CÂTEVA CUGETĂRI DESPRE POLITICĂ

 

Dacă eu votez și tu nu votezi, atunci votul meu se pune dublu (J. Mc Cain).

 

Politica este o activitate exercitată, de cele mai multe ori, de către persoane care suferă de inadecvare.

 

Nu există întoarcere la o armonioasă stare de natură. Dacă ne întoarcem, vom fi siliți să străbatem până la capăt drumul înapoi – să revenim la animalitate (K. Popper, despre o posibilă întoarcere a omului la starea naturală).

 

„Când doi arici se îmbrățișează, trebuie să fie atenți să nu se zgârie reciproc (Juncker, despre negocierile de Brexit).

 

Paradoxul partidelor politice este acela că, deși teoretic sunt instituții democratice, sunt conduse deseori de către dictatori.

 

Trebuie să mergem înainte spre necunoscut, spre incert și nesigur, folosindu-ne rațiunea, atâta câtă avem, pentru a planifica realizarea atât a securității, cât și a libertății (K. Popper, despre opțiunea pentru societatea deschisă).

 

Fiecare tară are guvernul pe care îl merită (J. de Maistre).

 

Ticăloşii din sistemul puterii se implică nelegal, imoral şi ascuns în urzeala tronurilor.

 

Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători nu este victimă, ci este complice (G. Orwell).

 

Avem oamenii politici pe care-i merităm.

 

Cel care lasă ca lumea sau partea sa de lume să aleagă pentru el planurile sale în viaţă nu are nevoie de nicio altă societate decât cea proprie maimuţelor (J.S. Mill).

 

Politica s-a născut când primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost (parafrază după Voltaire, care vorbea despre religie, nu despre politică).

 

Numai unii dintre cei care votează chiar contează.

 

Democraţia este dictatura majorităţii (J.S. Mill).

 

Politica este o persoană de moravuri ușoare (avertizez cititorul că termenul persoană a înlocuit termenul femeie).

 

Un principe nu are cum să respecte toate acele lucruri care sunt considerate bune la ceilalți oameni (N. Machiavelli).

 

Orice democrație este imperfectă pentru simplul motiv că nu poate să existe o altfel de democrație decât imperfectă (L. Boia).

 

În sistemul puterii statale, chiar dacă vorbim despre state cu democrație consolidată, se află cuibăriți și ticăloși care urmăresc propriul interes şi cărora nu le pasă că sunt plătiți din banii publici pentru a urmări interesul general.

 

Existența unei puteri organizate, în afara sistemului obișnuit de putere, confirmă existenţa unui stat paralel.

 

Dictatorii se nasc cu înclinaţii spre autoritarism, dar mulţi dintre cei cu astfel de tendinţe nu ajung să dicteze, întrucât alţi factori le-au schimbat destinul.

 

Imperfecțiunile sistemului puterii sunt generate de cusurul uman originar, întrucât omul este, la fel ca democrația, cu anumite defecte.

 

Nu poţi înţelege un sistem până când nu încerci să îl schimbi (K. Lewin).

 

Cu o regularitate stupefiantă, oameni de bună-credinţă s-au supus autorităţii, realizând acţiuni grave şi crude (S. Milgram).

 

Oamenii politici incorecți sunt cetățeni care exercită nelegitim puterea publică.

 

Democrația este un rău necesar, întrucât nu s-a inventat un alt tip de regim politic superior.

 

Democrația și statul de drept se află într-un raport de intercondiționare, fiind imposibilă existența celei dintâi fără ființa celuilalt.

 

Dacă discutăm despre regimuri politice nedemocratice (dictatoriale, totalitariste etc.), atunci ideea de stat de drept este doar o mâzgăleală pe hârtie.

 

Oamenii politici sunt copiii răsfățați ai societății în cadrul căreia au fost votați, astfel că nu pot avea altă plămadă decât cea a alegătorilor.

 

Democrația fără statul de drept: o altfel de dictatură, falsă și perversă.

 

În multe situații, din perspectivă politică, voința legiuitorului este de fapt decizia (hotărârea) liderului politic al majorității în legislativ sau a unor specialiști.

 

Cetățeanul alege spunând: Dau votul meu celui mai bun dintre cei care candidează.

 

Poporul are întotdeauna dreptate – este afirmaţie sau interogaţie, de la caz la caz.

 

Faptele tuturor oamenilor și mai ales ale principilor, pentru care nu există un alt criteriu de judecată, trebuie privite numai din punctul de vedere al rezultatului lor (N. Machiavelli, Principele).

 

Principele trebuie să se facă în așa fel temut, încât, dacă nu-și câștigă iubirea supușilor, să evite totuşi ura lor (N. Machiavelli).

 

Principele trebuie să fie viclean, ca vulpea, și puternic, ca leul (N. Machiavelli).

 

Unii dintre cei care ajung la putere, indiferent de domeniul în care exercită astfel de prerogative, suferă grav de beţia puterii.

 

Starea celor care suferă de beția puterii este permanentă și progresivă.

 

De multe ori, cei aflaţi la butoanele puterii se comportă euforic sau paranoic, fiecare considerându-se stăpânul inelelor.

 

Dintre protagoniştii puterii, cei mai periculoşi pentru societate sunt aroganţii paranoici, care, pentru a-şi atinge scopul, sunt în stare să facă orice.

 

Arogantul paranoic este foarte determinat, vanitos şi sfidător.

 

Cei care suferă de beţia puterii au impresia că sunt eroi, nemuritori şi intangibili.

 

De ce animalele de companie seamănă, deseori, cu stăpânii lor? Răspunsul este identic cu cel de la întrebarea: De ce alegătorii (chiar dacă puţini recunosc acest lucru) sunt asemănători cu cei aleşi? Răspunsul comun celor două întrebări este: Cine se aseamănă se adună, iar prin coabitare, fiecare animal (inclusiv omul) ia de la celelalte animale anumite particularităţi şi renunţă la cele la care ceilalţi nu sunt dispuşi să renunţe.

 

Până să ajungă la butoanele puterii, omul politic clamează scopuri nobile și dispoziție spre sacrificiu, dar, odată ajuns la putere, se comportă ca animal de pradă.

 

Cel mai periculos om politic nu este cel nepregătit pentru funcția pe care o ocupă, ci acela care este nepregătit și, totodată, imbecil.

 

Omul politic imbecil este determinat, ignorant și vanitos.

 

Dacă nu sunem pregătiți să apărăm o societate tolerantă împotriva asaltului celor intoleranți, atunci cei toleranți vor fi distruși, iar odată cu ei va fi distrusă și toleranța (K. Popper).

 

Un om tolerat, nu întotdeauna imită comportamentul celor care l-au acceptat, ci deseori are o conduită intolerantă față de cei care se află în situații similare cu cea în care s-a aflat el la un moment dat.

 

Toleranța este un lux cu o notă de plată de multe ori usturătoare;

 

Toleranța în exces este considerată slăbiciune, astfel că mulți se vor grăbi să profite de situație.

 

Fără toleranță nu există democrație, dar în doze mari aceasta este dăunătoare și poate duce la anarhie sau dictatură.

 

Toleranța înseamnă indulgență, iar nu aprobare sau acceptare.

 

Prima lege a politicii: pentru omul politic cei care nu votează contează mai mult decât cei care votează împotriva lor.

 

Până la urmă, s-ar putea dovedi că democrația este un accident al istoriei, o scurtă paranteză ce se închide sub ochii noștriJ (J.F. Revel)