penală), iar extensiunea cuprinde: legitima apărare, starea de necesitate, consimţământul persoanei vătămate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii;
  • Intensiunea termenului vinovăţie (a se vedea art. 16 C. pen.) este atitudinea făptuitorului faţă de rezultatul faptei sale, iar extensiunea cuprinde: intenţia, culpa, praeterintenţia.

4.Raporturile logice între termeni

Cunoașterea intensiunii termenilor folosiți în exprimare este o condiție sine qua non pentru acuratețea comunicării, iar cunoașterea extensiunii termenilor, fără a fi absolut obligatorie în exprimare, este folositoare fie pentru evitarea unor erori în limbaj, fie pentru optimizarea transmiterii și receptării mesajelor.

Ce sunt raporturile logice între termeni?

 

Raporturile logice între termeni sunt relaţiile semantice existente între anumite cuvinte determinate (concrete) ce exprimă noțiuni. Sunt termeni care au unul sau mai multe obiecte comune, dar sunt şi termeni fără astfel de elemente. De pildă, au mai multe obiecte comune termenii: ascendent și membru de familie (aici, în sensul legii penale). În acest exemplu, mama, tata, bunicul și bunica sunt atât ascendenți, cât și membri de familie. Un alt exemplu vizează termenii: băuturi acidulate și băuturi alcoolice. În astfel de stuații, discutăm despre o corelație de tipul gen-specie (primul exemplu) sau despre un raport de intersectare (al doilea exemplu). În aceste cazuri, și anume când există cel puțin un element comun, suntem în prezența unor raporturi de concordanță. Sunt și termeni între care nu există legături semantice (nu au niciun element comun). Spre exemplu, nu au nici măcar un element comun termenii prună și contract. În astfel de situații, discutăm despre raporturi de opoziție.

  • Raporturile de concordanță

 

Raporturile de concordanţă sunt tipurile de relații (legături) semantice existente în cazul termenilor care au cel puțin un element comun. Cu alte cuvinte, extensiunea termenilor comparaţi coincide fie total, fie numai parţial. De pildă, termenii: fapta ilicită și infracțiunea (i); infractorul și persoana care a comis o infracțiune (ii), infracțiunea și abaterea disciplinară (iii). În primul caz avem un raport de ordonare, în al doilea un raport de identitate, iar în al treilea un raport de încrucișare.

  • Raportul de ordonare (incluziune, supraordonare sau subordonare) – corelație de tipul gen-specie (A include B)

 

Raportul de ordonare este tipul de legătură semantică între doi termeni ce există în situația în care extensiunea unuia este inclusă total în extensiunea celuilalt. Altfel spus, unul dintre termeni exprimă o noţiune ce reprezintă gen proxim al celuilalt, primul fiind specie. Astfel, termenul faptă include întotdeauna în extensiunea sa noțiunea de faptă licită, deoarece toate faptele licite sunt fapte și, întrucât nu toate faptele sunt licite, ci numai o parte dintre acestea (există și fapte ilicite, precum sunt contravenția sau infracțiunea), vom spune că fapta licită este o specie a genului proxim faptă. Sau, se poate afirma că, deși toate faptele ilicite sunt fapte, niciuna dintre acestea nu are caracter licit. Genul proxim faptă are două specii – fapta ilicită (nelegală, contrară legii) și fapta licită (legală, conformă cu legea).

  • Raportul de identitate (A este identic cu B)

Raportul de identitate este felul de relație semantică între doi termeni ce există în situația în care extensiunea unuia este egală (identică, echivalentă) cu extensiunea celuilalt. Termenul infractor se află în raport de identitate cu noțiunea (expresia) persoană care a comis o infracțiune. De asemenea, termenul măr este echivalent cu termenul fruct crescut în pomul cu denumire omonimă.

  • Raportul de încrucișare (numit și de intersectare, ce există atnci când o parte din sfera lui A se suprapune peste o parte din sfera lui B)

 

Raportul de intersectare este tipul de relație semantică între doi termeni ce există în situația în care extensiunile acestora au cel puţin un element comun și minimum un element diferit. Pentru lămurire, propun să avem în vedere termenii infracțiune (faptă prevăzută și sancționată de legea penală) și abatere disciplinară (faptă care încalcă regulile de de muncă). Astfel, o parte dintre infracțiuni constituie, în același timp, și abateri disciplinare (de pildă, abuzul în serviciu), după cum există infracțiuni care nu realizează condițiile unor abateri disciplinare (spre exemplu, vătămarea din culpă, fără legătură cu atribuţiile de serviciu), existând și abateri disciplinare care nu întrunesc cerințele pentru a fi infracțiuni (de exemplu, simpla încălcare a unui regulament intern). Rezultă că abuzul în serviciu este obiectul comun, în timp ce vătămarea din culpă şi fapta de încălcare a regulamentului intern reprezintă elemente particulare (diferențe specifice). Un alt exemplu îl constituie termenii act juridic cu titlu gratuit şi contract. În acest caz, donaţia este element comun (fiind atât contract, cât și act cu titlu gratuit), testamentul face parte exclusiv din categoria (genul proxim) actelor juridice cu titlu gratuit (fiind un act juridic unilateral), în timp ce contractul cu titlu oneros face parte numai din genul contractelor (nefiind cu titlu gratuit).

  • Raporturile de opoziție (excluziune)

 

Raporturile de opoziţie sunt tipurile de relații semantice între termeni, existente în cazurile în care din extensiunile acestora lipsesc cu desăvârșire elementele comune. Cu alte cuvinte, termenii (noțiunile) în cauză fie fac parte din acelaşi univers de discurs[3] (în sens de gen). Dacă este vorba despre noțiuni ce provin din universuri diferite de discurs (în accepțiunea de genuri) nu există propriu-zis un raport logic pentru că acestea nici măcar nu au gen proxim comun. Spre exemplu, termenii roșie și castravete aparțin aceluiași gen, dar termenii roșie și smarphone fac parte din genuri diferite (genul legumelor și genul telefoanelor). După cum epuizează sau nu epuizează obiectele genului din care fac parte, raporturile de opoziție sunt raporturi de contrarietate și de contradicție.

  • Raportul de contrarietate

 

Raportul de contrarietate este acel tip de relație semantică între termeni ce există în situația în care noţiunile exprimate de aceștia sunt specii exclusive, dar neexhaustive ale aceluiaşi gen. De exemplu, varza și cartofii sunt două categorii de legume, care nu sunt singurele, ci mai sunt şi altele (castravetele, vinetele etc.). Pentru a exista raport de contrarietate, în cadrul aceluiaşi univers de discurs este necesar ca genul să aibă cel puţin trei specii (elemente). De pildă, nu se pot afla în raport de contrarietate termenii faptă licită și faptă ilicită, deoarece tertium non datur (întrucât după caracterul lor, există numai două categorii de fapte).

  • Raportul de contradicție

Spre exemplu, în ipoteza în care universul discursului îl constituie faptele, există două categorii de termeni, unul fiind negația altuia, și anume fapte licite și fapte ilicite. Sau, de pildă, după cum au sau nu vârsta majoratului, oamenii se împart în minori (până la 18 ani) și adulți (peste 18 ani).

 

[1] Pentru o tratare in extenso a elementelor de logică, a se vedea P. Bieltz, D. Gheorghiu, Logică și argumentare, Ed. Teora, București, 2001.

[2] L. Wittgenstein spunea că: „Dacă o întrebare poate să fie în genere pusă, atunci ea poate de asemenea să primească un răspuns”, Tractatus Logico-Philosophicus, Ed. Humanitas, București, 2012, p. 188.

[3] Universul de discurs este clasa termenilor (mulţimea obiectelor) avuţi în vedere în contextul unei comunicări.

 

 

Adauga un comentariu