CUMPĂRĂM, COMPARĂM SAU NE COMPARĂM

Tabloul „Salvator Mundi”, pictat de Leonardo da Vinci, a fost achiziţionat în 2017 la preţul de 450 milioane de dolari SUA!?! Recent, un programator de 19 ani a reușit să creeze un soft cu ajutorul căruia a fost obținut un tablou vândut cu 432.500 de dolari. Casa de licitații Christie’s este cea care a scos la vânzare, în premieră, acest tablou creat de un algoritm[1]. Oamenii cumpără, uneori cu bani mulți, de la opere de artă până la lucruri personale banale, care au aparținut unor persoane cu notorietate.

De ce sunt scumpe sau foarte operele de artă sau anumite bunuri?

Operele de artă și, în general, lucrurile-unicat sau cele produse în ediție limitată sunt scumpe sau foarte scumpe, deoarece prețul devine un obstacol greu de trecut de foarte mulți potențial achizitori. Pentru anumiți oameni, deținerea lucrurilor scumpe, la care accesul este foarte limitat, le produce o satisfacție deosebită, izvorâtă convingerea că cei care nu pot dobândi astfel de bunuri râvnesc la ele. Pentru alții, snobismul îi îndeamnă să cumpere bunuri scumpe, întrucât ei copiază tot ce văd la cei pe care îi consideră reprezentativi sau etaloane. Dacă X are o mașină Bugatti Veyron atunci și snobul vrea aceeași mașină, fără să se întrebe de ce sau pentru ce este utilă.

Categoria pasionaților de artă sau produse-unicat ori a speculanţilor de astfel de produse este cea mai insolită, ajungându-se la situația în care o piesă de artă sau un alt produs-unicat (de epocă, spre exemplu) să coste zeci sau sute de milioane de dolari SUA.

Produsele-unicat, produsele cu ediție limitată, operele artistice originale și, în general, toate bunurile la care accesul achiziționării este restricţionat de preţurile exorbitante sunt evaluate potrivit unor factori sau criterii atipice, între care un loc important îl ocupă factorii de natură psihologică, precum: ostentația puterii; snobismul; pasiunea deosebită pentru artă; scopul speculativ al consumatorului.

Majoritatea acestor mobiluri sau motive determinante își găsesc explicația în ideea de comparație, întrucât, atunci când se raportează la ceilalți indivizi din specie, cumpărătorii de produse scumpe își vor spune în barbă: nimeni nu are un asemenea tablou, eu sunt singurul exemplar al speciei care are privilegiul să se bucure de acesta; nici un prieten de-al meu nu are o mașină la fel de scumpă ca a mea; suntem doar 100 de persoane care deținem astfel de ceasuri etc.

Cu cât un lucru este mai rar, este foarte probabil ca el să fie cu atât mai scump. Intră în categoria despre care discutăm aici pietrele prețioase (diamantele, perlele ș.a.), bunurile foarte rare, operele de artă, bunurile fabricate în număr foarte mic ori în cantități mult sub cele pe care le poate absorbi piața de profil ș.a.

 Comparația este vizibilă, poate chiar mai accentuat, și în cazul în care consumatorul dorește să achiziționeze produse de serie. Dacă vrea să epateze, acesta foarte probabil va cumpăra produsul cel mai scump, iar dacă vrea pur și simplu să obțină un produs care să-i satisfacă anumite nevoi, va cumpăra produsul imediat superior calitativ celui care costă la fel dar este  sub calitatea celui dintâi.

De fapt, atât primul consumator, cât și cel de-al doilea, au fost momiți de cei care elaborează strategiile de marketing.

Cumpărătorii produselor foarte scumpe – rare sau unicate – urmăresc să câștige la capitolul comparație, iar cumpărătorii produselor de serie – doresc să obțină satisfația economică, considerând că au ales produsul cu cel mai bun raport calitate-preț, în timp ce alții, probabil, nu au sesizat acest lucru.

Așadar, atunci când oamenii achiziționează produse, compară prețurile și, de multe ori, decid, fără să conștientizeze, în funcție de anumite momeli plantate de producători, iar în alte cazuri hotărăsc în raport de ceea ce au alții în posesie sau stăpânire. Pe scurt, mai mult sau mai puțin conștient, când decid ce achiziționează, cumpărătorii fie compară produsele cu preț similar, fie compară produsele deținute de alții cu cele deținute de ei.

[1] Pictura, numită „Portretul lui Edmond de Belamy”, este asemănătoare cu unele dintre portretele artiștilor nord-europeni din secolele XVII sau XIX.