All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

TEMPERAMENTUL, CARACTERUL, APTITUDINILE SPECIALE ȘI INTELIGENȚA – ELEMENTELE ESENȚIALE ALE PERSONALITĂȚII OMULUI

 

Motto: 1 „Temperamentul este firea pe care loteria genetică o hărăzește fiecărui om”;

Motto 2: „Caracterul este barometrul moralității omului”;

Motto 3: „Aptitudinile speciale sunt evantaiul de calități ale fiecărui om, care favorizează obținerea succesului său în anumite domenii de activitate”;

Motto 4: „Inteligența este regina tuturor aptitudinilor”.

 

În general, prin personalitate înțelegem fasciculul de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental un om[1]. Fiecare ființă umană este, mai mult sau mai puțin, diferită față de toate celelalte ființe. Altfel spus, personalitatea este individualitatea sau originalitatea unui individ uman manifestată pe planul relațiilor sociale.

Din punct de vedere psihologic, personalitatea omului este concepută ca o sinteză a conformaţiei (structurii, morfologiei) sale psihofiziologice, a factorilor instinctiv-afectivi, a reacţiei tipice, precum şi a mediului în care acesta s-a format și trăiește. Personalitatea umană[2] cuprinde un ansamblu complex de trăsături (particularităţi, calități, însușiri). Acestea sunt: individualitatea, interdependența, conștientizarea și influențabilitatea.

În primul rând, personalitatea omului se remarcă printr-o identitate proprie (individualitate, originalitate), care presupune o manifestare coerentă (unitară) și relativ stabilă în raporturile sociale. În situații similare, apropiate din punct de vedere temporal, omul normal se comportă, de regulă, în același mod. De pildă, de fiecare dată, are o conduită rezervată și respectuoasă sau, dimpotrivă, un comportament expansiv și infatuat.

În al doilea rând, personalitatea omului se află într-o relație de interdependență cu factorii specifici celui în cauză sau cu alți factori, ceea ce înseamnă că individualitatea sa este condiţionată de eventualele variaţii (schimbări, transformări) intrinseci (interioare) sau extrinseci (exterioare), trăite de cel în cauză. Omul are reflexe sau reacţii determinate de oscilaţii endogene (intrinseci) şi de stimuli externi (extrinseci), la care răspunde[3]. Spre exemplu, bolile psihice sau anumite mutații de natură fizică pot produce modifcări în ceea ce privește personalitatea unui om.

În al treilea rând, comportamentul uman normal presupune conștientizarea, adică reprezentarea propriei conduite, atât din punct de vedere fiziologic, cât şi din perspectivă morală. Fiecare om prefigurează propriul comportament în societate. Orice acțiuni sau inacțiuni ale omului obișnuit sunt reprezentate de acesta sub aspectul efectelor pe care acestea le produc pe planul relațiilor sociale, precum și al caracterului lor benign sau malign.

În al patrulea rând, personalitatea prezintă trăsătura influențabilității, deoarece este afectată de mediu. Aceasta înseamnă că, împreună cu factorii sociali, economici, politici și culturali, personalitatea formează un tot funcţional (sistem). Fiind influențată de mediu, putem spune că ea se poate modifica dacă au loc schimbări ale componentelor sistemului (de pildă, dacă se schimbă regimul politic ori nivelul de trai cade sau crește în mod brusc).

Trăsăturile personalităţii omului sunt reflectate de comportamentul exteriorizat al acestuia. Deși sunt în anumite condiții variabile, trăsăturile personalității se manifestă printr-o constanţă relativă în timp, acestea modificându-se numai când factorii care o determină sau influențează se schimbă la rândul lor. Modificările sau transformările intervenite în ceea ce priveşte trăsăturile personalităţii sunt, de regulă, de mică importanţă, putându-se vorbi de excepţionalitatea schimbărilor radicale. Deși, putem spune că schimbările majore la nivelul personalității omului sunt rarisime, totuși, acestea se pot produce fie în sens negativ, fie în sens pozitiv. De pildă, scăderea bruscă a nivelului de trai al unei persoane o poate pune în pe aceasta în postura de a-și schimba diametral atitudinea față de muncă ori îmbogățirea peste noapte, ca urmare a norocului, poate determina o schimbare inversă față de activitățile lucrative.

Într-o altă ordine de idei, în teoria de specialitate se acceptă teza potrivit căreia una sau unele dintre trăsăturile de personalitate sunt prevalente (dominante), iar celelalte sunt recesive, adică au poziții de subordonare. Astfel, se conchide că personalitatea individului uman poate fi stabilită ușor dacă este ştiută (sunt cunoscute) dominanta sau dominantele[4].

În literatura de specialiatte, personalitatea omului este asimilată cu o piramidă biotipologică a cărei bază este compusă din temperament, amprenta morfologică, caracter şi inteligenţă, iar vârful constituindu-l sinteza globală a personalităţii[5].

În ceea ce mă privește, consider că personalitatea omului are următoarele elemente: temperamentul (firea), caracterul (moralitatea), aptitudinile speciale (calitățile în anumite domenii) și inteligența (capacitatea intelectuală). Aceste patru elemente formează patrulaterul personalității umane. Într-adevăr, firea omului, etica pe care acesta o etalează, calitățile lui în anumite domenii, precum și nivelul său intelectual sunt componentele esențiale care definesc individualitatea sau originalitatea fiecărui membru al speciei umane.

Temperamentul cuprinde totalitatea trăsăturilor fiziologico-emoționale ale unui om, care determină diferențieri psihice și comportamentale față de alți oameni sau cel puțin în raport cu o parte dintre aceștia. Cu alte cuvinte, temperamentul reprezintă firea omului (timid, îndrăzneț, vesel, melancolic), adică modalitatea în care se derulează procesele psihice ale acestuia. Temperamentul evidențiază energia omului și maniera în care acesta o folosește. În funcție de tipul temperamentului, omul poate fi introvertit sau extrovertit, impulsiv sau calm, vesel ori trist, stabil sau instabil etc.

Metaforic spus, temperamentul este firea pe care loteria genetică o hărăzește fiecărui om.

Caracterul este ansamblul trăsăturilor fundamentale psiho-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare al acesteia, în ideile și în acțiunile sau iancțiunile sale, reflectând moralitatea acestora. Altfel spus, caracterul – element al personalității – reprezintă totalitatea particularităţilor esenţiale reflectate de activitatea omului, analizată din punct de vedere axiologic.

Metaforic zis, caracterul este barometrul moralității fiecărui individ uman.

În teoria de specialitate, se susține că temperamentul rămâne constant pe toată durata vieţii omului, spre deosebire de caracter care poate suferi schimbări, uneori chiar substanţiale[6]. Potrivit concepției clasice, temperamentul este predestinat (înnăscut, congenital), în timp ce caracterul nu este înnăscut, ci este un element postnatal (survenit) ce se formează în timp.

În prezent, studiile efectuate de oamenii de știință pun în discuție constanța temporală a temperamentului, fiind susținută teza că evantaiul de trăsături ce se integrează în temperament poate suferi modificări în timpul vieții omului[7]. Unul dintre argumentele aduse în sprijnul acestei opinii este că, la naștere, creierul uman încă nu este format, astfel că acesta se modelează continuu în tot cursul vieții, dar în mod mai pregnant în copilărie[8]. Într-un punct de vedere mai nuanțat, se apreciază că mediul, ca totalitate a factorilor care pot influența temperamentul unui om, deși poate produce schimbări asupra acestuia, acestea sunt nesemnificative[9].

Aptitudinile speciale constau în abilităţile ce permit unei persoane să dobândească anumite cunoştinţe şi deprinderi (înclinație artistică sau tehnică, capacitate de sinteză, capacitate de asimilare a cunoștințelor, îndemânarea pentru efectuarea unor activităţi, creativitate, conlucrare în echipă, capacitate de concentare, sociabilitate, acutocontrol, automotivare etc.). Dacă aptitudinile speciale sunt remarcabile, atunci putem vorbi despre talent, iar posesorul acestora va fi considerat un om talentat. Talentul este capacitatea deosebită, înnăscută sau dobândită, pe care o persoană o deține într-unul sau mai multe domenii, propice pentru o activitate creatoare sau realizată la un nivel superior. Dacă aptitudinile unei persoane sunt la un nivel cu totul ieșit din comun putem vorbi de un om genial. În astfel de situații, care sunt extrem de rare, aptitudinile ajung pe cea mai înaltă treaptă a cunoașterii.

Aptitudinile sunt trăsături care influențează succesul omului pe plan profesional sau social, fără însă a-l determina. Sunt activități pentru a căror realizare trebuie întrunite anumite aptitudini, în lipsa cărora este previzibil insuccesul. Lipsa aptitudinilor necesare pentru derularea unor activități determină starea de inaptitudine. Practic, inaptitudinea este opusul aptitudinii.

Aptitudinile speciale sunt evantaiul de calități ale fiecărui om, care favorizează obținerea succesului său în anumite domenii de activitate.

Inteligenţa este aptitudinea (capacitatea) generală a unui om, care îi permite să pună în valoare toate celelalte aptitudini (calități) pe care le posedă, să-și rafineze caracterul și să-și optimizeze temperamentul. Inteligența este capacitatea omului de a înțelege ușor și corect aspectele esențiale ale vieții în societate și de a rezolva situații sau probleme pe baza cunoștințelor acumulate.

Gradul de inteligență al omului este determinat, în bună măsură, genetic, dar acesta poate fi, de asemenea, ridicat prin „utilizarea frecventă a creierului pentru sarcinile cognitiv provocatoare[10].

Printr-o metaforă, se poate spune că inteligența este regina tuturor aptitudinilor.

Concluzia este că personalitatea omului, ca sinteză a temperamentului, caracterului, aptitdinilor speciale și a inteligenței, poate fi modelată prin efort sau poate suferi modificări negative sau pozitive, cu legătură mai strânsă ori mai puțin strânsă față de conduita subiectului în cauză. Așadar, apare ca fiind validă afirmația că elementele ce alcătuiesc personalitatea umană produc fiecare, în manieră proprie, consecințe la nivelul întregului (personalității), astfel că temperamentul, caracterul, aptitudinile speciale și inteligența (în special cea emoțională) sunt determinante pentru succesul profesional sau social al oricărui om.

 

 

 

[1] Termenul personalitate poate avea și alte accepțiuni, precum om cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate (știință, artă, viață social-politică etc.); calitatea de subiect cu drepturi și obligații, când sunt avute în vedere persoanele juridice s.a.

 [2] Pentru trăsăturile personalităţii, a se vedea N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologie judiciară, Ed. Şansa, Bucureşti, 1994, p. 49-51.

 [3] Idem, p. 49.

 [4] Idem, p. 53.

 [5] Ibidem.

[6] În literatura clasică (primul care a operat cu această tipologie a fost Hipocrat, în secolul al VI-lea î.Hr.) există patru tipuri de temperament, respectiv coleric (irascibil), sanguinic (optimist, pozitiv), flegmatic (apatic, vlăguit) şi melancolic (trist, negativ). În altă opinie, temperamentul poate avea următoarele 4 tipuri: timid, îndrăzneț, vesel și melancolic. A se vedea, J. Kagan, apud D. Goleman, Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București, 2008, p. 276. Sunt cunoscute și ale tipologii. De exemplu, introvertititul și extrovertitul (K. Jung).

[7] A se vedea, de pildă: J. Kagan, Galen’s prophecy: Temperament in human nature (1994); D. Goleman, op. cit., p. 276.

[8] Această demonstrație a fost făcută, inter alia, de T. Wiesel și D. Hubel.

[9] De pildă, Richard Davidson și Paul Eckman.

[10]Este posibil ca, datorită predispoziţiilor lor biologice, unii indivizi să aibă dezvoltate reţele din creier care favorizează comportamentele inteligente sau sarcinile cognitive mai dificile. Cu toate acestea, este la fel de probabil ca utilizarea frecventă a creierului pentru sarcinile cognitiv provocatoare poate influenţa pozitiv dezvoltarea reţelelor din creier. Având în vedere ceea ce cunoaştem în prezent despre inteligenţă, se pare că este foarte probabil să interacţioneze ambele procese„. A se vedea articolul Smart people have better connected brains (www.sciencedaily.com). Pentru a ajunge la aceste concluzii, Kirsten Hilger, Christian Fiebach şi Ulrike Basten de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Goethe din Frankfurt au folosit scanări funcţionale RMN ale creierului de la peste 300 de persoane şi le-au coroborat cu analiza inteligenţei acestor voluntari.

 

Adauga un comentariu