ARMONIZAREA INTERESELOR SOCIALE – LEGE MORALĂ SUPREMĂ

Morala este sistemul regulilor (normelor) de bună conviețuire a oamenilor, în relațiile individuale sau în raport cu societatea (comunitatea)^[1]. Termenul cel mai apropiat, din punct de vedere semantic, de morală este termenul etică. O conduită morală este cea care respectă reguli precum: „Să faci bine!”; „Să fii corect!”; „Să fii cinstit!”; „Să pui interesul public în fața celui individual!”

Într-o altă exprimare, se poate spune că morala – ca sistem de reguli interumane – are ca finalitate obținerea binelui și evitarea răului, ceea ce determină concluzia conform căreia omul moral își diriguiește comportamentul făcând binele, în timp ce omul imoral își dirijează conduita făcând răul.

Din modul în care se discută despre morală, cineva din exteriorul chestiuni ar fi îndreptățit să creadă că, deși regulile morale nu sunt obligatorii, ci facultative, ele alcătuiesc un ansamblu (sistem) foarte bine articulat. Însă, cu toate acestea, alături de caracterul facultativ al sistemului normelor morale, o altă trăsătură a acestuia este diversitatea, care constă în aceea că regulile acestui ansamblu, cel mai adesea structurat, pot fi variate de la un individ la altul, de la un loc la altul și de la o epocă la alta. Cu alte cuvinte, regulile de conduită ce alcătuiesc sistemul normelor morale sunt departe de a fi universale, ci sunt mai degrabă diferite sau variate de la un teritoriu la altul, de la o cultură la alta, de la o epocă la alta, de la o religie la alta și chiar de la un individ la altul din cadrul aceluiași teritoriu. Spre exemplu, într-o familie de patru membri, soțul este musulman și simpatizează cu dreapta politică, soția este de confesiune ortodoxă și are afinități politice de stânga, băiatul este ateu și politica îi este indiferentă, iar fata este budistă și votează rar, iar atunci când o face acordă votul pentru extrema dreaptă.

Fiecare dintre cei patru membri ai familiei, dată ca exemplu de mai sus, are un evantai propriu de valori, de fundamente morale și, implicit, susține sau respectă alte reguli de conduită morală, comparativ cu ceilalți membri de familie.

Dacă avem în vedere întreg peisajul social, putem vorbi despre morală politică (morala liberală, morala socialistă, morala comunistă etc.), morală religioasă (morala creștină, morala musulmană etc.), morală sportivă, morală culturală ș.a. În cadrul acestor sisteme axiologice, fundamentele morale sunt, de regulă, parțial diferite, întrucât deosebirile dintre sistemele morale comparate nu sunt totale, sub toate aspectele, ca de la alb la negru, ci parțiale, adică numai sub anumite aspecte.

De pildă, pentru simpatizanții ideilor din stânga spectrului politic, contează grija pentru cei oprimați, apoi libertatea, corectitudinea ș.a. În schimb, cei care cochetează cu ideile din dreapta eșichierului politic pun preț mare pe atutoritate, sacralitate, loialitate și apoi trec pe listă alte fundamente morale, precum libertatea, corectitudinea sau griija față de cei oprimați. Bineînțeles că, în prezent, întâlnim un amalgam de idei politice, deoarece dreapta și stânga eșchierului politic nu sunt foarte bine delimitate, cu excepția S.U.A., unde Partidul Republican[2] este considerat de dreapta (centru-dreapta), iar Partidul Democrat[3] este plasat în stânga (centru-stânga) șcenei politice americane.

Între cele două mari curente politice – conservatori și liberalii de stânga – se situează libertarienii, care nu sunt altceva decât liberalii clasici (de dreapta). Pentru libertarieni, grija autorităților față de cei oprimați trebuie să fie mai redusă, dar aceștia pun libertatea pe primul loc, în special sub aspect economic, dar nu numai.

Comunitățile umane contemporane, indiferent de mărimea acestora, se bazează pe indivizi sau subgrupuri de indivizi care au convingeri similare sau prevalent similare cu ale celorlalți care le compun. Așa stând lucrurile, în special când alăturarea membrilor grupului este determinată de apartenența la aceleași valori, apare o divizare a societății în funcție de afilirea morală. Și atunci discutăm despre noi și celilalți, noi și ei sau noi și voi.  Astfel, se ajunge la izolare sau segregare.

Din cele de mai sus rezultă că cei care formează sau aderă la grupuri ori organizații sunt atașați de ideile sau principiile promovate de aceste structuri, ceea ce înseamnă valorile sociale respective au caracter catalizator. Cu alte cuvinte, aceste valori sociale îi unesc pe cei care aderă la ele. Dar, așa cum remarca J. Haidt, moralitatea unește, dar și orbește. Acesta arată că morala: „Ne unește în tabere ideologice care se înfruntă de parcă soarta omenirii ar depinde de victoria echipei noastre. Ne face orbi la faptul că în fiecare echipă există buni care au ceva important de spus”[4].

Frumusețea și, totodată, problema cea mare a moralei este tocmai existența diversității morale. Ideea de respectare a diversității morale pare a intra în coliziune cu propriul sistem moral, ce aparține fiecărui grup. Însă, nu există o coliziune reală între regula respectării moralei diferite de a celei pe care o îmbrățișezi, ci este vorba numai despre o aparentă contradicție, întrucât sistemele de valori diferite nu trebuie să se excludă reciproc. Regula ar fi următoarea: dacă vreau să-mi fie respectat setul de reguli la care am aderat trebuie să resepct la rândul meu ansamblurile de reguli agreate de cei din afara structurii din care eu fac parte. Aici intră în funcțiune regula morală supremă – armonizarea intereselor sociale. Într-o exprimare metaforică, vom spune că această regulă presupune acceptarea sistemelor de valori aparținând celorlalte echipe sociale pentru că și acestea au dreptul la morala proprie, la fel cum același drept cei din echipa noastră.

Probabil, cea mai înaltă treaptă a evoluției umane va exista atunci când ceea ce va fi considerat ilegal va fi și imoral, iar ceea ce va fi apreciat ca legal va fi și moral. Vom avea parte de o societate cu adevărat etică atunci când diferențele dintre sistemul moral și cel juridic vor fi neglijabile, adică în momentul în care tot sau aproape tot sistemul regulilor ce alcătuiesc moralitatea va fi integrat în sistemul juridic, neexistând reguli legale imorale.

Singura regulă morală care nu poate fi acceptată este aceea care ar proclama nerespectarea diversității morale. Bineînțeles că diversitatea morală este ocrotită sau garantată numai atât timp cât regulile unui sistem moral nu contravin normelor legale imperative.

Pentru reușita misiunii sale sau pentru a-și putea atinge obiectivele morale, omul trebuie să accepte nu numai existența diversității sistemelor etice, ci și să-și asume ieșirea din izolare și trecerea la schimbul de idei și experiență. Așa cum spune J. Haidt: „este greu – dar nu imposibil – să stabilim cu cei care trăiesc în alte matrice, construite adesea pe baza unor configurații diferite ale fundamentelor morale existente. Astfel încât, data viitoare când că treziți așezați lângă cineva cu o altă matrice, încercați-o. Nu vă repeziți cu capul înainte. Nu aduceți vorba de moralitate până nu găsiți câteva puncte comune sau stabiliți un grad oricât de mic de încredere. Și, atunci când aduceți în discuție moralitatea, încercați să începeți cu câteva cuvinte de apreciere, sau exprimându-vă sincer interesul[5]”

[1] Termenul morală are și alte accepțiuni, respectiv: 1. concluzie sau învățătură desprinsă dintr-o scriere; 2. disciplină științifică ce studiază normele de comportare a oamenilor în societate; 3. dojană, mustrare; 4. etică.

[2] Acest partid susține valorile tradiționale, printre care se numără familia, credința, responsabilitatea personală și demnitatea ființei umane.

[3] Acest partid susține, inter alia, drepturile minorităților, libertatea de expresie și capitalismul.

[4] J. Haidt, Mintea moralistă, Ed. Humanitas, p. 384.

[5] J. Haidt, op. cit., p. 389.